Leguma Varza de Bruxelles ar trebui de fapt să se numească Verzele de Bruxelles. Sunt multe și mici. În engleză se numesc Brussels Sprouts, care-i un plural. Nu știu cum o gătesc belgienii, dar eu o fac fiartă cu un sos alb de smântână, rețetă proprie. Tata spunea că gătesc bine pentru că sunt chimistă. Nu cred, mai curând e chestie de joacă și imaginație: fac totul din capul meu și mă amuză faptul că același fel iese diferit de fiecare dată!
În perioada actuală însă, cum Covid-ul ne-a uniformizat viața, am hotărât să introduc o variație obiceiului meu de a inventa și să caut o rețetă de varză de Bruxelles pe Google, în engleză. Am găsit câteva cu produsul roasted, adică la cuptor. Evident, am ales-o pe cea mai rapidă. Toate rețetele dădeau poza, ingredientele și steluțele care confirmă calitatea (cinci pentru cele mai bune), dar eu n-am dat atenție decât duratei.
Și am început lucrul. „Se taie verzele de-a lungul, în jumătăți”. Nici până azi n-am înțeles de ce trebuiau ȋnjumătățite frumusețe de verzișoare sferice! La tăiere, când au căzut frunzele exterioare, au devenit minuscule. „Se presară cu sare și piper și se plasează cu fața-n jos într-o tavă unsă cu ulei, la distanță unele de altele”. De ce la distanță? Doar nu-s prăjiturele care cresc la coacere. Am respectat totuși recomandarea.
Continui lectura: „Se pune tava pentru 20 de minute într-un cuptor preîncălzit la 400 grade F”. Canada folosește gradele Celsius, dar cuptoarele, fabricate în SUA, dau temperaturile în ambele sisteme. Am băgat cele două tăvi în cuptor. Două, din cauza spațiului între verzișoare, inutil de altfel. Mai departe: „Dacă după 20 de minute verzele nu sunt ultra-rumenite, le mai lăsăți până se închid complet la culoare, ca să fie moi”. Sincer, iar m-am mirat, dar am ascultat. În general sunt o fire disciplinată, doar la rețete nu pot! Continui: „Unele persoane se miră poate de faptul că verzele trebuie să fie inchise la culoare, dar vă asigur că așa trebuie. Cum nu toate cuptoarele sunt la fel, dacă verzele nu sunt brun închis, mai lăsăți tava în cuptor până când ele sunt aproape arse”. Ei? Uite că și alții s-au mirat, m-am bucurat eu.
După 20 de minute, verzele erau rumenite, dar nu ȋncă maro închis, așa că le-am mai lăsat. Pe imaginea de pe internet verzele arătau, într-adevăr, aproape negre. Autoarea rețetei adăuga: „Nu vă temeți, toate cele peste 400 de rețete de legume la cuptor pe care le-am dat de-a lungul anilor au avut mare succes”.
Când am obținut culoarea brun închis, am scos tăvile. Verzișoarele ajunseseră mici – mici, unele foi arse căzuseră pe-alături. Am gustat: amare!!! Foile exterioare (adică ce rămăsese din ele) erau crocante și negre. Am citit mai departe: „Verzele se pot consuma imediat sau a doua zi, când se pot reîncălzi”. Cum ceea ce obținusem nu era comestibil, am pus rămășițele de verze torturate în frigider.
Casa s-a umplut de un miros pătrunzător de varză, dar nu obișnuită, ci oarecum arsă. Nu m-am descurajat, în fond faptul că detectasem mirosul era o dovadă clară că n-am Covid, dacă aș fi avut mi-ar fi dispărut simțul mirosului! N-am atins produsul din frigider câteva zile. Și, cu toate că vasul în care le-am pus era etanș acoperit, mirosul pătrunzător a cucerit și lăcașul frigorific, iar perceperea lui mi-a confirmat necontaminarea mea cu blestematul Covid multe zile-n șir!
În sfârșit, când le-am gustat reci, am constatat că nu mai erau crocante, se muiaseră și erau tot amare. Un gust atât de dezagreabil n-am fost capabilă să obțin niciodată de-a lungul vieții, în niciuna din performanțele mele culinare.
Concluzia? Nu pot găti după rețete. Sau poate că gustul meu e diferit de al autoarei celor peste 400 rețete de legume la cuptor? Mă întreb cine o fi dat cinci stele acestei rețete? Poate soțul, care n-a mâncat niciodată varză de Bruxelles altfel decât așa? Ca în cunoscutul banc despre chifteluțele marinate arse din greșeală de tânăra nevastă, la care a soțul, fericit, a exclamat: „În fine o mâncare ca la mama acasă!”
desene de Adelaida Mateescu
