Niciodată n-a fost iarna atâta de lungă în Canada ca anul acesta. Blocați în casă nu numai de frig, dar și de pandemie, de cum a fost o zi mai călduroasă, lumea a ieșit cu mic cu mare fie în curți, fie -cei de la bloc- pe balcoane.
În Canada însă, la blocuri, se aciuiesc și porumbei pe balustradele balcoanelor. Le plac înălțimile și împodobesc întreaga platformă a balcoanelor cu producția naturală a corpului lor. Obosită de activitatea de a-mi curăța balconul fără apă (e interzisă turnarea apei pe balcon, ne protejăm vecinii de sub noi), am inventat o metodă pentru a-i goni: plasez – prin mijloace artizanale- stegulețe și mori de vânt pe toată lungimea balustradei. Strategia mi-a reușit! Cel mai eficace e stegulețul canadian, cred că porumbeii se sperie de roșul frunzei de arțar!
Probabil că vecinii de la diverse etaje m-au luat drept o înfocată iubitoare a Canadei, pentru că, după o vreme, au apărut pe balustratele tuturor balcoanelor stegulețe din multe alte țări, oglindind astfel structura multietnică a Canadei. Din punctul de vedere însă al eficienței lor ca sperietori de porumbei, am observat că cele care au verde în ele sunt totalmente ineficace!
Dar nu despre porumbei voi scrie astăzi, ci despre o altă activitate pe care balconul meu ornat cu stegulețe canadiene a preluat-o și anume aceea de a funcționa, în condiții de izolare, ca salon de coafură, având în vedere că, precum s-a constatat, de când a început pandemia, toți oamenii, indiferent de vârstă sau de rang politic, economic sau social, au devenit pletoși.
Frizerița mea, originară din India, abia așteaptă s-o chem să mă tundă acasă. Ea a avut multe aventuri la viața ei, pe care mi le-a mărturisit detaliat în timpul tunsorilor din „vremurile fără pandemie”. Are o vârstă mijlocie și a lăsat-o bărbatul acum câțiva ani. De atunci caută, via Internet, un alt bărbat. A găsit mai mulți, dar, deși a fost de multe ori păcălită și a pierdut o mulțime de bani, a continuat căutarea și acceptarea unor relații fără nicio recomandare. De Crăciun a găsit un indian în Dubai care a chemat-o să se întâlnească cu el în India, s-a dus, plătind o avere pe biletul de avion, dar el nu voia nevastă, cum îi promisese, ci doar o relație la pat. Interesantă relație, mi-am spus, între Dubai și Toronto. Multe povești de acest gen are frizerița mea.
Numai că, de când cu starea de urgență (care va dura în Ontario până pe 30 iunie), nu mai am noutăți de la ea și, în plus, părul mi s-a lungit de-a binelea! Drept care, inspirată de ce am văzut în China, când, la deschiderea frizeriilor, s-au mutat fotoliile de tuns pe stradă, m-am gândit să folosesec balconul ca frizerie ad-hoc.
Am întrebat-o pe indiancă la telefon dacă e de acord, a acceptat. Am fixat ziua și ora la care să vină. Desigur, Canada, fiind o țară multiculturală, toți trebuie să fim toleranți cu obiceiurile culturale ale celorlalți etnici. Așa că, în cei peste zece ani de când frizerița indiancă mă tunde, am învățat că trebuie să accept – deși mi-e foarte greu- abordarea noțiunii de punctualitate a celor veniți din India, care e opusă celei în care am fost eu educată. Am citit cu mare satisfacție aventurile unor jurnaliști europeni care au lucrat temporar în India, le-am înțeles perfect nedumeririle, frustrările și, uneori, revolta lor la nerespectarea orarului stabilit dinainte.
În ziua respectivă, cu 15 minute înainte de ora fixată, m-a sunat să-mi spună că tocmai a constatat că n-are foarfecă, a lăsat-o la frizerie, de unde se va duce s-o ia. Am amânat tunsul cu o zi.
A doua zi, indianca a ȋntârziat cu numai o jumătate de oră. Norocul a fost că, deși se anuțase ploaie, a fost senin. Dându-i o mască, am convins-o să tacă, deși eram curioasă dacă a mai avut aventuri. Nefiind nicio adiere, părul ajuns pe jos a stat liniștit până când a fost măturat și aruncat.
Senzația de bine după tunsoarea mult așteptată a fost formidabilă! Acum însă mă întreb dacă vecinii, văzându-mă, nu vor adopta și ei ideea de a folosi balconul ca frizerie ad-hoc.
Desene de Adelaida Mateescu
