Basmul adormirii noastre

De când s-a închis parcul, de când pădurile îmi sunt inaccesibile, de când s-au șters de pe hartă drumurile, m-am tot gândit că parcă am trăi cu toții în basmul fetei din pădurea adormită. Când a început totul era sfârșit de iarnă, peisaj cenușiu, copaci lipsiți de frunze, frig, gura ascunsă în fulare și mâini în mănuși groase, dar zgomotele străzii se auzeau ca dintr-un radio dat la maximum, freamătul și mișcarea se vedeau ca pe un ecran, la cinema, vizite câte și când doreai, restaurante  deschise, fețe vizibile, chelneri care turnau vinul în pahare, îmbrățișări de neoprit, copii care râdeau cum numai ei știu s-o facă și săltau de la o căsuță a șotronului la alta, sărutări nestingherite, rochii schimbate zilnic pe manechinele din vitrine. Pe cer rămâneau dâre de la avioanele pline cu oameni care zburau spre alți oameni și, pretutindeni,  viața curgea ca apa din robinet.

Apoi a venit ciudatul blestem (de la cine știe ce ursitoare neinvitată la cine știe ce petrecere cosmică) și lumea a adormit: radioul cu zgomotele străzii s-a stins, mișcarea s-a oprit pe ecran, vizitele au rămas nefăcute, vinul care curgea din sticla înclinată a înghețat ca un țurțure în aer. Copiii au rămas cu un picior îndoit deasupra careului pe care scrie 7, brațele care se pregăteau de îmbrățișare nu s-au mai închis peste vreun trup, robinetul cu viață s-a oprit, timpul n-a mai curs.

În basmul fraților Grimm (mai concis și mult mai mai expresiv decât cel al lui Perrault, pe care îl prelucrează), natura își vede de treaba ei timp de 100 de ani, gardul viu din trandafiri crește până când acoperă palatul, astfel încât – delicios detaliu –, doar flamura  cu blazonul familiei mai flutură, undeva, pe acoperiș, deasupra țesăturii dese din tulpini înspinate de trandafir, mai eficientă în a opri vizitele decât orice gard de sârmă ghimpată. Știm urmarea: abia când se împlinește sorocul, un tânăr care nu are, poate, mai multe calități decât alții de dinaintea lui, rămași, sărmanii, să moară prinși definitiv în gardul de spini – pe fata adormită o cheamă Dornröschen, adică Trandafiraș-cu-ghimpe –, dar care are meritul de a porni în aventură la momentul potrivit, un tânăr, deci, scoate lumea întreagă din încremenire sărutând-o pe fată, care îl privește de îndată cu mult drag. Ce m-a mirat mereu este că fata adormită are cu un secol mai mult decât salvatorul. Aici Charles Perrault e mai simpatic decât Frații Grimm, care trec detaliul sub tăcere: fata, spune francezul, are 20 de ani „fără a mai socoti și suta”, poartă haine de pe vremea străbunicii (iată cum, chiar în secolul 17, un academician francez e preocupat de modă!), iar la nunta lor se cântă ceva ce azi s-ar numi oldies but goldies.

Lumea învie. La Frații Grimm descrierea dezîncremenirii gesturilor înghețate cu 100 de ani înainte e o minunăție și l-a influențat cu siguranță pe Borges, în Miracolul secret. Bazată pe simetrii inverse (focul ale cărui flăcări rămăseseră ca pictate, își reia vâlvătaia mișcătoare, muștele de pe perete își iau zborul etc.), revenirea la viață își permite uneori mici abateri de la regulă. De pildă, bucătarul, care îl trăgea de păr pe ucenicul neascultător și înțepenise cu mâna în chica lui se pomenește, la trezire, cu mâna în aer, și aceasta coboară sub formă de palmă pe obrazul ucenicului, ca și cum mai înainte nu l-ar fi tras de păr sau ca și cum, în timpul veacului de adormire, s-ar fi schimbat totuși unele lucruri.

Aștept momentul când cineva, poate un viteaz cercetător, va găsi vaccinul contra virusului cu țepi care a adormit lumea noastră, sperând că omenirea e mai norocoasă decât frumoasa din poveste și nu va trebui, totuși, să doarmă  100 de ani până când să-și reia viața normală. Poate că în curând, copiii vor sălta din careul pe care scrie 7 în careul 8, în curând pe manechinele din vitrină rochiile de sfârșit de iarnă vor deveni brusc rochii de vară, cerul va fi brăzdat din nou de avioane pline cu oameni care zboară spre alți oameni, îmbrățișarea se va închide peste un trup și robinetul cu viață va reporni, navalnic, imprevizibil, atrăgător și primejdios ca întotdeauna.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *