Interviu IUSTINA CROITORU: La zi, literatura pentru copii

Iustina Croitoru este redator-șef de dezvoltare la editura Humanitas și coordonează colecția de carte ”Humanitas junior”.

Dialog realizat de Cristian PĂTRĂȘCONIU.

Simțiți / e de simțit un reviriment al pieței de carte pentru copii la noi în ultimii ani?

Dacă ar fi să ne luăm drept barometru al pieței de carte fie și numai salonul Bookfest, care a avut loc la începutul lui iunie și a adus dinaintea publicului o cantitate fără precedent de carte pentru copii, e limpede că această zonă editorială a înflorit, și încă în culorile cele mai vii. Dar piața de carte pentru copii este oricum mai dinamică decât alte segmente editoriale, iar de-a lungul timpului a reușit să tot crească, chiar dacă în salturi și uneori haotic.

După anii ’90, o vreme a recuperărilor și a literaturii de sertar, când cărțile pentru copii au trecut în plan secund, dacă nu chiar terț, și au dispărut fără urmă autorii și ilustratorii români valoroși, care făcuseră carieră înainte scriind și desenând pentru cei mici, editorii au început, încet-încet, să-și îndrepte atenția către cititorii cei mai tineri.

Astfel, pe la începutul anilor 2000 s-au născut multe dintre editurile și colecțiile de carte pentru copii pe care le cunoaștem. Printre acestea, și Humanitas Junior, care la scurtă vreme de la apariție venea către public cu Enciclopedia zmeilor a lui Mircea Cărtărescu și cu cărțile de istorie pentru copii ale lui Neagu Djuvara și Radu Oltean, titluri care, după cum se vede, fac o frumoasă carieră în continuare.

Cum vă explicați această stare de fapt? Care sunt conturile ”peisajului” editorial în această zonă – cartea pentru copii?

La noi, ca de altfel aproape oriunde în lume, cărțile pentru copii merg pe drumul lor cu mai puține suișuri și coborâșuri vertiginoase decât traseul  pe care-l urmează cărțile pentru adulți. De fapt, dacă stăm să ne gândim, cele două traiectorii sunt mai curând tangente și rareori se întretaie de-adevăratelea.

De aceea, dacă ne-am da câțiva pași înapoi ca să avem un tablou mai cuprinzător al pieței noastre de carte, vom vedea că în perioada 2008-2009, în plină criză economică, în vreme ce multe edituri pentru „oameni mari“ încercau să-și mențină echilibrul încetinind ritmul aparițiilor, se nășteau, în mod surprinzător, edituri sau colecții pentru copii. Iar dacă acum șapte-opt ani editorii de carte pentru adulți din România, și uneori chiar și confrații lor din Europa ori din Statele Unite, se luptau să rămână în atenția publicului care încă resimțea efectele crizei și au reușit să iasă la lumină abia prin 2015-2016, editorii de carte pentru copii, odată depășit șocul inițial, s-au bucurat de un ritm constant – chiar dacă nu spectaculos –  de creștere a vânzărilor.

Pe undeva, nu-i de mirare. Mai ales în perioade dificile, orice părinte va renunța la ceva ce-și dorește pentru a-i cumpăra o carte celui mic. Ba mai mult, cred că tocmai în astfel de vremuri mai puțin fericite, când banii sunt drămuiți cu mai multă atenție, s-ar putea ca o carte să fie un cadou mai puțin costisitor decât altele mai efemere și care nu pun nici o cărămidă la temelia educației unui copil. Sunt, de asemenea, de adăugat la socoteală cărțile din programa școlară, iar apoi cele care vin să suplinească lipsurile și neputințele programei școlare. Privind astfel lucrurile, e limpede de ce revirimentul despre care vorbeați este firesc și n-ar prea avea de ce să ne mire.

E un vârf nesperat sau încă e loc pentru creștere pe această zonă editorială?

E un vârf, fără îndoială, dar e un vârf relativ, dacă pot să spun astfel. În ciuda semnelor bune, n-ar trebui să uităm că suntem o piață de carte care s-a tot micșorat în ultimii 30 de ani și care nu poate îndrăzni să se compare cu piața din Ungaria, de pildă, necum cu cea italiană, franceză ori germană. Suntem, din păcate, pe ultimul loc din Uniunea Europeană la „consumul“ de carte, cu o cifră de afaceri egală cu a Bulgariei, a cărei populație este de numai 7 milioane de locuitori!

Din nefericire, la noi, interesul pentru lectură este îngrijorător de scăzut și, pe undeva, este aproape de înțeles: prea puțină lume vine în contact cu cărțile; s-au închis nenumărate librării, iar cele rămase sunt concentrate în orașele mai mari, astfel că o bună parte a populației rurale, care reprezintă cam jumătate din întreaga populație a țării, și a celei din orașele mici nu are acces la cărți; manualele școlare sunt într-atât de indigeste, încât nu avivează în copii nici plăcerea lecturii, nici bucuria descoperirii informațiilor științifice; nu se vede o preocupare pentru educație la cei care sunt chemați să se preocupe de educație; nu sunt programe naționale intens promovate și susținute de încurajare a cititului; și ce-i mai rău, nu pare să înțeleagă prea multă lume gravitatea, altminteri dătătoare de insomnii, a acestei situații.

Nu cred că suntem pe deplin conștienți că, dacă un copil nu crește înconjurat de cărți și nu-și formează reflexul de a citi, avem cu toții de pierdut: el, ca viitor adult, pentru că va intra în viață neîntregit intelectual și sufletește, și incapabil să își selecteze informațiile de care are nevoie încât, cu ajutorul lor, să interpreteze critic lumea din jur; noi, ca societate, pentru că nu vom beneficia de contribuția valoroasă la bunul mers al lucrurilor a unui om care poate să stea pe propriile picioare și să judece cu mintea lui.

Așa încât, nu doar că este loc din belșug să crească acest segment al pieței editoriale, este vital să se dezvolte cât mai mult și cât de repede cu putință.

Putem aprecia că ”intrările” de pe urma cărților pentru copii susțin o parte a pieței de carte pentru adulți?

Din păcate, nu avem date statistice amănunțite și credibile în acest sens, dar putem presupune fără teamă de a greși că saltul pieței de carte în întregul ei din ultimii ani vine și din creșterea substanțială a segmentului de carte pentru copii.

Restrângând perspectiva la nivelul unei edituri, de bună seamă că titlurile și colecțiile publicate sub aceeași umbrelă se susțin reciproc, iar succesul comercial al unor cărți poate înlesni apariția altora, a  căror miză este de altă natură. Este normal să se întâmple așa.

Mi-ar plăcea să cred însă, poate cu naivitate, că aparițiile editoriale pentru copii sunt gândite exclusiv avându-i în minte pe cei mici și ținând cont de nevoile lor și că nu sunt rezultatul unor calcule financiare reci, puse în aplicare ca să scoată la liman colecții șubrede ori, pur și simplu, ca să producă bani. Mai ales în situația în care se găsește piața noastră de carte, o asemenea socoteală este pernicioasă, cu consecințe de durată.

În ceea ce ne privește, la Humanitas Junior, am hotărât dintru început să publicăm, atât cât ne stă în puteri, acele cărți care despre care suntem încredințați că vor trece testul timpului pentru că sunt purtătoarele unor valori perene. Am simțit că ni se potrivește cum nu se poate mai bine o observație din 1934 a lui Arthur Rackham, unul dintre cei mai buni ilustratori de carte pentru copii din toate timpurile, care spunea: „Cred cu toată convingerea în uriașa putere a ilustrațiilor și a textelor pline de imaginație, fantastice și jucăușe, de a-i educa și de a-i stimula pe copii în primii lor ani, când sunt mai impresionabili. […] Trebuie să ținem minte că doar ce-i mai bun, indiferent cât costă asta (și nu costă puțin), e îndeajuns de bun pentru ei, mai cu seamă în perioada de formare, când li se cimentează gusturile pentru toată viața. Dacă ne mulțumim, sau chiar alegem cu bună știință, să îi hrănim cu artă sau literatură de proastă calitate facem o greșeală dezastruoasă, iar prețul plătit va fi enorm.“

Cum sunt gândite aceste apariții editoriale? Vreau să spun cărțile pentru copii…

Firește că fiecare editură are criteriile ei de selecție a titlurilor și strategia ei, în funcție de publicul pe care și-l cunoaște bine și de crezul cu care a pornit la drum, iar o privire atentă prin librării ne va dezvălui cum se articulează fiecare colecție în parte.

În 2016, când am hotărât să ne împrospătăm imaginea și să devenim o prezență constantă pe piața de carte pentru copii, ne-a fost clar că portofoliul Humanitas Junior va declina fără doar și poate temele, domeniile de predilecție și valorile Editurii Humanitas. De aceea ne-am ales deviza „Din carte în carte până departe“ care surprinde puterea cărții de a-ți deschide dinainte lumea întreagă.

Astfel, am ales să publicăm acele cărți în care credem cu toată convingerea, pentru ca sunt bine scrise (excepționala trilogie Aventurile Acvilei și Jaguarului de Isabel Allende, ca să dau numai un exemplu), sunt purtătoarele unui mesaj important (de pildă, despre bullying – Regele Ugu, despre prejudecățile față de cei care sunt altfel decât noi – Polly și Buster ori despre puterea prieteniei – Tatu și Țup), vehiculează într-o manieră atrăgătoare și convingătoare informații esențiale pentru cultura generală a unui copil (cele 11 atlase despre lumea înconjurătoare sau miniseria despre Arhimede, Herodot și Galen), au ilustrații de excepție, realizate „cu creionul pe hârtie“ (cărțile fraților Fan Grădinarul nopții, Corabia cu coarne, Între cer și mare au ajunse între preferatele copiilor).

De fapt, e bine să vorbim generic despre ”cărțile pentru copii” sau e și bine dacă nuanțăm lucrurile, dacă vorbim de categorii de vârstă șamd?

Ați făcut o remarcă foarte pertinentă, și e o chestiune pe care am dezbătut-o la un moment dat cu colegii. Așadar, dacă într-o librărie ori o bibliotecă am pune o plăcuță pe care să scrie „cărți pentru adulți“ ori „cărți pentru persoane între 35 și 40 de ani“ pesemne că am stârni nedumerire, dacă nu de-a dreptul revoltă. În schimb cărțile pentru cei mai mici sunt grupate de multe ori la grămadă, sub eticheta atotcuprinzătoare și din cale-afară de elastică „cărți pentru copii“.

Dincolo de grupele de vârstă obișnuite, pe care orice editor are grijă să le treacă pe carte pentru a le ușura părinților alegerea, cărțile pentru copii se bifurcă în cele două mari categorii, ficțiune și nonficțiune, dar, înăuntrul acestora, lucrurile sunt mult mai nuanțate decât în cazul cărților pentru adulți. Să ne gândim numai că există cărți combinate cu board games, cu instrumente muzicale cu baterii, cărți care au aplicații online, jocuri și câte și mai câte. În cazul cărților pentru copii, posibilitățile sunt infinite, iar creativitatea editorilor și autorilor nu cunoaște limite. Din păcate, nici spațiile librăriilor nu sunt îndeajuns de generoase pentru o expunere rafinată pe categorii  și nici arhitectura site-urilor nu îngăduie atâtea ramificații câte pot avea aceste cărți.

Ce e musai să vadă un editor al cărților pentru copii în piață?

Piața de carte este o oglindă destul de fidelă a lumii în care trăim și m-aș hazarda să spun că și reciproca valabilă: la urma urmei, lumea în care trăim reflectă, între altele, cărțile care au șlefuit-o. Sau lipsa lor.

De aceea, o plimbare prin librării, la răstimpuri, este o experiență lămuritoare, care uneori îți procură bucurii intense, alteori îți dă de gândit. Pe mine, una, mă interesează atât ce se publică – și nu mi-e de ajuns să răsfoiesc cărțile pe site-urile de vânzare, îmi place să le văd în „carne și oase“ –, după cum mă interesează și ce nu se publică, căci adesea absența unui anumit gen de carte îți dă idei, îți rearanjează planurile de viitor.

E mai acerbă concurența aici, la cartea pentru copii, decât este ea pe piața de carte pentru adulți?

Fiindcă în România nu sunt foarte multe edituri, iar cele pentru copii sunt și mai puține, s-ar putea crede că fie nu există concurență, fie ne aflăm într-o competiție încrâncenată pentru câștigarea publicului tânăr, din ce în ce mai puțin numeros, după cum o arată statisticile. Adevărul e undeva la mijloc și mă bucur să spun că e lipsit de încărcătură dramatică.

Deși se publică din ce în ce mai multă carte pentru copii, astfel încât uneori unui părinte oferta i-ar putea părea copleșitoare, o privire mai atentă ne dezvăluie că editurile, atâtea câte sunt, au personalități distincte, bine conturate, atât în privința conținutului, cât și în privința graficii cărților pe care le publică. Așa încât nu e foarte anevoios să te orientezi și nici să alegi grâul de neghină și să hotărăști ce este potrivit, bun, valoros pentru copilul tău.

Cum ne-au ajutat piețe occidentale în sensul profesionalizării acestei nișe – cartea pentru copii?

În România cele mai multe dintre cărțile pentru copii sunt traduceri, așa încât, vrând-nevrând, editorul român este permanent conectat la ce se întâmplă pe piețele occidentale. Acolo se cern marile teme care se vor regăsi o vreme în cărțile pentru toate vârstele, acolo se dă tonul în materie de ilustrație, de acolo vin tendințele, inclusiv cele ce țin de materialele pe care se tipărește, acolo apar modele și modelele, ideile interesante…  Efervescența creativă a piețelor americană și europeană este uluitoare.

Parcurgând cataloagele editurilor mai mari sau mai mici – apropo, sunt câteva edituri mici în Italia și Franța absolut excepționale –, mergând la târgurile de carte, discutând cu agenții și editorii străini, simți nevoia să emulezi această creativitate, să încerci la rândul tău să vii cu idei deosebite, să inovezi pentru piața de carte din România.

Care este, din punctul dumneavoastră de vedere, târgul de carte – reper al literaturii pentru copii?

Nu încape nici o îndoială, târgul de carte de la Bologna. Dacă târgurile de carte pentru adulți, sunt mai serioase, mai orientate spre afaceri, cele pentru copii și în special târgul de la Bologna reprezintă o experiență de cu totul alt ordin: atmosfera e mai… artistică, aș spune, fiindcă o componentă importantă a târgului o reprezintă expozițiile ilustratorilor. Sunt stimuli vizuali la tot pasul, discuțiile de la standuri sunt vii, antrenante, agenții și editorii au de fiecare dată surprize – cărți pe care nu le-au inclus în cataloage și pe care ți le arată în premieră, proiecte în faza de lucru care urmează să apară într-un an, uneori chiar doi, tehnici de ilustrație ori de tipar revoluționare și câte și mai câte. Dincolo de asta, în târg se desfășoară serii de conferințe pe diverse teme, există un colț al traducătorilor, unde au loc discuții dintre cele mai interesante despre piața de carte  și circulația literaturii dintr-o limbă într-alta, se acordă premii pentru diverse categorii de cărți. De la Bologna mă întorc de fiecare dată copleșită, fericită, cu o mulțime de noțițe și un folder de fotografii.

Acum, la noi, autorii români sau mai degrabă autorii străini sunt privilegiați pe acest ”culoar”, în dinamica pieței de carte pentru copii?

Într-adevăr, piața noastră de carte abundă în traduceri, ceea ce, pe undeva, mă mâhnește. Înainte de ’89 erau mulți autori pentru copii (desigur, nu includem aici cărțile aservite ideologic) și mulți ilustratori foarte buni, cu stiluri distincte, puternice, recognoscibile, care la un moment dat au dispărut din peisajul editorial românesc și o vreme nu le-a luat nimeni locul. Nostalgia însă ne-a făcut să ne întoarcem la cărțile copilăriei, astfel încât am republicat Basmele lui Hauff cu ilustrațiile inegalabilei Livia Rusz sau O familie veselă a Silviei Colfescu, o carte adorabilă, care în anii ’90 s-a vândut în câteva luni într-o sută de mii de exemplare.

De-o vreme încoace pare totuși că lucrurile încep încet-încet să se schimbe și ajung să fie publicați tot mai mulți autori și ilustratori români. Încă nu sunt atât de mulți pe cât dred că ar trebui, dar sunt extrem de bucuroasă de fiecare dată când descopăr un nume nou și simt că e pe cale să e reînnoade tradiția.

A propos de autorii români ai acestui tip de literatură – avem noi staruri? S-au născut noi staturi?

Cum spuneam nu sunt mulți autori români pe piață, iar dintre cei existenți puțini au reușit să devină staruri, dar cei care și-au căpătat acest statut o merită din plin. Nu pot să nu-i amintesc pe scriitorii Ioana Nicolaie și Florin Bican, iar dintre ilustratori pe Mihai Coșulețu, Sidonia Călin și Livia Coloji, cu care am avut bucuria să colaborez. Cred că ar putea intra în aceeași categorie Carmen Tiderle și Vali Petridean, autoarea și ilustratorul volumului de poezii pentru copii Cine a pus piper în mare? pe care l-am publicat la Bookfest. Un loc aparte între preferințele mele îl ocupă Ana Alfianu, autoarea și ilustratoarea – această dublă ipostază e rarisimă la noi – uneia dintre cele mai frumoase cărți pentru copii scrise în ultimii zeci de ani, Val și Cetatea Sufletelor. Ana ne pregătește o surpriză pentru la toamnă, care sunt convinsă că îi va încânta pe cititori și-i va reconfirma talentul.

Dar, dintre ”clasici”, cine merge în continuare foarte bine? Mă refer și la ”ai noștri”, și la ”ai lor”.

„Clasicii“ sunt o alegere sigură, căci cu ei au crescut și generația copiilor, și a părinților, și a bunicilor. De aceea, intră în categoria long seller-urilor. Nu cred că e cineva care să nu cunoască poveștile lui Charles Perrault, ale lui Hauff,  Aventurile baronului Münchhausen, Alice în Țara Minunilor sau Micul prinț. Tot astfel, nu cred să fi ocolit cineva basmele lui Ispirescu sau poveștile lui Creangă.

Cum sunt poveștile care se scriu astăzi pentru copii? Mai precis: cum altfel decât erau ele pe vremea noastră? Și: cum la fel cum erau ele când eram noi copii?

Eu cred că poveștile sunt aceleași dintotdeauna, de când omul primitiv, „sedus de glasul și imaginația povestașului“, cum spune Mario Vargas Llosa, a ieșit din peșteră și a apucat-o pe calea civilizației. De atunci și până acum nu s-a schimbat, îmi pare, mai nimic în afară de decoruri și recuzită. Poate că astăzi personajele sunt îmbrăcate ca noi, nu în redingotă și pantaloni bufanți, și călătoresc cu mașina, nu cu trăsura, dar miezul poveștii strălucește neatins sub toate aceste elemente de scenografie fiind, în esență, același dintotdeauna, lupta dintre bine și rău. Sigur, oamenii mari le spun poveștilor pe care le citesc ei „romane“; copii, până la o anumită vârstă au curajul să le spună pe nume: „povești“.

Și unii și alții știu însă că nu trebuie să ne oprim din visat și din citit fiindcă, așa cum spunea tot Llosa, n-avem altă cale la îndemână de a opri timpul în loc și de a face imposibilul posibil.

Ce înseamnă o ”lovitură” pe această piață? Care sunt – calitativ, cantitativ – coordonatele pentru un mare succes la noi?

Sunt lovituri și lovituri. Uneori contează tirajul, alteori e mai important să impui un nume nou, care va epuiza un tiraj mai mare de la a doua carte încolo. Faptul că poți să vinzi, în două zile, peste 500 de exemplare din cartea de poezii pentru copii Cine a pus piper în mare? a lui Carmen Tiderle cu ilustrații de Vali Petridean ori din fabulosul atlas Planetarium care, fiind o carte-premium, nu are cel mai accesibil preț, sunt lovituri la fel de mari ca, să spunem, trei tiraje în timp-record din Cele mai frumoase povești japoneze pentru copii. Sigur că imensul succes al Aventurilor lui Habarnam sau al seriei George de Lucy și Stephen Hawking ne bucură foarte mult, dar la fel de mult ne încântă apariția recentă a cărții Charles Darwin Originea speciilor repovestită și ilustrată de Sabina Radeva, aflată la primul tiraj, care explică pe înțelesul copiilor teoria revoluționară care a schimbat felul cum privim lumea.

Fac rău cărților pentru copii sau mai degrabă potențează cărțile pentru copii: a) filmele; b)televiziunea; c) diversele gadgeturi?

Aici lucrurile sunt destul de nuanțate, iar, în ceea ce mă privește, mă situez cumva la mijloc între alb și negru: nu mă alătur nici corului Casandrelor care, frângându-și mâinile, anunță inevitabila moarte a cărților din pricina tehnologiei, după cum nu sunt de părere că planul editorial ar trebui alcătuit în funcție de filmele care urmează să se turneze după cutare sau cutare carte, ca să avem un succes de vânzări garantat.

Să nu uităm însă că trăim într-o vreme în care, datorită internetului și tehnologiei, vizualul joacă un rol hotărâtor în alegerile pe care le facem. Din această pricină, cred că ecranizările bune pot face cartea cunoscută unui public mai larg decât publicul de carte; altminteri un film slab nu va ajuta cu nimic, dimpotrivă. Televiziunea, în schimb, pierde treptat teren în fața internetului, mai cu seamă în rândul tinerilor și atunci nu simt că face concurență directă cărții. Cât despre diversele gadgeturi omniprezente în viața noastră, mai cu seamă smartphone-ul sau iPhone-ul par să ne fi devenit indispensabile, ocupându-ne mâinile și mintea și împiedicându-ne, de pildă, să luăm o carte din bibliotecă. Dar ce-i drept pe un astfel de gadget  se pot stoca nenumărate ebook-uri, așa încât să le dăm o șansă.

Sunt cărțile pentru copii și pentru oamenii mari?

Categoric, iar cine spune că nu-i așa fie se rușinează s-o recunoască, fie n-a vrut o carte preferată când era mic. Eu mărturisesc deschis că rotesc pe noptiera de la capul patului diverse cărți pe care le-am iubit în copilărie. Nu le recitesc, căci n-aș avea timp, dar îmi place să le știu la îndemână. Când și când, le deschid la întâmplare și parcurg cu zâmbetul pe buze câte o pagină. Acum, cartea de pe noptieră e 1001 de nopți cu ilustrații de Ana Alfianu. Înaintea ei a fost Huckelberry Finn, iar mai înainte poveștile lui Andersen. Simt că se luptă ca să vină la rând 20 000 de leghe sub mări.

notă: acest interviu a fost publicat, în premieră, în revista ORIZONT.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *