Meciuri de tot felul

Cui nu-i place să urmărească întreceri sportive? Nu e sfârșit de săptămânăfără un meci sau o competiție. O mulțime de microbiști europeni și sud-americani urmăresc fotbal (soccer), canadienii sunt pasionați de hockey, americanii de baseball și fotbal american, englezii de rugby și așa mai departe.

Și mie-mi plac! Urmăresc cu mare interes meciurile de soccer, când e campionatul mondial sunt blocată la televizor. Dar nu numai soccerul mă entuziasmează, ci și gimnastica, patinajul artistic, călăria, natația, tenisul, atletismul și multe altele. Fac parte din cei cărora le plac întrecerile, o joacă plăcută de urmărit și, pentru sportivi, de practicat.

Intreceri sportive 1În Canada, cum e și firesc, cel mai mare succes îl au sporturile de iarnă, iar când olimpiadele de iarnă sunt în Canada, e o mare bucurie generală. Lumea cumpără bilete și frigul în care stau spectatorii la unele competiții pare nu numai că nu-i deranjează, dar că ei preferă să fie la fața locului chiar în cazurile – destul de numeroase-în care la transmisia televizată se văd mult mai detaliat. De exemplu, la întrecerile de bob: spactatorii care stau de-alungul traseului și așteaptă concurenții în picioare și în frig, au parte de a vedea doar o secundă în direct  spectacolul, adică bobul care trece ca un fulger prin fața lor. Stau ore-n șir pentru câteva secunde de vizionare. La fel e și la cursele de săniuțe. Nu e mai bună transmisia TV, care urmărește tot traseul bobului sau săniuței? Ei da, dar pasionații  le văd în direct! Cred că pe acest concept se și bazează vânzările de bilete la acest gen de ȋntreceri, altul nu-mi explic.

Nu m-am  convertit total la sporturile care le plac canadienilor, dar n-aș putea spune că le refuz. În fond, hockey-ul e ușor de urmărit. Iar meciurile de baseball, sau chiar de fotbal american, când te obișnuiești cu ele, pot deveni amuzante.

Există însă un sport – pentru mine misterios- care canadienilor le place grozav și care se joacă și în Statele Unite, dar ale cărui reguli au rămas o enigmă pentru mine, chiar după trei decenii de viață în Canada. Mulți din cei cu care am vorbit despre el îl consideră la fel de ininteligibil. Tot inexplicabilă mi se pare și pasiunea canadienilor pentru meciurile din acest sport, numit „Curling” (aș ruga cititorul să folosească pronunția engleză a numelui, în care „u” sună ca un fel de „ă”, altfel iese altceva). Principalul obiect din joc seamănă cu un fel de ceaun cu capac (sudat, să nu cadă!). Bolidul- ceaun se mișcă pe o suprafață lucioasă (cred că este gheață, dar nu sunt sigură, n-am reușit să înțeleg). Sunt două echipe. Cineva aruncă, stând pe vine, ceaunul ăsta greu la o distanță oarecare și pe urmă unul sau doi membri ai uneia dintre echipe încearcă, făcându-i vânt cu niște măturici-perii cu coadă, cum erau pe vremuri cele pentru lustruirea parchetului, să îl deplaseze, fără să-l atingă, pe suprafața lucioasă până în interiorul unui cerc, care nu știu cărei echipe aparține. Ei bine, lupta unui individ (uneori doi, nu știu de ce) ca să agite măturicile pe jos și să  convingă bolidul-ceaun să se deplaseze în direcția voită mi se pare lipsită de haz.

Există campionate de „Curling” (atenție la pronunțare, vă rog!) masculine și feminine. Sinceră să fiu, când sunt transmise la TV, mă lipsesc de ele, schimb urgent postul și, întrebând în dreapta și-n stânga, am aflat că multă lume face la fel.

Recunosc, sunt nedreaptă. Poate că aș fi apreciat „Curlingul” dacă m-aș fi născut în Canada. Din curiozitate, i-am întrebat pe câțiva copii canadieni dacă le place „Curlingul” și toți mi-au declarat că nu știu să-l joace, ei preferă hockey-ul!

Incitată de invenția cu măturicile care, frecate de dușumeaua lucioasă, pot mișca pe ea un obiect fără să-l atingă, am încercat și eu să deplasez o crăticioară cu capac fixat cu scotch, frecând parchetul din jurul ei cu o măturică improvizată dintr-un mop de șters pe jos la care am  tuns franjurile cât se poate de scurt. N-a mers. Nu era parchetul meu destul de lustruit, sau sportul real se face pe gheață? Iată o dilemă pe care n-am dezlegat-o ȋncă!

Intreceri sportive 3c

 

Desene de Adelaida Mateescu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *