„Sala de bal” – roman publicat în Franța de Gallimard, reprezintă un al doilea mare succes (după Wake) al scriitoarei Anna Hope, la origine specialistă în literatură engleză la Oxford și actriță. Apărut în toamna anului 2016 și tradus în limba română la Humanitas Fiction, colecția Raftul Denisei în 2018, romanul – prin povestea tulburătoare pe care o conține – s-a bucurat de un binemeritat succes internațional precum și de Grand Prix des Lectrices al revistei ELLE.
Acțiunea se petrece la azilul Sharston din Yorkshire, undeva la sfârșitul epocii edwardiene, moment în care o tânără – Ella Fay, este acuzată de tulburări psihice în urma unui incident de la filatura la care lucra. De altfel, întreaga poveste este scrisă din perspectiva personajului Ella – o femeie lipsită de afecțiunea familiei; pe ea cade reflectorul cel mai des și în raport cu ea sunt construite celelalte personaje. Specific la acest azil este faptul că în centrul său, constituind inima acestuia (…) se afla o magnifică sală de bal, lungă de vreo 40 de metri și lată de cincisprezece, cu o estradă la un capăt” în care unii pacienți puteau dansa în fiecare vineri „în acea zi a săptămânii se dansa; timp de două ore, în sala de bal, iar cei care se purtaseră frumos în săptămâna care se scursese, care nu fuseseră obraznici cu infirmierii, își mâncaseră toată mâncarea, puteau sta singuri în picioare (…) aceia aveau voie să participe.”
Dincolo de incontestabilul talent literar există în acest roman și o analiză condensată a unei teme delicate, dublată de o laborioasă muncă de cercetare. Azilul se pare că a existat cu adevărat (High Royds, un loc în care erau adunați săracii și debilii mintali), iar povestea în sine pornește de la un sâmbure de adevăr (există o dedicație către stră-străbunicul autoarei pe prima pagină, fost pacient la azilul menționat). De altfel, în timpul interviului ofert pe Skype odată cu lansarea romanului la București, autoarea a afirmat că scrierea acestuia a avut și un efect de catharsis, de liniștire personală.
Personajele cărții – Ella Fay, irlandezul John Mulligan de care avea Ella să se îndrăgostească mai târziu și cu care va avea un copil, doctorul Charles Fuller, un limitat cu porniri extremiste, tânăra cultivată și brunetă pe nume Clem, jovialul Dan, un personaj care se comportă ca un om liber – toate sunt construite cu mare grijă pentru finețea detaliului. Ba chiar capitolele cărții au numele personajelor și sunt repetitive ca fișele de analiză sau ca textul unei piese de teatru.
Povestea de dragoste dintre Ella și John respiră ceva din romanele lui Jane Austin. John, de o sensibilitate la limită cu depresia, își pierduse și slujba și soția, la moartea fiicei lui. Era de luni de zile în salonul bolnavilor cronici și avea să-i scrie acestei fete ciudate, singuratice. Avea să-i spună în scris ce văzuse el afară.
Dr. Charles Fuller – obsedat de eugenetică, un dezorientat și un singuratic, dar un personaj remarcabil de altfel, de o complexitate aparte – trăia sperând că poate în sfârșit va prilejul să-și ocupe locul cuvenit în panteonul oamenilor superiori” întrucât – „datoria noastră este să studiem (prin intermediul concepției numită eugenetică) toate metodele posibile de a preveni decadența nației.” Interesantă este și relația sa cu John Mulligan – care până la urmă degenerează în aversiune, ba chiar îl va considera pe acesta pacientul ideal pentru o operație experimentală în acord cu principiile epocii.
Clem este un personaj atipic, tulburător și extraordinar de bine construit „De aici poți ieși în trei feluri. Unu: dacă mori. Asta e calea cea mai ușoară. Oamenii mor tot timpul. Sau poți fugi de aici. Dar e aproape imposibil. Ori reușești să îi convingi că ești îndeajuns de întreagă la minte cât să-ți dea drumul” care în ciuda faptului că afirma adesea că aici sunt o droaie de femei nebune dar știu sigur că nu sunt una dintre ele – eșuează însă în lupta cu viața.
Din punct de vedere stilistic, autoarea reușește să mențină cititorul atent în atmosfera azilului, iar succesiunea personajelor pe capitole, realizată cu mijloace care produc multă densitate ideatică, este o reușită. Poate că ne-am fi dorit un final al volumului în care Ella și John să rămână împreună – regăsirea lor este una dintre speculațiile care ne-au însoțit pe parcursul paginilor. Autoarea însă le hărăzește o cu totul altă soartă. La fel și sinuciderea lui Clem este tot un moment pe care am sperat că îl putem amâna dincolo de finalul romanului. Ieșirea rapidă din scenă a personajului Charles Fuller este și ea o paranteză specială care lasă deschis un orizont de așteptare, aceasta cu atât mai mult cu cât întregul context de la azilul Sharston din Yorkshire reclamă ambiguitatea, libertatea, dreptatea și regăsirea, recompunerea și de ce nu, evadarea.
notă: acest text a fost publicat în premieră în nr 2/2019 al revistei RAMURI
