Republicată în 2016 la Editura Humanitas, în cuprinsul Trilogiei balcanice, piesa Occident Express de Matei Vișniec se plămădește din mai vechea nostalgie a est-europenilor față de mirajul occidental, cenzurat un timp îndelungat de granițe, interdicții și cortine ideologice. Occident Expressul unește simbolic Estul de Vestul speranțelor și al himerelor, răsturnând axa tradițională de călătorie și de interes a legendarului Orient Express. Textul original mizează pe o construcție modulară ce permite reasamblarea cu suplețe a scenelor, potrivit intențiilor regizorale. Compania americană Trap Door din Chicago, cea care a inclus piesa Occidental Express în repertoriul său încă din octombrie 2017, nu se află la prima întâlnire cu dramaturgia celebrului scriitor de origine română. Povestea unei fructuoase colaborări a început odată cu montarea spectacolului Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintali, transpus, la vremea respectivă, în regia lui Zoltán Balázs.
În ce privește piesa prezentată recent în studioul orădean, ne interesează în mod deosebit cum anume percep artiștii americani Europa și, în speță, Balcanii, această ,,pulberărie sentimentală”. Cele două spații culturale sunt apropiate însă afectiv datorită regizorului Szabó K. István, bun cunoscător al spiritului balcanic din această lume modelată de un savuros baroc etnografic, cel care creează și scenografia, în colaborare cu Florina Bellinda Vasilatos. E o lume în care omul fără însușiri, fără identitate certă, dar cu o naționalitate ferm clamată, adoptat de un nou continent ce și-a deschis granițele după 1989, privește nostalgic spre o ultimă scânteie – poate prea firavă – din paradisul Europei Centrale de altădată. Pulsiunile violente, tentațiile suicidare, crizele identitare erup în fantasme, nevroze, obsesii ireconciliabile, susținute scenografic printr-o atmosferă cețoasă și tulbure, izvorâtă dintr-un timp agonic, crepuscular. Rolurile interșanjabile reprezintă o trăsătură bine cunoscută celor inițiați în opera dramatică a lui Matei Vișniec. Se creează premisele unui spațiu scenic aerisit și ale unor savuroase tehnici de happening ce explorează dinamica interioară, energiile latente, dorințele refulate, contradicțiile unor personalități când retractile, când expansive. Coregrafia pe muzica lui Ovidiu Iloc (compozitor care a mai colaborat la realizarea unui spectacol inspirat de teatrul lui Matei Vișniec, Cabaretul Dada), reprezintă un element important în ansamblul producției, oferind ,,spectacolul visceral” total.
Remarcăm câteva mutații sensibile față de textul inițial, prin construirea unor personaje confruntate mai degrabă cu prezentul decât cu istoria, deși traumele trecutului erup în monologurile bătrânului orb, fostul colonel deținut în terifiantul lagăr sovietic din Kolima, spațiu concentraționar de tristă amintire, pierdut undeva pe harta îndepărtatei Siberii. Interpretat cu multă energie de actorul Michael Garvey, personajul simte nevoia unei recuperări a vieții irosite și a unei compensații materiale, fie și prin simpla atingere a himericului Orient Express. Pentru el, trenul reprezintă un simbol al așteptării și al acceptării iluziei. O fata morgana – de care nu ne îndoim că este conștient – desprinsă din acest teatru în teatru pe care-l joacă cu voluptate. Tinerii întrețin cu entuziasm parodia trecerii trenului, iar fata, această Antigonă sui generis, dar fără solemnitatea tragică a prototipului, modelează șinele trenului chiar cu bastonul orbului, în făina presărată pe jos, inaugurând lunga iarnă a reașezării frontierelor pe harta noii Europe. Gestul urinării bătrânului orb pe frontiere exprimă eliberarea din dogma vechilor interdicții, dar și labilitatea granițelor europene.
Există un punct de stabilitate în toată această dezordine abil creată, și anume cabina mecanicului dintr-un tren abandonat. În egală măsură, aceasta constituie culisele spectacolului, de unde sunt aduse la lumină toate obiectele de recuzită și instrumentele muzicale, ca dintr-o cutie a minunilor, într-un mozaic de culori și un amalgam de forme. Halucinantul episod în care toate personajele simulează tragerea trenului, sub impulsul unei false mișcări, invocă exact opusul, încremenirea în timp și spațiu, neputința sustragerii de sub tutela unei predestinări tragice. Toate naționalitățile din Balcani sunt prinse în insectarul bunelor obiceiuri imuabile, dar și al viciilor ce le particularizează. Monologul personajului feminin interpretat de Beata Pilch se răsfrânge, deopotrivă dureros și emoționant, asupra bărbatului balcanic, omul tuturor contradicțiilor posibile. Impresionează în mod aparte timbrul vocii lui Nicole Wiesner, o actriță cu o fizionomie plină de expresivitate, naturalețea glisării actorului Mike Steele dinspre un rol spre celălalt, precum și ipostaza tipică a soldatului american, cu trup antrenat și perfect modelat fizic, redat de actorul Dennis Bisto. Tot el va interpreta și rolul regizorului descins în Balcani pentru a pune la cale o realitate contrafăcută, o nuntă țigănească cu actori. Mozaicul etnic și lingvistic se prelungește într-o cascadă de cuvinte dislocate, fără sens, amintind de disoluția lexicală din teatrul ionescian. Apariția femeii care citește ultimele cuvinte încremenite pe buzele celor morți constituie o imagine cutremurătoare și divulgă vechile credințe din Balcani referitoare la punțile nevăzute către lumea de dincolo. Episodul care secționează unitatea versiunii în limba engleză ne-a atras atenția și în actul lecturii scenariului. Vocea de la telefon relatează, în limba română, istoria tatălui său, fost turnător la Securitate. Planul pus la cale cutremură și ne revoltă. În mod cinic, generațiile următorare ale acestor Iude se pregătesc să spolieze totul, să deturneze până și valoarea memoriilor celor onești, ale celor ce au refuzat să facă pactul cu Diavolul în perioada comunismului. Revenind la o frământare personală mai veche, întrebarea dacă Occidentul înțelege pe deplin astăzi complexitatea barocului uman din Europa de Est și, mai ales, din spațiul balcanic rămâne deschisă…
Trap Door Theatre, Chicago – USA
Occidental Express de Matei Vișniec
Traducere (în limba engleză) de Nick Awde și Daniela Șilindean
Adaptare: Szabó K.István și Daniela Șilindean
Regia: Szabó K. István
Scenografia: Florina Bellinda Vasilatos și Szabó K. István
Muzică: Ovidiu Iloc și Danny Rockett
Distribuția: Dennis Bisto, Gary Damico, Michael Garvey, Emily Nichelson, Beata Pilch, Mike Steele, Nicole Wiesner
Spectacol vizionat în 26 septembrie 2018
Photo credit: Remus Toderici
Notă: Prima parte a articolului Laborator teatral de idei și exerciții regizorale, publicat în Revista de cultură Familia, seria V, anul 54 (154), nr. 11-12 (636-637), noiembrie-decembrie 2018
