BILETE DE PAPAGAL (I) ”tablete, ca de ciocolată”

Ne apropiem tot mai mult de un autor, îl înțelegem cu adevărat doar dacă îi dedicăm zile și nopți, doar dacă plonjăm cu totul în universurile lui textuale și emoționale, lăsând la o parte orice altă activitate. De-abia atunci începe acea aventură cu textul, acel joc insinuant, de-a v-ați ascunselea, de-abia atunci scriitorul însuși devine un fel de ghid al nostru, un înainte-mergător care își lasă voit urmele la vedere, trasează indicații, dă sfaturi, râde amarnic sau ne face cu ochiul. Altfel, în graba unei lecturi la ”botul calului”, pripite, neantrenate, nu ni s-ar arăta în toată splendoarea lui. Și toate capcanele întinse, tot șirul întrebărilor care, oricum am întoarce-o, vor rămâne fără răspuns, au farmecul lor, în această căutare ardentă, în această relație cvasi-paradoxală, care ne face să mergem mai departe, cu entuziasm.

Textele care vor face obiectul articolelor următoare au fost transcrise parțial sau integral după exemplarele scanate ale revistei ”Bilete de papagal”, aflate, în momentul de față, la Biblioteca Națională a României, în secțiunea documente digitalizate. De obicei, textele la care ne referim, sau, cu un termen care a făcut istorie, biletele de papagal (ori tabletele argheziene), pe care le-am considerat a fi reprezentative, au apărut chiar pe prima pagină a revistei, în poziție privilegiată, funcționând, așadar, ca un fel de editoriale.

Revista a apărut cu intermitențe, între anii 1928-1945. În primii ani, publicația liliputană avea dimensiunile de 32×12 cm și a fost tipărită într-o tipografie care-și avea sediul în curtea casei scriitorului. În primul an, 1928, apare zilnic, cu contribuția covârșitoare a directorului ei. Există numere, cum ar fi 50, realizate în totalitate de Arghezi. În cele patru pagini ale acestui număr este cuprinsă o singură povestire, Iisus al doilea, semnată de autor. Arghezi, cum bine se știe, își exercita harul pe mai multe fronturi literare, nu doar în specia tabletelor, iar a publica un text pe zi nu este ușor, oricât de mare ar fi talentul și oricât de multe pretexte i-ar fi oferit viața reală.

Un lucru e cert. Arghezi îi îndemna pe tineri, oricând avea ocazia, să scrie. Pe tineri, mai cu seamă. Considera că literatura nu trebuie să fie apanajul unei minorități, a unei grupări de scriitori consacrați, care se-ndârjește să dețină supremația, chiar dacă unii dintre ei, din perspectiva sa, cu talent contestabil. Citește tot ceea ce sosește la redacție și îl stârnesc epistolele bine intenționate ale oamenilor din toată țara. Acesta este, printre altele, la fel de nobile, unul dintre scopurile acestei reviste: să descopere talente și să le promoveze, dacă este posibil. Elocvent, în acest sens, rămâne conținutul tabletei ACATIST: Biletele de papagal. ”Scrisul nu e o arcană rezervată excluziv unor domni înveștmântați într’un ifos special. Oricine poate să scrie, cu condiția să definească, în sinceritate strictă, partea lui de emoție în emotivitatea totală. Pe lângă alte lucruri noi, netăgăduit reale și autentice, Biletele au pus în circulație energia îndemnului și au desființat din presa literară obrăznicia scriitorilor cu o fărâmă de nume, de a batjocori de pe o catedră dictatorială de hârtie efortul poetului timid și ofranda stelelor lui.” (T. Arghezi, ACATIST: Biletele de papagal, în ”bilete de papagal”, anul 1, vol. I, nr. 211, Joi 11 Octombre 1928, p. 1.)

Tot cu impact asupra tinerilor care vor să se afirme pe plan literar este Epistolă literară (T. Arghezi, Epistolă literară, în ”bilete de papagal”, anul 1, vol. I, nr. 150, Miercuri 1 August 1928, p. 1.), un text acid, care nu menajează, ci, în dorința de încurajare, devine percutant și, pe alocuri, devastator. Arghezi are un fel de smerenie aparte, e blajin și față de colaboratorul său, culegătorul de semne, umilul tipograf. În acest sens, o admirabilă tabletă scurtă, de o pagină, semnată cu pseudonimul Cocò (p. conf. T. Arghezi), poartă chiar acest titlu, Culegătorul de semne (T. Arghezi, Culegătorul de semne, în ”bilete de papagal”, anul 1, vol. I, nr. 137, Luni 16 Iulie 1928, p. 1.).

Asemănarea biletelor de papagal cu tabletele de ciocolată trădează insistența cu care Arghezi încearcă să-i ademenească, prin mesajul textelor publicate în revistă, să-i atragă pe tineri, înspre spațiul literaturii și, prin ricoșeu, înspre acela al unei subtile protecții sufletești:

”În Biletele lui Cocò ei găsesc un crîmpei fugitiv din zăpada albă a unui vis curmat și în Cocò un tovarăș adevărat.

Dacă nu ar fi fost sărac, amicul Cocò ar fi făcut pentru tinerii care îl citesc o grădină mare cu o casă veselă și vie pentru adăpostirea lor, civilizată și confortabilă, pentru mângâierea atentă și lină a fulgilor sufletului lor. Bancherii și marile întreprinderi comerciale care sug din grăsimea pământului moșnenesc nu-și pierd vremea și nu-și uzează intelectul în asemenea speculațiuni. Pentru sufletul lor trist, copiii nu au confesionale și refugii nicăieri; pentru trupul lor nu este odihnă bună.

Cocò scrie pentru ei câte un Bilet. E tot ce le poate da Cocò; tablete, ca de ciocolată.” (T. Arghezi, TABLETE : De ciocolată, în ”bilete de papagal”, anul 2, vol. IV, nr. 370, Duminică 21 Aprilie 1929, p. 1-2.)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *