Groundhog’s Day

Ninge!

Da’ nu oricum. De ieri pisălogul informaţional lucrează fără respiro are ritmul acela metronomic care nu dă greş, se înfige în creier cu forţă intraductibilă a impunerii aşa ca să-ţi simplifice gândurile ori şi mai rău să ţi le ghideze în teritoriul obsesiv al fricii: Winter stormcu ger, viscol polar şi bineînţeles zăpadă, zăpezi de fapt, alea decise să ne facă viaţă mizerabilă fie că stăm acasă fie că trebuie ori ne încumetăm să le înftuntăm.

Eh! Ce vreau, în fond? E 2(două) februarie, abia întrăm în mijlocul iernii – zice calendarul, chiar dacă zice aiurea (chestia aia cu 22 decembrie, solstiţiu, creşte ziua etc…)– aşa încât trebuie să ne menajăm nervii pe care creierul încins informativ ni-i biciuie şi pierdem ore întregi într-un lament  – devenit tradiţional, se pare – pe care îl comunicăm fie direct fie telefonic întregii familii, prietenilor, mă rog, tuturor celor dispuşi să te asculte.

Suntem noi canadieni de câtăva vreme, dar tot cârtim sezonal – fie vorba-ntre noi – că vara e prea cald şi umed, primăvara e prea scurtă… iarna cum bine ştim, mă rog, poate numai toamna ne lasă ceva mai reci, mai calmi vreau să zic. Nu ştiu de ce nu suntem noi atenţi (eu vorbesc la plural,  dar de fapt vorbesc extrem de personal) la nuanţele autohtone, canadianul, cel înfipt aici de totdeauna sau dintr-un timp mai mult sau mai puţin imemorial, şi-a punctat slăbiciunile încercând oblojirea lor – ca să zic aşa –  şi câteva semne mângâietoare creează o anume linişte spirituală, ba chiar o bucurie calmă, convingătoare.

Ca acum: e februarie şi chiar înainte de Valentine’s Day trebuie subminată parşivenia iernii, uitatul prin crăpăturile gerului către primăvară ar ajuta şi atunci nu-i deloc rea ideea consultării cunoscătorilor: groundhogs, desigur.

Şi ce, e glumă?

2 februarie este Groundhog’s Day şi toată lumea aşteaptă!

Noi ştim că este o marmotă, groundhog-ul ăsta, cum îi zice în româneşte habar n-am, mă gândeam la viezure, dar  mi se par totuşi destul de diferite rozătoarele astea (mi s-a sugerat hârciog)nu contează, toată lumea ştie despre ce vorbesc, indiferent cum se cheamă. Observatorii de specialitate afirmă o proliferare a speciei de când se tot răresc pădurile, zice acelş pisălog info. alarmist cum îl ştim, că-i aşa sau nu nici n-are importanţă, ce reţinem este statutul de vedetă, star, autoritate absolută pe care oamenii i l-au acordat de o bună bucată de vreme, din evul mediu al lumii vechi şi de prin sec. 18 aici.

Groundhog-ul ne spune cum va fi vremea, la dată fixă!

Îmi place grozav jocul ăsta de-a înţelepciunea naturii pe care şi americanii şi canadienii îl practică serios, solemn chiar.

Aşa dar, 2 februarie fiind, nu ştiu voi, dar eu deschid TV-ul şi aştept ca Willie din Wiarton, „şoşoiul”- cum numeşte bărbatul meu groundhog-ul – să-şi arate mustăţile, să amuşineze enviromentulşi să se uite cu acea curiozitate analitică a surprizei: „Cine’s ăştia?”

Sigur s-ar putea să mă înşel – vorbind de surpriză – poate că Willie ştie foarte bine cine e primarul din Wirton, se cunosc de câţiva ani buni şi sigur îşi ştiu atribuţiile: Willie să-şi vadă sau nu umbra şi domnul primar să ne comunice conclusiv.

Tradiţia folklorică vorbeşte de ziua a două a lunii februarie ca de o necesitate determinantă în dezlegarea misterelor naturii, de ce groundhog-ul devine vehicolul întrării dincolo de înţelegerea imediată, în fapt, traducătorul semnelor pe care natura ni le pune la dispoziţie nu cred că e realmente important (în Transilvania, translatorul este ursul, după cum am auzit) dar cum  ar fi posibil să avem o veste bună, aşa un fel optimism altoit scepticismului inerent – cu optimismul ăsta ne-am amăgit noi cam totdeauna, dar asta e altă poveste – ne aliniem informaţiei chiar cu riscul unei dezamăgiri; „eh, nimic nou sub soare!” şi sigur că ieşim din casă tot la 7 (a.m) zăpada stă, ninge iar, e frig, cerul la doi metri ş.a.m.d….deprimant, ce mai!

Victorie! Willie nu-şi vede umbra şi deci vom avea primăvară timpurie!

Să-l credem?

Eu, da chiar dacă ar veni Phill din Pennsylvania ori Robin din Wisconsin, colegii americani ai lui Willie, să-mi spulbere zâmbetul „ştiinţa” lui nu mi se pare deloc discutabilă – oficialiimomentului, costumaţi că acum două secole, grupaţi solemn şi deosebit de serioşi în aşteaptarea gestului definitiv, sunt translatori aproximativi desigur, dar Willie, patronul local nu-şi vede, umbra, se retrage ceremonios, în burrow-ul său; iarna va pleca devreme.

Dacă ne uităm afară, simţim temperatura, citim barometrul şi luăm tylenolul necesar când oasele ne amintesc că există am putea fi înclinați să-l credem pe Phill, dar dacă ne gândim că vine Valentine’s Day, că mai e o aruncătură de băţ până la mărţişor (ce noroc avem noi că ştim de el) şi babele se pregătesc să-și arunce cojoacele suntem gata să-l credem pe Willie.

Şi e şi personalitate locală, nu?

Primăvara vine în 4 (sic) săptămâni!

Da, da’ numai dacă nu mă uit afară și nu citesc timpul probabil…

Altfel… Dumnezeu cu mila!

Un comentariu

  1. Felicitări !
    Mulțumiri !

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *