Gestiunea riscurilor este un instrument de prevenție, o asigurare pe care companiile trebuie să o aiba in vedere

Interviu cu Victor-Ștefan Paicu, director Paicu & Sons Consulting

Asigurarea riscurilor comerciale și financiare în domeniul energetic este o strategie insuficient folosită în România. Chiar dacă pare exclusiv o temă a companiilor energetice este ceva care se răsfrânge asupra fiecăruia dintre noi. Despre această problematică, contextul intern, internațional și implicațiile ei în următorul interviu:

LaPunkt: În  această vară, la Forumul Regional al Energiei pentru Europa Centrala și de Est (FOREN), Paicu & Sons Consulting împreună cu Vitol SA au organizat o masă rotundă pe tema riscurilor comerciale și financiare și a impactului acestora asupra producătorilor de energie din România. Pentru început, aș vrea să ne spuneți cum a apărut această idee și de ce credeți că o astfel de temă este de interes pentru comunitatea energetică de la noi?

profileVictor-Ștefan PaicuÎn ultimii 10 ani, lucrând cu companii din domeniul energetic, am avut în nenumărate rânduri discuții legate de oportunitatea folosirii diverselor instrumente de acoperire a riscurilor comerciale și financiare. Astfel, am observat că instrumentele pe care companii de trading internaționale, precum Vitol SA, le folosesc constant erau necunoscute sau considerate mult prea complexe sau chiar riscante de către clienții noștri. Totodată, din poziția de consultant pentru România al Vitol SA, cel mai mare trader independent de energie la nivel mondial, am constatat că identificarea, înțelegerea și gestiunea riscurilor comercial-financiare sunt activități esențiale, de bază, ale companiilor care tranzacționează mărfuri.

Nu în ultimul rând, din discuțiile purtate de-a lungul timpului cu companii locale și bănci comerciale am resimțit teama că autoritățile abilitate să verifice activitatea companiilor în care statul este acționar nu vor privi cu ochi buni acest tip de contracte. Aici intră în discuție ANAF, Curtea de Conturi, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) sau Corpul de Control al diverselor ministere.

Ediția de anul acesta a FOREN, evenimentul la care se reunesc cei mai importanți profesioniști din domeniul energetic, a fost platforma optimă pentru a discuta despre această temă insuficient abordată în țara noastră: gestionarea riscurilor comerciale și financiare ale companiilor energetice.

LaPunkt: Ne puteți spune la ce vă referiți mai precis când vorbiți de riscuri comerciale și financiare în domeniul energetic și, mai ales, care sunt soluțiile și instrumentele pe care companiile le-ar putea folosi să le contracareze?

Victor-Ștefan PaicuSă le luăm pe rând! Producătorii de energie electrică se confruntă cu riscuri comerciale la producție și în procesul de aprovizionare datorită volatilității prețurilor materiilor prime. Să vă dau câteva exemple: pentru o centrală electrică ce are ca sursă de producție a energiei gazul natural, este important să gestioneze atât riscul de modificare a prețului gazelor naturale și a certificatelor de carbon, cât și prețul de vânzare a energiei electrice; în cazul unei centrale ce are ca sursă de producție a energiei biomasa, pot apărea riscuri de variație a prețurilor atât pentru aprovizionarea cu materia primă, cât și pentru comercializarea energiei produse și a certificatelor verzi generate.

Referitor la riscurile financiare, acestea se împart în două categorii: riscul valutar și riscul de variație a dobânzilor. În funcție de strategia fiecărei companii pot fi folosite o gamă largă de instrumente și principii de management pentru gestionarea acestora. Printre acestea se numără contractele comerciale la termen cu preț fix sau variabil, contractele futures sau instrumentele complexe, precum opțiunile. Nu trebuie uitat că unul din principiile importante în acest proces este corelarea riscului de variație de preț a materiei prime cu riscul de preț al producției vândute. În cazul primului exemplu, dacă aprovizionarea cu gaze naturale se face la un preț fix, este important ca și producția de energie electrică să fie comercializată la un preț fix pe o perioadă similară, măcar parțial.

LaPunkt: Ceea ce tocmai ați spus ar fi un mijloc de a aduce calm și predictibilitate într-o zonă cunoscută pentru volatilitate ridicată. În contextul ăsta, aș vrea să ne spuneți cum răspunde firma pe care o conduceți nevoii acoperirii riscurilor comerciale și financiare din sectorul energetic românesc? 

Victor-Ștefan PaicuPrin colaborarea pe care Paicu & Sons Consulting o are cu Vitol SA, am reușit să oferim companiilor românești din domeniul energetic produse de care au nevoie și să găsim soluții pentru asigurarea aprovizionării cu materii prime. Indiferent dacă este vorba de produse petroliere, certificate de carbon, gaze naturale sau cărbune, toate aceste mărfuri sunt cotate pe piețele internaționale și este important pentru companiile cu care lucrăm să aibă o gestiune adecvată a riscurilor comerciale și financiare.

În privința soluțiilor de gestionare a acestora, nu există un răspuns care să se potrivească tuturor. Înțelegerea particularităților fiecărei companii, a mixului de produse și materii prime ce intră în procesul de producție, a ciclurilor comerciale și a riscurilor aferente celor de mai sus trebuie făcută cu mare atenție. Fiecare companie este unică în nevoile pe care le are, dar și în oportunitățile acesteia pe piața locală și regională. De aceea, soluțiile contractuale pe care le oferim partenerilor noștri diferă de la o companie la alta și, de cele mai multe ori, evoluează și se schimbă în fiecare an.

Cred că este important ca producătorii de energie locali să înțeleagă necesitatea și oportunitatea de a folosi instrumente specifice gestionării riscurilor comerciale și financiare. Înainte de asta, însă, trebuie să conștientizeze că aceste riscuri există și pot avea efecte devastatoare pentru performanța pe termen lung a companiilor din sectorul energetic și nu numai.

LaPunkt: De ce credeți, totuși, că în sectorul energetic din România se face atât de puțin în privința gestionării riscurilor?

Victor-Ștefan PaicuAm observat din discuțiile purtate în toți acești ani mai multe abordări. În primul rând, mulți reprezentanți ai companiilor din domeniul energetic nu conștientizează deplin faptul că activitatea lor este supusă unor riscuri comerciale sau financiare și nu văd utilitatea identificării acestora. Apoi, sunt destul de mulți care din experiența avută au observat efectele și riscurile la care sunt supuse companiile lor, dar consideră că o abordare în identificarea soluțiilor pentru gestiunea acestora nu prea are sens. Asta pentru că, fie instrumentele existente sunt suficiente, fie oricum alte soluții nu vor fi acceptate de management, acționari sau organele de control. Din fericire, am observat și multe cazuri de companii care încearcă să găsească soluții și folosesc instrumente la îndemână pentru a gestiona cât mai bine cu putință aceste riscuri comerciale și financiare.

LaPunkt: Având în vedere reticența la nivelul companiilor energetice românesti în privința adoptării unor soluții de gestionare a riscurilor, ne puteți spune cine are cel mai mult de pierdut?

 Victor-Ștefan PaicuÎn primul rând companiile care ignoră sau nu pot folosi mecanismele de piață pentru asigurarea riscurilor comerciale și financiare sunt direct afectate de evoluțiile adverse ale prețurilor mărfurilor. Ulterior, aceste pierderi sunt resimțite de noi toți, de populație, pentru că ele sunt în cel mai bun caz absorbite în prețul mărfurilor comercializate: energie electrică, căldură sau gaze naturale. De asemenea, în momentele în care o serie de evenimente nefavorabile apar, efectele în lanț slăbesc capacitatea sistemului energetic și a companiilor care ar trebui să asigure buna funcționare a acestuia.

Este important de înțeles că gestiunea riscurilor comerciale și financiare este un instrument de prevenție, o asigurare pe care companiile trebuie să o aibă în vedere.

LaPunkt: Care este situația în România comparativ cu alte țări în privința gestionării riscurilor comerciale și financiare din domeniul energetic?

Victor-Ștefan PaicuRomânia este într-o poziție privilegiată la nivelul UE datorită existenței unui mix de surse de producție a energiei electrice: hidro, nuclear, cărbune, gaze naturale și surse regenerabile. De asemenea, independența energetică este asigurată de existența materiilor prime. Depindem într-un grad redus de importuri. Aici mă refer, în special, la gaze naturale și cărbune.

De asemenea, în ultimii ani s-au dezvoltat piețele centralizate de tranzacționare a mărfurilor, în special energia electrică și gazele naturale prin OPCOM și Bursa Româna de Mărfuri. Aceste platforme au o mare parte din instrumentele necesare pentru asigurarea riscurilor comerciale, în special contracte spot și contracte la termen.

Diferența față de piețele dezvoltate este dată în primul rând de lichiditatea și de granularitatea tranzacțiilor. În plus , este insuficientă educația financiară și conștientizarea factorilor de decizie din companii și din instituțiile cu care aceștia intră în contact că este importantă o gestiune prudentă a acestor riscuri. Una din diferențele majore pe care le putem observa la companiile din alte țări este planificarea pe termen lung și existența unor proceduri și mecanisme care evaluează și apoi conduc la minimizarea efectelor riscurilor.

LaPunktCum ați caracteriza în cazul românesc echilibrul dintre dorința de creștere a profitului companiilor energetice și nevoia de a investi în intrumente de contracarare a riscurilor comerciale și financiare? Sunt evoluții de care ar trebui să se țină seama?

Victor-Ștefan PaicuEste normal ca fiecare companie să urmărească maximizarea profiturilor, însă datoria managementului este să asigure o abordare prudentă,care să nu pună în pericol capitalul acționarilor, siguranța angajaților și interesele clienților lor. Și pentru toate astea, există soluții! Situația prezentă nu este simplă. Există provocări, riscuri, care pot fi acoperite, dar și oportunități. O referință, dar în același timp o bună caracterizare a situației actuale am desprins-o dintr-o prezentare despre teoria jocului făcută de Simon Sinek, aplicată asupra Războiului Rece din perspectiva SUA înainte și după 1990.

El concluzionează foarte bine că acum jocul în care este economia și societatea americană vs. restul lumii este unul infinit, iar cea mai mare greșeală de strategie este să îți faci tacticile și să îți gestionezi resursele ca și când jocul este unul finit, cu miză pe termen scurt. De asemenea, față de anii ’90, când competitorul era unul singur, USSR, lupta ducându-se pe mai multe fronturi, acum fronturile au rămas aceleași însă concurenții s-au schimbat. Sunt mai mulți, fiecare cu tactica lui.

Mutatis mutandis, în cazul sectorului nostru energetic, este important de înțeles că miza și competiția sunt pentru un joc infinit pe termen foarte lung, iar concurenții nu mai sunt aceeași ca acum 20-30 de ani. În piață au apărut și apar mereu jucători noi, tehnologii revoluționare și, totodată, nevoi sau cerințe noi din partea clienților.

3 Comentarii

  1. Ar trebui sa faceti aceste lucruri invitand managementul companiilor de stat si ministerul energiei la o masa rotunda… Mult succes!

  2. Poate ca nu raspunde exact intrebarilor dumneavoastra, dar statul prin Ministerul Energiei observ ca face pasi in a se gandi centralizat la asigurarea riscurilor, pe piata de energie: http://bit.ly/energie_cfd ramane de vazut cum va fi pusa in practica aceasta initiativa.
    Exemplul Mexicului este foarte interesant, fiind una din cele mai asteptate licitatii de acest tip pentru institutiile financiare. Iar in cidua cricticilor, acest program continua si acum.
    Cred insa ca abordarea la nivel de companie, este importanta, iar companiile, indiferent de care ii sunt actionarii, e bine sa priveasca in ansamblu riscurile pentru a evita situatii in care sunt luate prin surprindere de evolutiile neasteptate din piata.

  3. Piața energetică din România este puternic influențată de producători și furnizori în care statul deține controlul direct sau indirect. În acest context hedgingul nu este doar o decizie economică, ci are o conotație politică ridicată. Deși hedgingul este o formă de asigurare, aparenta complexitate a operațiunilor determină ca interpretările rezultatelor să se facă în termeni simpliști de câștig sau pierdere luând în considerare strict respectivele tranzacții. Chiar și state, precum Mexicul care au avut curajul de a adopta o asemenea politică (în cazul prețului petrolului) au fost supuse unor critici și presiuni puternice în perioadele în care opțiunile au fost în afara banilor. Decidenții politici evită să își asume asemenea riscuri, care pot duce la suspiciuni de corupție – o opțiune nu poate produce pierderi uriașe dar poate genera suspiciuni legate de comisioanele intermediarilor. Cum poate fi redus acest risc politic? Ar putea statul să folosească acest tip de contracte pentru a se proteja de riscul reducerii încasărilor din redevențe sau din accize?

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *