Despre tancuri, jivine și vin

 

Un rus a intrat cu un tanc furat intr-un magazin, dupa ce a pierdut controlul asupra vehiculului blindat, profitand insa de ocazie pentru a fura o sticla de vin, scrie themoscowtimes.com. Barbatul a furat tancul de o scoala paramilitara de condus astfel de vehicule si, inainte de a intra in magazin, a lovit si o masina parcata. Incidentul au avut loc in regiunea Murmansk, la nord de Cercul Polar, potrivit site-urilor FlashNord si Hibinform.ru, care publica si mai multe fotografii. Autorul furtului a fost arestat ulterior” (Hotnews, 11 ianuarie 2018).

Mihail Mihailovici Trifonov nu-și bătuse niciodată soția, așa cum făceau mai toți vecinii pe care-i cunoștea. Se mulțumise să scrie pe o agendă telefonică primită din Austria mai bine de douăzeci de motive ce l-ar fi îndreptățit să-i aplice o corecție zdravănă. Trifonov nu-și bătuse nici măcar cîinele, deși împielițatul de Andropov obișnuia să rupă lanțul cu care era legat de un stejar  și să dea iama prin curtea Afanasiei Petrovna, bucătăreasa grădiniței din sat, omorîndu-i găinile. Trifonov nu bătuse nici șaua ca să priceapă iapa, preferînd să le vorbească pe șleau tuturor celor care-l supărau, și nici nu bătuse vreodată apa în piuă, fiind obișnuit să rostească cel mult patruzeci de cuvinte pe zi. Bătuse, ce-i drept, pasul pe loc mai toată viața, însă era convins că nu poartă vreo vină pentru asta, credea că destinul lui fusese scris și nu putea fi în nici un fel desfăcut.

Trifonov obișnuia să bea cîte două sticle de vodcă pe zi și să scrie poezii patriotice, imaginîndu-și cum ar fi în stare să respingă cu mîinile goale asaltul tătarilor, al polonezilor, al suedezilor, al turcilor, al francezilor, al jivinelor lui Hitler, al imperialiștilor anglo-americani, ba, dacă ar fi nevoie, și pe acela al chinezilor ce jinduiesc în secret după Siberia. Alteori, visa că va conduce cel mai mare tanc din lume, un tanc cît Palatul de Iarnă din Sankt Petersburg, cu care va zdrobi toate tancurile armatei Antichristului așa cum ai zdrobi un cuib de gîndaci, fiind aclamat apoi ore și ore în șir de zeci de mii de codane blonde plîngînd de fericire.

Trifonov citea cărți de bucate, almanahuri pentru agricultori, ziare sportive, povești cu animale vorbitoare, reviste pentru grăniceri și antologii de poezie din anii *70. Se credea mai deștept decît toți ceilalți oameni din sat și era sigur că ar fi meritat să fie primar dacă Rusia și-ar fi păstrat măreția de pe vremuri și n-ar fi acceptat să devină o țară a neisprăviților ce-și smulg părul din cap la concerte rock unde se cîntă numai despre Dracu și tac-su.

Trifonov credea în Dumnezeu, însă nu catadicsea să meargă la biserică de cînd îl văzuse pe preotul Vitali Bogomolov beat mort, mînjit de noroi pe obraji și cu mîinile pe sub fusta celei mai grase femei din sat, contabila Varvara Alexandrovna. Se mulțumea să citească dintr-o Biblie veche, să asculte psalmii murmurați cu evlavie de nevastă-sa și să primească plin de curiozitate înspămîntătoarele povești spuse de Natașa Krodova despre strigoi și moroi. Era convins că după moarte va fi primit în sînul Domnului, așa cum îi spusese bunică-sa că se întîmplă cu toți oamenii care n-au făcut nici un rău.

E greu de spus ce se va fi întîmplat în data de 8 ianuarie 2018. Poate că Trifonov băuse mai mult decît îi stătea în fire, poate că se supărase fiindcă primise o porție de mîncare prea sărată, poate că se înfuriase pentru că echipa de hochei a Rusiei pierduse un meci amical cu Canada ori poate că își ieșise din minți din pricina faptului că primarul ținuse să-l umilească, dovedindu-i că nu știe care e capitala Australiei. Vecinii spun că plecase înjurînd și trîntind ușa, fără să-și mîngîie cîinele pe burtă, așa cum făcea de obicei.

Cînd a fost arestat, după ce se oprise cu tancul chiar într-un magazin de băuturi, a refuzat să scoată vreun cuvînt, însă a strîns cu putere sticla de vin pe care o luase de pe un raft de la intrare. A acceptat să facă primele declarații abia după două zile, cînd i s-a permis să răspundă întrebărilor unui ziarist mic de statură ce semăna cu un lustragiu portughez. A vorbit întîi despre nevastă-sa, lăudînd plăcintele cu brînză pe care le făcea în fiecare sîmbătă și sufletul ei bun de să-l pui pe rană. A vorbit și despre cîinele Andropov, amintindu-și cum mergea cu el la vînătoare de iepuri și îi dădea să roadă vechi mingi de fotbal și pantofii scîlciați ai unui unchi ramolit. A vorbit și despre primarul Priușin, socotindu-l omul Necuratului și prevestind că va sfîrși în beciurile Siberiei înainte de a ajunge în iad. A vorbit și despre un film grecesc pe care-l văzuse în urmă cu 25 de ani la un cinematograf de la Murmansk, întrebîndu-se de ce începuse să-l viseze în fiecare noapte. Abia apoi, după ce s-a frecat de mai multe ori la ochi și a cerut un pahar cu apă, i-a spus ziaristului că furase tancul pentru a-l duce la Polul Nord, acolo unde s-ar cuveni să se adune toate tancurile Maicii Rusii, vreo 18 000 la număr, pentru a întîmpina armatele lui Satan. O voce insuportabil de convingătoare îi șoptise că acela e locul unde se va hotărî soarta sufletelor, acolo se va da bătălia finală, și numai tancurile unor oameni evlavioși vor putea opri nesfîrșitele armii aruncate cu spurcăciune asupra lumii de suflarea lui Belzebut. Așa că a ascultat, s-a înclinat, s-a pus în slujba puterilor cerești. Și s-a arătat gata s-o ia de la capăt de îndată ce va fi eliberat, fiindcă nu voia să se lase nici măcar preț de o clipă în voia Celui Rău.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *