o vezi dimineața în parc
hrănește păsările
merge încet. se clatină.
face ghemotoace de pâine pe care
le rostogolește pe marginea aleii
într-o zi am stat amândouă pe o bancă
mi-a vorbit despre poduri
peste care trec oameni
precum soldații vara la o paradă
despre femei care se învârt
până devin un câmp pe deasupra căruia
zboară albine
despre dimineața în care a dansat desculță
și felul în care acel bărbat a privit-o
încă se mai întreabă dac-ar fi vrut să danseze cu ea
amintirea acelui necunoscut o întinerește
și asta e atât de firesc
lucrurile inexplicabile sunt cele mai firești
tatăl ei locuiește departe
tatăl ei este o femeie ușoară
– am corectat-o. mi-a zis: dacă mă asculți să mă crezi
nu binecuvânta capul celui care te vinde –
odată au făcut o fotografie împreună
atunci ar fi vrut să oprească timpul
să rămână doar ei pe iarba aceea lângă pădure
știa că n-o s-o viziteze niciodată
și dacă nimeni nu vizitează pe nimeni?!
așteptăm uitați
precum monedele aruncate de un turist într-o fântână
nu vedem cerul
dar știm că este acolo
uneori un om așezat pe marginea fântânii poate fi cerul.
