Despre iaurt numai de bine

« O companie producatoare de ceai din Turcia a fost amendata de autoritati pentru ca ar fi insultat iaurtul national turc intr-o reclama TV. Versurile „Am incercat airan, ma cam adoarme”, cantate de catre un rapper, au determinat autoritatile turce sa ia actiune, considerand reclama ca fiind o insulta la adresa mult iubitului iaurt airan, relateaza i24 News. Astfel, intr-o reclama TV pentru „Didi”, un popular ice tea produs de compania de ceai detinuta de statul turc, rapperul Ceza a rimat pe versurile: „am incercat airan, ma cam adoarme”. Ministrul turc al Comertului a reactionat imediat, obligand compania Caykur sa plateasca o amenda de circa 70 000 de euro pentru ca ar fi „ar fi insultat fara nici un motiv airanul si ar fi transmis un mesaj destinat sa afecteze negativ vanzarea catre consumatori a popularei bauturi nationale„. De asemenea, reclama TV cu pricina a fost interzisa, intrucat reprezinta o competitie neloiala fata de companiile care vand airan pe piata turca. Iaurtul airan a fost declarat bautura nationala, in anul 2013, de catre Erdogan, un musulman care respecta cutuma religioasa de a nu consuma alcool. » (Hotnews, 9 noiembrie 2015).

bizar

Doica lui Erdogan era o femeie din nordul Anatoliei care făcea încă din adolescenţă cel mai bun airan din satul ei. Devenise atît de pricepută în prepararea acestui iaurt încît oameni din satele învecinate se înghesuiau să cumpere savuroasa băutură, oferindu-i de două-trei ori preţul obişnuit pentru a căpăta măcar un pahar. Mulţumită că munca ei era preţuită, Nefiz nu a cedat niciodată ispitei de a cîştiga mai mult şi continua să facă aceeaşi cantitate de airan, fără să adauge nici măcar o jumătate de litru în plus, atentă să menţină calitatea băuturii. Cînd a acceptat să se ocupe de micul Erdogan, ea a cerut să i se permită să continue să facă săptămînal cîteva porţii de airan, aşa că viitorul preşedinte al Turciei a avut parte de această băutură încă de la vîrsta de doi ani.

Nefiz era o femeie cu multe talente, care învăţase o grămadă de lucruri de la bunicul ei, un vestit povestitor popular care călătorise nu doar în Turcia, ci şi în întreaga Asie Centrală depănîndu-şi istoriile. În fiecare seară, îi spunea micului Erdogan două sau trei poveşti pe care le auzise din gura bunicului. Din cînd în cînd, ascultînd rugăminţile copilului, relua povestea lui preferată, o poveste despre airan. Era singura poveste pe care n-o auzise din partea bunicului, ci o descoperise într-o carte foarte veche, fără copertă şi fără cuprins, cu multe pagini lipsă, pe cînd se juca în podul unei mătuşi. În poveste era vorba despre trei ordine ale dervişilor rătăcitori : ordinul narvalului, ordinul inorogului şi ordinul păsării Roc.

Ordinul narvalului era alcătuit din dervişi cu vîrste cuprinse între 14 şi 32 de ani. Aleşi din rîndul celor care s-au distins în luptă, aruncători necruţători de suliţe, mînuitori aprigi de iatagane, aceşti bărbaţi jurau să-şi verse sîngele pentru obţinerea celui mai de preţ trofeu, splendidul dinte de narval aflat în posesia împăraţilor austrieci, adăpostit de tezaurul de la Hofburg. În fiecare noapte, sub atenta supraveghere a unui prizonier grec ce dobîndise mare trecere pe lîngă Sublima Poartă, ei făceau 13 porţii de airan, amestecînd într-un imens butoi din lemn de fag cu o lingură făcută din lapislazuli. Legenda care li se împărtăşise îi determinase să creadă că vor putea să facă airanul cel mai bun din lume, cel destinat musulmanilor ce vor ajunge în Paradis, abia după ce vor reuşi să smulgă din mîna ghiaurilor dintele de narval şi-l vor folosi pentru prepararea iaurtului, care va deveni astfel mult mai bun decît ambrozia sau nectarul zeilor păgîni.

Ordinului inorogului era alcătuit din dervişi cu vîrste cuprinse între 33 şi 51 de ani. Aleşi din rîndul bărbaţilor care erau capabili de cea mai straşnică înfrînare, dovedindu-se în stare să reziste nu numai farmecelor celor mai pricepute dintre cadîne, dar şi vicleşugurilor şireţilor demoni ai deşertului, dervişii inorogului propovăduiau cea mai deplină castitate, refuzînd nu doar gesturile lascive, ci şi vorbele ori gîndurile pătrunse de necurăţie, fixîndu-şi mintea asupra excelenţei Fatimei, incomparabila fiică a Profetului. Se străduiau să-i convingă pe musulmani să renunţe la efemerele plăceri ale simţurilor pentru a dobîndi indestructibilul trup al sfinţeniei, singurul vehicul demn să-l poarte pe un adevărat credincios spre Paradis. Ei credeau că atunci cînd va fi atins numărul tainic de bărbaţi dedicaţi ascetismului şi contemplării, număr cunoscut numai de Înţelepciunea Divină, din Cer va cădea un corn de inorog ce va fi folosit pentru prepararea airanului demn de băut de cei cu adevărat puri.

Ordinul păsării Roc era alcătuit din dervişi cu vîrste cuprinse între 52 şi 70 de ani. Aleşi din rîndul celor care fuseseră înzestraţi cu darul cel mai rar, acela de a compune poeme despre desăvîrşirea Nepătrunsei Feţe Divine, aceşti bărbaţi, care aspirau la dobîndirea perfecţiunii prin versurile lor, se foloseau de cele mai neobişnuite metode pentru a obţine inspiraţia poetică : unii se plimbau prin deşert ca nişte vulpi turbate, părînd să invoce numele Necuratului, alţii îşi petreceau întreaga viaţă închişi în cămăruţa unui cămilar în post şi rugăciune, alţii dădeau peste cap zeci de cupe de vin şi rosteau cuvinte de şagă, alţii îşi chinuiau trupul biciuindu-se cu sîrg, alţii dansau pînă îşi uitau rostul şi numele, în vreme ce alţii se străduiau să cunoască toată dulceaţa ascunsă în trupurile unor misterioase fecioare georgiene. Se zvonea că întemeietorul acestui ordin primise vizita misterioasei păsări Roc, care-l hrănise vreme de trei zile cu cel mai pur airan de la pieptul ei, făcîndu-l astfel să glăsuiască la fel de măiastru precum o privighetoare. Se spunea că atunci cînd poeţii vor reuşi să obţină harul deplin, pasărea Roc va coborî din nou să-i răsplătească, îngăduindu-le să bea airan de la sînul ei, plăcere socotită supremă pentru un musulman care se mai află încă pe pămînt.

Nu e de mirare că, obişnuit cu asemenea poveşti despre excelenţa airanului, Erdogan a simţit nevoia să-l transforme în băutura naţională a Turciei, omagiind-o asfel indirect şi pe doica sa. Iar dacă lucrurile vor continua la fel, cei care se vor îndoi de virtuţile acestei băuturi vor putea sfîrşi mult mai rău – nu vor mai fi doar nevoiţi să plătească o imensă amendă, ci vor risca să-şi petreacă toata viaţa la închisoare, avînd astfel destul timp să mediteze pe îndelete la indiscutabila superioritate a airanului….

 

 

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *