respiră adânc,
respiră:
marile iubiri nu se vorbesc la telefon,
marile iubiri nu te trag de mânecă,
nu te sărută în fiecare zi
şi nu-ţi lasă urme de ruj pe pernă.
marile iubiri sunt anonime,
rar sunt scrise în scrisori,
de cele mai multe ori ele rămân fără cuvinte.
marile iubiri te ţin în braţe arareori,
însă nu uită niciodată să te ţină în braţe
când mori.
Gilda Vălcan
(născută în 26 octombrie 1973 la Galaţi), lector la Facultatea de Drept a Universităţii Tibiscus din Timişoara, profesor asociat al Universităţii din Padova (2007-2008), profesor invitat al EPHE din Paris în cadrul programului Erasmus (2011, 2012, 2013, 2014, 2015), este doctor în filosofie al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca din anul 2006. Membră a Uniunii Scriitorilor, membră în numeroase asociaţii academice, a publicat studii şi articole de specialitate în prestigioase reviste şi volume colective. Cartea sa de poeme Pe linia spatelui tău, Timişoara, Editura Universităţii de Vest, 2002, a fost distinsă cu premiul pentru debut al filialei din Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România. A publicat, de asemenea, alte trei volume : Antichitatea în filosofia lui Nietzsche, Timişoara, Brumar, 2008, Cu uşile întredeschise, Timişoara, Marineasa, 2011 (traducere în limba spaniolă Cu uşile întredeschise/A puertas entreabiertas, Onada Edicions, Benicarlo, Spania, 2014, poeme), Femeia de sticlă, Timişoara, Marineasa, 2012 (poeme). A editat, în colaborare, volumele O anatomie a discursului filosofic, Timişoara, Augusta, 2002, Paradigma ereticului, Timişoara, Augusta, 2004, Eseuri de fenomenologie a culpabilităţii, Timişoara, Augusta, 2004, Inerţia imaginaţiei, Cluj-Napoca, Napoca Star, 2005, Reprezentări culturale ale nebuniei, Cluj-Napoca, Napoca Star, 2006, Nobleţea efemerului, Cluj-Napoca, Napoca Star, 2007, Anamorfozele iubirii, Cluj-Napoca, Napoca Star, 2010, Simţul nuanţei, Cluj-Napoca, Napoca Star, 2011, Sensul lucrurilor, Cluj-Napoca, Napoca Star, 2012, Fantasma trupului, Cluj-Napoca, Napoca Star, 2013, Ecoul inefabilului, Cluj-Napoca, Napoca Star, 2014.