violența noastră cea de toate zilele
nu ne lăsa fără ea
lasă-ne să ne bălăcim în ea
să juisăm
să strigăm more more more
vrem să fim ca Bonnie and Clyde ca Taxi Driver
vrem să fim în scena din baie a lui Hitchcock cu muzica lugubră cuțitul apa
vrem să privim estetic sângele împroșcat pe pereți ca și cum nu există în realitate
să ne curgă balele
să privim cu gura căscată imaginile în care Guy Richie filmează detaliul violent sacadat
imaginile în care Quentin Tarantino împușcă țestele bandiților în filmele lui
vrem Nymphomaniac să ne șocheze
să simțim Doamne să simțim ce nu mai putem simți
lasă-ne ororile noastre de laborator
nici nu ne trece prin cap
ce ar fi dacă ne-am afla chiar acolo
într-o oroare atât de șocantă încât ne-ar pocni inima de frică
vrem să ne trezim ca și cum nimic nu s-a întâmplat
ca și cum niciodată
nu am văzut avioanele intrând ca niște cuțite în trupul turnurilor Gemene
și cum ne-am imaginat zgomotul asurzitor intrând în plin
în inox geamuri securizate beton armat
nenorociții prinși acolo se aruncau în gol înnebuniți de frică
zgomotul trupurilor căzând pe asfalt
nu vrem să știm nimic despre cele 2000 de trupuri de copii femei și bătrâni
uciși dantelați cu gloanțe sfârtecați de gloanțe
îngeri plâng lângă trupuri
dar violența noastră cea de toate zilele e noul nostru sex
televizoare unele peste altele până în cer
turnul babel al televizoarelor cu sunetul dat la maxim
să nu ne mai auzim
dacă ar fi liniște
am auzi plânsetul copiilor și al femeilor îmbrăcate în negru din cap până-n picioare
plânsetul sfâșietor
un vaiet dintr-un capăt al pământului până în toate marginile lui
trupurile mor de durere
inima se oprește
durerea în starea ei pură hidoasă nu e estetică
nu e estetica urâtului
e sângele inima oasele carnea ochii mâinile murind
murind cu adevărat nu e ca în filme
nu e violența aia de teatru pe care o gustăm stând în fotoliile noastre moi din catifea
murind cu adevărat suntem morți încă din secolul trecut
de când am adus violența în casele noastre
în paturile noastre în capul copiilor noștri
și nu mai știm unde începe și se termină inima
unde începe și se termină sufletul unde începe și se termină trupul
în secolul ăsta copiii se detonează singuri
trăim cu toții în violența joc global
nu ne lăsa fără violența noastră cea de toate zilele
fără violența noastră cea de toate zilele
am fi obligați
să ne privim ochi în ochi
să ne vorbim să ne iubim să ne ascultăm
lasă-ne violența noastră
și când nu mai suportăm viața
ne vom detona în fața iubiților noștri
copiii în fața părinților
mamele în fața copiilor
femeile în fața bărbaților
de frică
cumpărăm ziare mărșăluim umăr lângă umăr de parcă am putea să speriem
Zeul crimei care bântuie lumea
miroase a sânge a praf de pușcă a metal contorsionat
sufletele noastre se contorsionează precum metalul
un urlet prelung al durerii copiilor împușcați în țările groazei
sufletele noastre se contorsionează
în fiecare zi în fiecare secundă în care violența este noul sex
frica intră în suflete ca un glonț
rupe tot sufletul sufletului
je suis charlie un râs hidos al sufletelor
în care mai pâlpâie speriată o ultimă fărâmă de iubire
frica și violența cu care trebuie să trăim
pentru că ne e frică să trăim fără frică și violență
cum ar fi să dispară dintr-o dată
toate imaginele cu sânge
cu țeste crăpate cu trupuri sfârtecate
toate filmele artistic de criminale
toate știrile
toate armele
toți nebunii radicalii extremiștii
cum ne-am trezi noi fără violența noastră cea de toate zilele
cum am trăi noi fără să ne ascundem după toate astea
cum ne-am mai păcăli noi unii pe alții
cum am putea noi altfel să stăpânim lumea
să avem tot pentru că vrem tot aurul
toți banii diamantele petrolul
wall street rolls royce
spațiul subsolul aerul totul femeile bărbații
frica asta s-a cuibărit în fiecare celulă care inspiră/respiră violență aruncând în afară
cancerul puturos care dospește
se întinde se insinuează în toate subsolurile
se cațără ca o iederă otrăvitoare până la ultimele etaje ale zgârie-norilor
aproape de cer de unde
îngeri ne privesc ducându-și mâna la gură
îngeri îngroziți acoperindu-și ochii și urechile să nu mai vadă să nu mai audă să nu simtă
mirosul de carne fumegândă
atinsă de gloanțele kalașnikoavelor
mirosul pe care îl lasă în urmă proiectilele care străbat aerul
ducând moartea ca o scrisoare de adio
lasă-ne în ispită
fără ea am fi ca îngerii
ar trebui să ne auzim să ne vedem să ne vorbim să ne vindecăm sufletele inimile trupurile
pâinea noastră cea de toate zilele este violența noastră cea de toate zilele
aici e împărăția violenței
sexul nostru urletul nostru zgomotul furia deznădejdea
ți-ai întors fața de la noi
ne-ai lăsat să ne cufundăm în
violența noastră cea de toate zilele
tu niciodată nu ne asculți
(textul face parte dintr-un volum de poezie în curs de apariţie)
