LaPunkt: Deşi nu sunteţi originar din Baia, cunoaşteţi foarte multe despre geografia şi istoria locală a comunei şi, în acelaşi timp, sunteţi foarte ataşat de aceste locuri. Când şi cum aţi ajuns aici?
Ion Paraschiv (I.P.): În 1973, atunci când am terminat Facultatea de Filologie, era obligatoriu să mă duc la muncă, la un post primit la repartiţie. Trebuia să vin pentru 3 ani, dar m-am însurat şi am rămas aici toată viaţa.
Deci, sunt născut undeva în apropiere de Buzău, am făcut liceul în Ploieşti, am terminat facultatea în 1973 şi de atunci locuiesc în Baia, fiind, cred eu, una dintre puţinele persoane care şi-au păstrat repartiţia de la începutul până la sfârşitul carierei didactice – peste 40 de ani, am ieşit la pensie acum 2 ani şi jumătate.
LaPunkt: Şi totuşi de ce Baia? A fost doar hazardul unei repartiţii?
I.P.: Nu, cunoşteam Baia dinainte. Tatăl meu fusese ceferist, cu venituri modeste, astfel încât în studenţie, ca să pot face un ban în plus, lucram pe litoral vara. Un an am lucrat ca ghid pe traseul Mamaia – Tulcea. Singura staţie unde opream era Baia, fiind la jumătatea distanţei.
Când am terminat facultatea, deşi am avut o medie bună – 9,12, trebuia totuşi să merg iniţial să predau la ţară. M-am uitat pe lista cu posturi vacante, în Buzău nu erau, în jurul Buzăului nu erau, dar am văzut Baia, Dobrogea. Stai puţin, nu este Baia acolo unde opream eu?
Când am venit pe 1 septembrie 1973, m-am întâlnit cu omul de la cârciuma unde opream cu turiştii. „Dar nu s-a terminat sezonul?” „Nu, domnule, am venit de tot!”
LaPunkt: Ce v-a făcut să rămâneţi şi mai ales să demaraţi acest proces de strângere de informaţii despre trecutul comunei?
I.P.: Mi-a plăcut dintotdeauna istoria, dar la studiul istoriei şi geografiei locale a contribuit mai mult dorinţa de a face faţă în discuţiile cu soţia mea, care, înainte de pensionare, a fost şi ea profesoară de istorie şi geografie. M-am pus deci pe citit istorie şi geografie, încât cred că astăzi am ajuns să o şi depăşesc.
Datorită istoriei, anul trecut am câştigat chiar şi o maşină la un concurs de cultură generală, organizat de un post local de televiziune din Dobrogea, răspunzând la întrebarea „Cine sunt streliţii?” – ostaşi ruşi înarmaţi de Petru cel Mare cu muschete sau sâneţe, cum li se mai zice, arme de foc, care au încercat chiar să dea o lovitură de palat, lucru pe care îl cunosc dintr-un roman al lui Tolstoi, „Piotr Pervîi”.
Revenind, am rămas aici şi pentru că îmi place pescuitul. De asemenea, îmi place şi atmosfera – din punct de vedere etnic, totul este extraordinar. De când sunt aici, nu am auzit niciodată controverse între români, aromâni, turci şi toţi ceilalţi locuitori din comună.
Localitatea mi-a plăcut, pescuitul îmi place, m-am căsătorit aici şi am rămas aici.
Peisaj specific zonei în care se află situl de la Caraburun, pe teritoriul comunei Baia
LaPunkt: Ne puteţi descrie pe scurt geografia localităţii? De asemenea, care sunt principalele informaţii istorice despre Baia?
I.P.: Localitatea s-a numit Hamangia, până în 1952 sau 1953, când s-a trecut la Baia din motive politice. Localitatea este situată practic într-o zonă de câmpie, înconjurată de dealurile dinspre localitatea Mihai Viteazul, dealurile Babadagului, dealul de la Altân Tepe – Dealul de Aur în traducere din turcă, unde s-a aflat mina de cupru, probabil se găseau acolo şi urme de aur. Pe de altă parte, dinspre răsărit, lacurile care fac parte din complexul lagunar Razim – Sinoe, cel care mărgineşte Caraburunul şi Baia fiind lacul Goloviţa.
În privinţa istoriei, locuirea umană de aici este veche, veche, veche. S-au făcut săpături arheologice în anii 60, în apropiere, şi este locuită din neolitic. Sunt apoi urme de locuire greceşti, romane, bizantine. În epoca modernă şi contemporană au intervenit schimburile de populaţie. Satele din regiune fuseseră populate în epoca medievală cu turci şi mai ales bulgari. În urma schimburilor de populaţie din timpul celui de-al război mondial şi după, au venit aromânii din Cadrilater, precum şi olteni, tot din Cadrilater. Aromânii sosieră în Cadrilater începând cu 1923.
LaPunkt: Aţi început excursul istorico-geografic cu o menţiune despre numele vechi al localităţii, recunoscut pentru rezonanţele sale speciale arheologice şi istorice. Ne puteţi spune mai multe despre denumirea localităţii?
I.P.: Părerea mea este că şi denumirea actuală Baia vine de la turcescul hamam, care înseamnă „baie” şi care se regăsea şi în vechiul toponim Hamangia, deşi există şi o ipoteză că „baia” ar fi folosită în sensul de „mină”, făcându-se referire astfel la vechea exploatare de la Altân Tepe.
Denumirea exactă Hamangia, care cuprinde un sufix diminutival în turcă, ar fi aceea de „baie mică”. Vedeţi că şi monedă mică de argint, medgidi, a dat Medgidia; de asemenea, ca exemplu, avem Ceamurlia, care vine de la ceamur – lutul galben amestecat cu paie şi cu balegă de cal, aplicat printre împletiturile de nuiele şi folosit astfel la ridicarea locuinţelor.
Redenumirea efectuată de comunişti arată că ei au tradus pur şi simplu în română. Tot aşa, lângă Ciucurova, exista localitatea Baş Punar, iar noi am tradus Fântâna Mare. Comuniştii au încercat şi la Jurilovca, dar neputând să traducă au schimbat pur şi simplu numele în Unirea. Ori de câte ori puneau însă Unirea, lipovenii veneau noaptea, rupeau, puneau Jurilovca la loc.
LaPunkt: Aţi văzut situl de la Caraburun. Cum se încadrează el în istoria locuirii umane a acestor meleaguri? Vă aşteptaţi în lumina cercetărilor pe care le făcuseţi înainte să existe şi acest sit?
I.P.: Pentru mine este o surpriză. Nu mă aşteptam ca la aşa mică apropiere de Histria şi Orgame, la jumătatea distanţei dintre cele două cetăţi, într-un teritoriu care trebuia să fie sub o influenţă sau alta, să se afle o asemenea aşezare.
LaPunkt: Înseamnă că aşteptaţi cu mult interes noi rezultate de la săpături.
I.P.: Nu numai cu interes, dar cu multă plăcere, cu multă speranţă, şi, pentru o mai bună punere a lor în valoare, mi-aş dori ca domnul primar recent ales să continue ideea de a reda localităţii noastre numele de Hamangia.
LaPunkt: Am înţeles că sunteţi unul dintre principalii promotori ai unei proiect – de ce este nevoie de acest lucru?
I.P.: Pentru că putem să facem un brand din asta! Mă gândesc la localitatea mea, la viitorul concetățenilor mei. Este mare nevoie de acest proiect. Avem 2-3 pensiuni aici, dacă scrie acolo și Hamangia este altceva.
Din câte știu eu, s-au făcut deja demersuri. Oricum, chiar în zilele următoare sau poate mai târziu pentru că până în toamnă, bănuiesc că nu acționează guvernul, trebuie făcut asta. Eu îmi promit mie și prietenilor mei că nu voi lăsa autoritățile până ce nu va fi dus la îndeplinire proiectul acesta.
