LaPunkt: Aş dori ca pentru început să vă prezentaţi cititorilor revistei noastre. Spuneţi-ne despre ocupaţia dvs. şi despre preocupările dvs. ştiinţifice.
Alexandre Baralis (A.B.): Sunt arheolog la Muzeul Luvru, la Departamentul de Antichităţi Greceşti, Etrusce şi Romane.
Din această poziţie, coordonez un program de cercetare despre Marea Neagră, început în 2010 şi care este centrat pe două ţări din regiune, Bulgaria şi România. Programul prezintă un interes direct pentru muzeu, având în vedere că el se află în posesia a două fonduri deosebite de obiecte provenite din zona pontică: artefacte din Crimeea, obţinute la jumătatea secolului al XIX-lea, şi artefacte din Bulgaria, descoperite de asemenea în secolul al XIX-lea de Alexandre Degrand, consul francez la Plovdid în acea epocă, prima persoană care a efectuat săpături arheologice în Bulgaria. Astfel, muzeul doreşte să recreeze legătura între colecţiile sale şi actualitatea arheologică din zonă.
În ceea ce mă priveşte, am fost foarte interesat de perspectivele oferite de un spaţiu care s-a deschis recent arheologilor occidentali. Marea Neagră constituie cealaltă Grecie Mare , al doilea mare spaţiu de colonizare greacă, de altfel un spaţiu caracterizat printr-o mare originalitate culturală. Dar nu doar tematica istorică este interesantă: efectuarea de săpături în zonă oferă posibilitatea unui schimb de experienţă cu şcoala românească de arheologie, cu o tradiţie prestigioasă, care este bine cunoscută în Franţa.
LaPunkt: Cum aţi ajuns să efectuaţi săpături arheologice în România?
A.B.: Este o poveste foarte lungă, cu multe întorsături neaşteptate. Când eram student, am participat la un schimb cultural în Grecia, la Thessaloniki. Aici am cunoscut Balcanii, care m-au impresionat extrem de mult, până într-acolo încât în scurtă vreme am călătorit în toată peninsula, din Albania până la Bosfor. Mai mult, am abandonat preocupările mele academice anterioare despre civilizaţia greacă din Anatolia şi m-am hotărât să studiez teritoriile rurale ale cetăţilor greceşti din Thracia, temă pe care am abordat-o şi în lucrarea mea de doctorat.
Căutând bibliografie pentru doctorat, am călătorit la Sofia, unde cercetătorii bulgari cu care m-am împrietenit m-au invitat să efectuez săpături arheologice la Apollonia Pontică (actualmente Sozopol, în Bulgaria), o mare cetate greacă de pe malul Mării Negre. Am folosit banii strânşi pentru o călătorie planificată în Statele Unite pentru a participa la o întreagă campanie de săpături la Apollonia. Mai apoi, deşi la acea vreme eram doctorand, am depus multe eforturi pentru constituirea unei adevărate misiuni de cercetare franceze. Am fost răsplătit prin rezultate deosebite, obţinute mai ales în necropola aşezării, care de altfel au fost şi premiate de mai multe foruri academice.
În 2005, în cadrul unei conferinţe în Georgia despre colonizarea greacă în Marea Neagră, am cunoscut-o pe Vasilica Lungu, arheolog român. Am găsit că cercetările ei din România, de la cetatea Orgame (actualmente Jurilovca – Capul Dolojman, judeţul Tulcea), aveau rezultate foarte interesante, aşa că am acceptat invitaţia sa ca la numai patru zile de la conferinţa din Georgia să particip la o nouă conferinţă la Bucureşti. A fost pentru a doua oară când am sacrificat banii pentru o călătorie în Statele Unite.
Alexandre Baralis, pregătind fotografierea unei sectiuni ce urmează să fie deschisă
LaPunkt: Şi aţi regretat acest lucru?
A.B.: Absolut deloc. În 2008, am participat la primele săpături în România, apoi am derulat primul proiect de cercetare aici, pe o perioadă de trei ani, care s-a încheiat cu rezultate foarte bune.
Din punct de vedere profesional, am avut şansa să răspund într-un timp scurt la întrebări pe care generaţii întregi de istorici şi arheologi şi le-au pus. În primul rând, am avansat foarte mult în a înţelege de ce în antichitate foarte mulţi greci au ales să părăsească Mediterana pentru a se stabili pe ţărmurile Mării Negre. Astfel, se pare că pescuitul în Marea Neagră se constituie în unul dintre principalele motive ale aşezării grecilor pe litoralul vestic al anticului Pont Euxin.
Pe de altă parte, am reuşit să obţinem multe clarificări şi despre logica existenţei populaţiei getice. Nu mă refer aici doar la tradiţionalele aspecte cronologice, ci mai ales la viaţa cotidiană a geţilor: ce alimente consumau, ce produse schimbau, ce legume cultivau, ce animale creşteau, cum arăta peisajul antic în jurul satelor lor.
Din punct de vedere personal, pe de altă parte, am avut parte de o aventură umană formidabilă. Am fost impresionat în mod deosebit de diversitatea etnică din Dobrogea şi de bogăţia şi frumuseţea mediului înconjurător. Astfel, fiecare moment petrecut aici a reprezentat o experienţă interesantă de viaţă, mai ales că am avut posibilitatea să cunosc nişte tineri formidabili în satele dobrogene care au învăţat şi au înţeles mult şi au urmat apoi studii superioare, iar acum fac carieră în diverse domenii.
Mai mult, am avut şansa de a cunoaşte studenţi români talentaţi şi serioşi, în acelaşi timp, precum Alina şi Marius Streinu, care între timp mi-au devenit colegi. Este o adevărată bucurie să ştiu că aceste persoane s-au realizat şi că, mai mult, pot oricând continua munca pe care am început-o aici.
Din toate aceste motive, ca o continuare logică, am decis să începem un nou proiect.
LaPunkt: Prezentaţi-ne pe scurt proiectul prin care este cercetat situl de la Caraburun. De ce săpaţi tocmai aici? Care sunt obiectivele pe care le urmăriţi şi ce vă aşteptaţi să descoperiţi?
A.B.: Am discutat deja la început despre raţiunea pentru care se desfăşoară programul de cercetare început în anul 2010. În fapt, programul constă în compararea traiectoriilor istorice a două comunităţi greceşti total diferite. Pe de o parte, Apollonia Pontică, o cetate foarte importantă în Marea Neagră, primul mare port pe litoralul occidental după traversarea Bosforului dinspre Mediterana, iar pe de alta, Orgame, una dintre cele mai vechi colonii greceşti din Pont, poate chiar cea mai veche, situată imediat în sudul Deltei Dunării, dar cu extrem de puţine menţiuni în izvoarele vremii.
Despre situl de la Caraburun, situat undeva la mijlocul distanţei dintre anticele oraşe Histria şi Orgame, pot spune că este o aşezare redescoperită în timpul unor prospecţiuni făcute pe teren. De ce redescoperită? Pentru că încă din anii 1950, reputatul profesor român Emil Condurachi stabilise că în zonă se află o aşezare antică, dar nimeni nu îşi mai aducea aminte de cercetarea lui de aici. Noi am regăsit arhivele sale personale şi am aflat despre munca sa de la Caraburun.
Aşezarea este foarte importantă deoarece poate schimba profund lectura colonizării greceşti în această regiune a Mării Negre. În prezent se crede că în doar două puncte de pe coastă, la Histria şi la Orgame, au fost fondate aşezări greceşti în perioada arhaică. Descoperirea de la Caraburun vine să ridice însă numeroase întrebări esenţiale, având în vedere că demonstrează existenţa mai multor aşezări greceşti în regiune. Sunt ele fondate în acelaşi timp? La început au existat două colonii primare, iar celelalte aşezări, precum cea de la Caraburun, sunt întemeieri secundare? De cine ţinea oare această aşezare: de Histria, de Orgame sau era o comunitate autonomă?
Studiul poate fi efectuat şi din perspectiva istoriei şi arheologiei getice, deoarece am identificat deja material aparţinând culturii getice. Aşezarea grecească de aici se instalează pe un sat getic, găsit la faţa locului, sau este vorba de o locuire comună în care geţii apar abia după ce grecii se instalaseră? Ca primă ipoteză, sunt înclinat să spun că avem o minoritate getică, identificată pe baza ceramicii. În aşezarea de la Călugăra, de exemplu, s-a identificat un consum alimentar specific, care includea ocazional broaşte ţestoase şi, posibil, chiar câini. În ce calitate apăreau geţii, nu putem spune la momentul actual, ca parteneri, ca sclavi sau era doar vorba despre femei răpite de către greci. Rămâne de văzut.
Alexandre Baralis, intr-o scurtă pauză din activitate de pe şantier, alături de Tiny
LaPunkt: Orice demers ştiinţific are în spate o imensă muncă de organizare. Spunţi-ne, vă rog, despre resursele investite în acest proiect, despre instrumentele moderne de cercetare pe care le utilizaţi şi, mai ales, despre echipa de cercetare pe care aţi format-o. De ce este necesară o asemenea mobilizare de forţe?
A.B.: Voi începe prin a spune că în demersul nostru din România şi Bulgaria sunt implicate nu mai puţin de 20 de universităţi şi institute de cercetare. Numărul aproximativ de cercetători care participă efectiv la săpături sau care studiază materialele descoperite este de 40, provenind din 9 ţări: Belgia, Bulgaria, Canada, Franţa, Germania, Regatul Unit, România, Rusia, Turcia.
Pascal Lebouteiller, topograf la Institutul Francez de Studii Anatoliene din Istanbul, inregistrând un zid pe planul aşezării
Este nevoie de o asemenea mobilizare de forţe şi de o cooperare la o asemenea scară pentru că arheologia s-a schimbat mult în ultimii ani. Putem câştiga multă informaţie prin încrucişarea diferitelor discipline conexe arheologiei. Aceasta pentru că arheologia tradiţională te ajută să afli informaţii despre comerţul antic, forma şi materialele utilizate la locuinţe, planul aşezărilor urbane. Este doar o mică parte din realitatea cotidiană a oamenilor antici.
Dar iată, utilizarea altor discipline şi tehnici de lucru ne poate ajuta pentru lărgirea cunoaşterii. De pildă, paleozoologia şi microbiologia ne oferă date inestimabile despre alimentaţia din trecut, despre activităţile agricole şi pastorale. Coroborând datele acestea, putem să ne o facem o idee despre economia comunităţilor agricole. Ştiind cât mai multe despre economia acestor comunităţi, plecând şi de la cum arată astăzi teritoriile locuite în antichitate, putem încerca să reconstituim peisajele ce înconjurau comunităţile agricole antice.
Pe de altă parte, noile tehnici, precum interpretarea imaginilor satelitare sau modelarea 3D prin iluminarea cu laser (LIDAR), ne permit să avansăm mult mai repede în descoperirea şi înţelegerea siturilor fără o cercetare tradiţională, clasică, pe teren.
Vorbim de o adevărată reinventare a cercetării arheologice pe care o pot rezuma astfel: mai multă informaţie, în mai puţin timp, în mai multe domenii, pentru reconstituirea mai fidelă a complexităţii vieţii de zi cu zi şi a evoluţiei indivizilor şi comunităţilor din trecut.
Alexandre Baralis şi Loïc Damelet, fotograf la Centrul Camille Julien al Universitătii Aix-Marseille şi al Centrului National de Cercetare Ştiintifică din Franta, pilotând şi făcând fotografii cu o dronă
LaPunkt: Devoalaţi-ne puţin şi din planurile dvs. de viitor. Cum vedeţi continuarea acestui proiect?
A.B.: Am plecat de la o mică cercetare a teritoriului cetăţii Orgame şi, în final, am ajuns la descoperirea mai multor aşezări greceşti şi getice, care ne permit să abordăm problematici globale, de la colonizarea greacă, până la aspecte legate de continuitatea locuirii până în epoca romană şi chiar mai departe, în epoca medievală timpurie.
Se deschid astfel multiple perspective de cercetare.
Rezultatele obţinute până în prezent justifică gândirea unor noi proiecte şi accesarea unor noi fonduri. Succesul în acest sens este cu atât mai apropiat cu cât mă bucur să observ că există o reală susţinere din partea autorităţilor locale pentru valorificarea patrimoniului din zonă. Ele au înţeles că sprijinind cercetarea ştiinţifică pot deschide apoi către public obiectivele de patrimoniu, cu beneficii deopotrivă economice şi în aprofundarea cunoaşterii.
LaPunkt: Am înţeles de asemenea că intenţionaţi să organizaţi la Luvru şi o interesantă expoziţie care va pune în valoare obiecte din patrimoniul românesc…
A.B.: Am fost mereu de părere că rezultatele trebuie valorificate internaţional. Vrem să permitem patrimoniului bogat şi diversificat să fie cunoscut de un public internaţional.
Prin urmare, pregătim la Luvru mai multe proiecte de expoziţii centrate pe Marea Neagră, care să cuprindă descoperiri din tot spaţiul circumpontic. Pentru aceasta, partenerii instituţionali români şi-au exprimat deja disponibilitatea de a contribui cu exponate importante. Totuşi, pentru ca expoziţiile să aibă un succes real, este nevoie ca ele să cuprindă şi artefacte din alte ţări, iar pregătirea unor proiecte de asemenea anvergură este laborioasă. Prin urmare, orizontul de timp pentru o primă expoziţie referitoare la colonizarea greacă în Marea Neagră, găzduită de Muzeul Luvru, este estimat la 2019.
LaPunkt: Dincolo de aspectele ştiinţifice, ce impresie aveţi despre România şi, mai ales, despre români?
A.B.: Ce mi-a plăcut cel mai mult în Dobrogea, regiunea pe care o cunosc cel mai bine în România, este contrastul puternic cu celelalte regiuni unde lucrez. Dobrogea se bucură de peisaje magnifice, austere, dar sublime în acelaşi timp, scăldate de o lumină specială. De asemenea, satele, bogăţia etnică, sunt extraordinare: găseşti lipoveni, ucraineni, italieni, greci, machidoni, bulgari şi, evident, români, sosiţi aici din toate colţurile ţării mai demult sau mai recent. Este pur şi simplu superb!
Mi-am scris o parte frumoasă din viaţă alături de oamenii de aici, cu care am dezvoltat o bună relaţie: m-au primit şi m-au găzduit în casele lor, mi-au arătat locurile unde trăiesc, mi-au povestit legendele lor. Sunt oameni deosebiţi, precum Paul Condrat, un adevărat îndrăgostit de satul său, Jurilovca, de cultura lipovenească, ori unii muncitori care au început lucrul pe şantier ca liceeni, precum Victor, Silviu, Eugen, George. Am muncit împreuna, iar din prietenie ei se întorc mereu alături de noi şi ne sprijină cum pot, deşi se ocupă şi de alte lucruri în prezent.
Mi se pare formidabil, m-am simţit întotdeauna bine aici, alături de aceşti oameni.
