Dacă v-am spune că în perioada 13 octombrie – 1 noiembrie 2015, în perimetrul localităţii Baia, din judeţul Tulcea, în punctul numit Caraburun Atchik Suhat (Capul Negru), s-au desfăşurat săpături arheologice de către o echipă româno-franceză de cercetare, în cadrul unui proiect desfăşurat de Muzeul Luvru, în parteneriat cu Institutul de Studii Sud-Est Europene din Bucureşti şi Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” din Tulcea, probabil că nu vi s-ar părea nimic ieşit din comun.
Chiar dacă v-am spune că proiectul, aflat la primul său an, dintr-un total de trei, are drept obiectiv punerea în evidenţă a locuirii antice în teritoriul rural al cetăţilor greceşti de pe litoralul românesc al Mării Negre şi că presupune utilizarea celor mai moderne instrumente de cercetare, de la investigări nonintruzive cu georadarul la realizarea unor fotografii aeriene ale sitului, cu drona, este posibil să rămâneţi în continuare nedumeriţi în ce constă importanţa acestei întreprinderi ştiinţifice.
Dar dacă vă vom spune că proiectul este de fapt rezultatul unui lung drum, început în urmă cu treizeci de ani de o tânără profesoară care preda la şcoala generală din Mahmudia, devenită între timp o reputată specialistă în ceramica antică grecească şi a curiozităţii deosebite pentru zona pontică manifestată la o conferinţă din 2005 din Georgia de un student francez originar din Marsilia, devenit între timp un recunoscut cercetător la Muzeul Luvru?
Şi dacă v-am mai spune că preocuparea comună a acestor doi oameni pentru cetăţile greceşti de la Marea Neagră a influenţat în mod decisiv atât cariera unor tineri din noua generaţie de arheologi români, cât şi vieţile locuitorilor din regiune, extrem de încântaţi şi de mândri să participe la scoaterea la lumină şi la cercetarea vestigiilor antice din apropierea caselor şi pământurilor lor?
Vă invităm să citiţi interviurile din acest Punkt al Săptămânii, pentru a descoperi atât situl de la Caraburun, cât şi poveştile oamenilor care fac posibilă cercetarea trecutului în această parte a Dobrogei!
Punktul Săptămânii a fost realizat de Liviu Iancu, editor Europunkt (http://europunkt.ro/).
Fotografii: Alina şi Marius Streinu, Liviu Iancu, arhivă personală – Vasilica Lungu şi Victor Eric, prelucrare hartă Google Maps.