Răbdarea a fost considerată – şi încă mai este – ca fiind o virtute. „Răbdarea este cea mai mare virtute”, spune Catho the Elder, iar Goethe afirmă: „Ai făcut mult dacă te-ai obişnuit cu răbdarea”.
Se pare că răbdarea îl însoţeşte pe omul angrenat în ceva care-i place, când timpul trece fără să fie observat. Aceeaşi persoană care îşi pierde cumpătul în anumite situaţii, devine uimitor de calm în altele, ca şi cum timpul, în funcţie de preocupările persoanei, s-ar derula cu viteze diferite. La Fontaine afirmă: „Răbdarea şi timpul fac mai mult decât tăria sau pasiunea”. Fabulistul plasează răbdarea la egalitate cu timpul. Dar, dacă timpul nu poate fi controlat de om, ar rezulta oare că nici răbdarea nu poate fi întotdeauna controlată?
Marc Aureliu ne dezvăluie şi un alt înţeles al răbdării: cel de înţelegere, de acceptare: „Oamenii sunt aici pe pământ spre binele semenilor lor. Deci, ori învaţă-i, ori răbda-i!”
Nerăbdarea e uneori asociată cu munca: nu numai pasiunea, dar şi graba de a dărui omenirii creaţiile lor i-au făcut pe marii artişti să muncească pe brânci. Aşa se explică şi cuvintele lui Kafka: „Sunt două păcate esenţiale din care toate celelalte păcate se nasc: nerăbdarea şi lenea”. Lenea, în concepţia lui Kafka, apare aici ca opus al răbdării, adică al muncii.
Presupun că oamenii au avut dintotdeauna probleme cu răbdarea sau cu aşteptatul şi că, din dorinţa de a le evita, au inventat tehnologiile care au mărit vitezele de transport şi de comunicare. N-au apărut marile invenţii, de-a lungul istoriei, ca urmare a unor inconveniente care trebuiau eliminate? Buba principală este, aşadar, aşteptatul. Caragiale ne-o serveşte direct: „Ai puţintică răbdare!”
Putem grăbi timpul? Limba română ne oferă expresii plastice care includ cuvântul răbdare. Dacă la întrebarea „Ce mâncăm azi?” răspunsul este „răbdări prăjite”, asta înseamnă că nu va fi nimic de mâncare. Iar dacă cineva ne spune „îţi trebuie răbdare şi tutun„, vom înţelege că avem mult de aşteptat!
Într-un singur caz lipsa de răbdare e justificată: cel al aşteptării verdictelor medicale. Insecuritatea omului pe teren necunoscut e inevitabilă, omul e dotat cu o capacitate de a lupta contra adversităţilor, dar nu şi a necunoscutului. În dragoste însă, unde o singură clipă de aşteptare poate deveni o eternitate, nerăbdările sunt permanente şi nu se vor schimba niciodată. Iubiţii de astăzi, în ciuda mesajelor instantanee de pe telefoanele mobile, sunt la fel de nerăbdători precum erau, cu câteva secole în urmă, Romeo şi Julieta.
grafica de Adelaida Mateescu
