Eva are nevoie de un site de matrimoniale!

NottaraVremurile se schimbă, la fel şi relaţiile. Auzim din păcate sau din fericire acest lucru prea des. Situaţia este alambicată, reţete sigure nu mai există(dacă au existat vreodată!) aşa că de multe ori apelăm la soluţii care sunt la îndemână, testate de alţii. Drumul bătătorit pare cel mai sigur. Bineînţeles!

Acum avem nevoie de un site special de matrimoniale dacă dorim să interacţionăm cu viitorii parteneri în ale amorului. Dar de la amor la omor este doar un pas. Iar de la omor la umor nu ne despart aşa multe ape precum credem noi. Spectacolul Matrimoniale al Teatrului Nottara exploatează această relaţie amor/omor/umor!

În baza acestui trio, povestea dezvăluie multă emoţie într-un ritm dinamic şi impredictibil. Secvenţele sunt fascinante pentru un privitor obişnuit să se uite din când în cînd pe gaura cheii. Eva este o femeie foarte bogată care doreşte să se căsătorească. Pentru a-şi atinge aceste năzuinţe ea apelează la un site de matrimoniale.

Bărbaţii, o problemă în calea fericirii conjugale!

Eva alege doi bărbaţi cu care să se întâlnească, respectiv Tibi şi Zaharia. Cei doi sunt invitaţi, în acelaşi timp, la întâlnire, pentru a li se da un test. Fiecare dintre ei are moduri complet diferite de a cuceri. Tibi este ofensiv, Zaharia pasiv şi sensibil. Lucrurile se complică şi adevărul este dezvăluit atunci când apare, neinvitată, o altă femeie: Mira. Conştientă, încă de la început, că pretendenţii sunt interesaţi, în principal, de banii ei, Eva va fi uimită să afle că, ceea ce îi face să lupte, sunt motive mai degrabă personale, situaţii grave din prezent şi din trecut.

Matrimoniale, scris de Lia Bugnar şi regizat de Diana Lupescu, este un spectacol antrenant care se concentrază în jurul unei competiţii pentru o femeie. Din păcate, cei doi bărbaţii nu urmăresc inima sau patul Evei ci banii ei.

Distribuția este formată din actorii: Ada Navrot, Crenguţa Hariton, Lucian Ghimişi, Mihai Marinescu. Cei care doresc să se delecteze cu această comedie amoroasă sunt aşteptaţi marţi 19 mai la ora 19:00 la Teatrul de Artă.

Biletele pot fi cumpărate de la Agenţia de bilete din Bd Magheru nr. 20 (program: zilnic, între orele 10:00 – 20:00), cât şi online aici.

 

2 Comentarii

  1. Cred ca este foarte interesant sa vezi un astfel de spectacol!

  2. Am vazut piesa in primavara la Nottara, mi-a placut mult! Recomand si „Fata din curcubeu” de Lia Bugnar.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *