DANIEL VIGHI & VIOREL MARINEASA
CONTINENTUL GRI
DACTILO-CUTUMA
În ziua de 3 februarie 1967, într-o zi de vineri, la sfârșit de activitate de birou adică. La măsuţa cu mașina de scris Re- mington, una de pe vremea regelui, așteaptă plictisită o doamnă-tovărășică, dornică să ajungă acasă, mai ales că peste o zi (atenţie la mine! se lucrează și sâmbăta) va fi odihna căreia azi îi zicem, în limba anglo- americană, weekend. Așadar, la măsuţă: Bădilaș Tudora, o femeie de vârstă incertă, așa ca mai toate dactilografele; caută prin mapa de carton cu hârtia indigo, căreia unii îi zic (preţios!) plombagină, ca să împlinească mesajul de peste decenii din vol I dosar 1937, cum că prezenta fiţuică de juma de coală ministerială a fost dactilografiată în 2 (două) exemplare. Cel care a conceput fiţuica este știutul (de acum) ofiţer Coșeriu Ioan (vezi sintagma ‘ ‘ concep: Coșeriu Ioan”). Cel care o semnează (cu multă răspundere) este Bota Gheorghe, șeful Serviciului III. Maior!
Tudora scrie sus, în capul foii A 5, un antet care nu lipsește, de altfel, de pe niciun act al instituţiei, din câte ne este dat să vedem: MINISTERUL
AFACERILOR INTERNE.
Dedesubt: DIRECŢIA REGIONALĂ BANAT.
Mai jos, cu minuscule (de ce anume, rămâne să descifreze cei mai pricepuţi dintre cercetătorii vremurilor viitoare!): Serviciul III.
Nu ne mai batem capul cu respectivul serviciu, știu ce-i cu cercetătorii care se pricep la structurile instituţiei. Nouă ne pare a fi serviciul care manageria cotrobăitul prin corespondenţa „elementelor”, cum rezultă din felul în care a conceput Ionică (Coșeriu) cererea de faţă „STRICT SECRET Exemplar nr.: 49 S. C. 661″. Aceasta are denumirea seacă, însă pe deplin lămuritoare: ” Către, M.A.I. SECŢIA «F»TIMIŞOARA”( sublinierea numelui urbei îi aparţine Tudorei, de ce anume a simţit nevoia să sublinieze dactilo numele orașului nu mai știm, după cum nu e ușor de priceput de ce a scris litera F – codul secţiei – cu ghilimele. Să ne fi tras Tudora complice cu ochiul, să fi dorit să spună că secţia F nu e ceea ce pare, și nici litera aceea, și că secţia este doar o așa-zisă secţie? Rămâne în ceaţa istoriei, posibil nici Tudora Bădilaș de acolo de la masa ei să nu fi știut de ce anume a scris cum a scris ceea ce a scris. Mai mult ca sigur că, la un imaginar interviu al nostru, ne-ar fi spus că ghilimelele nu sunt ce ni se par nouă – o deviere de sens, ceva asemenea unui șmecheresc tras cu ochiul -, ci pur și simplu o cutumă dactilo. Un ritual ortografic specific muncii de la birourile instituţiei și nimic mai mult.)
MAIORUL COSERIU CONCEPE
Iată cererea care debutează cu o rugăminte: „Rugăm”, zice autorul
concepţiei, Coșeriu Ioan, contrasemnat în rugăciunea lui de Bota Gheorghe, șeful Serviciului III. Maiorul! Ce anume roagă pe cei de la M.A.I. SECŢIA „F” TIMIŞOARA Coșeriu cu Bota ni se spune mai apoi în rândurile dactilografiate de Tudora: „a intercepta corespondenţa internă
pe o perioadă de 6 luni a elementelor de mai jos”. Numai că, înainte de a purcede la dezvăluirea textului de după cele două puncte dactilografiate de Tudora cu o aprigă bătaie în clapa mașinii de scris, să mai adăstăm puţin, așa cum stă bine unor cercetători care se respectă, asupra textului de mai sus. Așadar, de ce 6 (șase) luni, și nu 7 (șapte), de ce nu 8 (opt), de ce nu un an? Să fie asta o expresie a gradului de periculozitate a „elementelor”?! Cei mai năbădăioși în opinii și în vorbe de clacă să fi avut parte de rugăminţi la M.A.I. SECŢIA „F” TIMIŞOARA de mai multe luni de interceptare, iar cei mai blajini de mai puţine? Lăsăm cercetătorii specializaţi să stabilească cine anume hotăra și gradul de interes operaţional și, în consecinţă, perioada de activitate arondată respectivelor „elemente” de către M.A.I. SECŢIA „F” TIMIŞOARA.
Ar mai fi o întrebare pe care nu ne-o putem reprima: de ce a conceput redactarea ( cf. sintagma din adresă „Concep: Coșeriu Ioan”) în adresă, în loc de scriitori, sau pur și simplu oameni ori cetăţeni, „elemente”? Să fie o prescurtare din mai vechea formulare „elemente dușmănoase” sau doar expresia unui reducţionism care metamorfozează oamenii cu toate ale lor la structura limpede ordonată a cunoscutului tablou al lui Mendeleev? Reproducem mai jos textul cu toate personajele, sertarele, măsuţele, mașina de scris, plombagina, misterele, sensurile clarobscure:
„MINISTERUL AFACERILOR INTERNE = STRICT SECRET =
DIRECŢIA REGIONALĂ BANAT Exemplar nr. 49
- Serviciul III – S.C. Nr. 661
Nr. 307/10534
03 februarie 1967.
Către,
M.A.I. SECŢIA „F” TIMIŞOARA
Rugăm a intercepta corespondenţa internă pe o perioadă de 6 luni a elementelor de mai jos:
- C. Str…… nr
- Ciobanu Nicolae B-dul Victoriei nr.
34.
- Vărădeanu Nicolae str. Movilă nr. 28.
Materialele ce vor fi obţinute rugăm să fie trimise la Serviciul III pentru maior Coșeriu Ioan.
ŞEFUL SERVICIULUI III Maior,
BOTA GHEORGHE Concep: Coșeriu Ioan Dactilo: Bădilaș Tudora Scris în două exemplare”
„SĂ TE SUDUI GOSPODĂREŞTE CA LA CHITARA NEAMŢULUI”
Şi au fost să fie primele recolte, urmare a cererii concepute de Coșeriu Ioan, „Către M.A.I. SECŢIA «F» TIMIŞOARA”. Una dintre ele este o scrisoare supărată, specifică tabelului elementelor scriitoricești ale lui Mendeleev – varianta zămislită de Coșeriu. Expeditorul: prozatorul-element Ion Istrati. Destinatarul: criticul literar-element Nicolae Ciobanu. Cel dintâi îl suduie pe cel de-al doilea, nemulţumit de aprecierile pe care acela le face pe marginea calităţii scrisului domniei sale. Căutăm prin rafturile bibliotecii universitare obiectul scrisorii și dăm peste pagina 105 din Nuvele si povestiri contemporane (Editura pentru literatură, 1967). Textul ne pare a fi acela care a stârnit supărarea epistolară ajunsă pe biroul lui Bota și Coșeriu. Elementul Nicolae Ciobanu scrie următoarele:
„Nuvele și povestiri ca cele menţionate aici constituie, într-o altă ordine de idei, o replică viguroasă la un anume soi de proză anemică, viciată de idilismul leșinat sau de sociologismul simplificator, axată în latura conflictului epic pe mult bagatelizata idee a «dumiririi», proză de a cărei prezenţă nu sînt străine numele unor autori (…) precum Dumitru Mircea, Ion Istrati, Costache Anton, Aurel Leon, Petru S’lcudeanu, Valentin Raus, Corneliu Leu, Ştefan Gheorghiu.”
Elementul Ion Istrati s-a supărat deoarece este socotit ca fiind viciat de idilism și/sau de sociologismul simplificator al temei proletcultiste a ‘ ‘dumiririi”, în urma căreia cutare erou ajunge (în sfârșit!) să priceapă „fericirile” orânduirii.
Şi iată mai jos scrisoarea-filipică:
„Iaşi 1 martie 1967
DOMNU CIOBANU,
Am cetit lucrarea d-tale recent editată și fiindcă te-ai simţit obligat ca, pe undeva, să rostești din colţul gurii și niște «judecăţi» de valoare fîsîite despre mine, îţi mărturisesc că, în ciuda bunelor mele speranţe pe care le nutream despre respectiva-ţi carte, am găsit-o plină, mai peste tot, de oportunisme de ordin așa zis critic care vizează auto plasarea d-tale mai la suprafaţa apelor scriitoricești. Nu am remarcat, din păcate, nici o ideie proprie și nici un haz care, măcar cît de cît, să justifice sau barem să explice, ori și cît de vag, consumarea săracei hîrtii pe care a fost editată.
Dealtminteri, titlul strîmb al cărţii, precum e cules, ilustrează toate poticnelile ce caracterizează scrisul d-tale constituit din tărîţe intelectuale și de surcele sărite pela (sic!) și din jurul trunchiurilor altora ca niște explicabile și firești rebuturi ale respectivilor. E lesne astfel de înţeles de ce suflînd ofticos în asemenea resturi de cherestea și încercînd să aprinzi talajul cu pricina, dîndu-i, chipurile, foc cu cărbunii știnții găsiţi în vatra sacră a unor personalităţi autentice și nume proprii străine pe care le citezi poliglot, lucrarea d-tale e un fîs irosit inutil și necuviincios care jenează, cîrnește nasul și se spulberă repede în văzduhuri. Dealtminteri, în cei mai urbani termeni de trebuinţi, am să și scriu despre ea, lăsînd, desigur, la o parte iritarea de moment și p’strînd cartea pentru plăcerea de a mă șterge cu foile ei la partea cea mai nesimţitoare a trupului cu care sînt dăruit.
Pînă atunci și pînă ce totuși te-oi vede, cumva în persoană ca să te sudui gospodărește ca la chitara neamţului ca la un f. mare-mic «genial», parvenit, oploșit, din mila semenilor timișoreni, la o iesle redacţională și la o căpiţă de paie universitare, închei aceste rînduri, dorindu-ţi din toată inima să-ţi bei fierea cu linguriţa în fiece dimineaţa cînd te urnești din staul și să te otrăvești mușcîndu-ţi propria parșivă limbă cu care tu dornic lingușești (citești 1…gi) niște auguste fundamente artistice.
ss.ION ISTRATE”
Articolul a fost publicat în versiune primă în revista Orizont. Multumim autorilor pentru permisiunea de a-l reproduce.
