Râzi până pici pe spate! Fii fericit!

Duminică. 20 martie 2016. Duminica întâi din post, după calendarul ortodox. 18:45. E, încă, Ziua Internațională a Fericirii. Hai să nu mai fim triști! Hai să ne lansăm în partide de râs interminabil! Hai să dăm cu tifla celor care ne contestă, celor care nu cred în puterea tămăduitoare a fericirii! Am aflat din presă că Emiratele Arabe Saudite au înființat,de curând, chiar un Minister al Fericirii, condus de o femeie, care se va ocupa concomitent și de problemele educației. Superbă intuiție a faptului că educația ar trebui să fie spațiul fertil de manifestare a fericirii. După modelul celor din Venezuela, probabil, care, în 2013, s-au gândit că n-ar fi lipsit de interes să înființeze un minister nou, străjer la frontierele bunei dispoziții și ale satisfacției național-sociale, în onoarea comandantului Chavez și a lui Simon Bolivar. Controversată sau nu, această paradoxală confecționare, în țări bogate sau cu regim totalitar, a unui minister de sorginte orwelliană (în romanul 1984, exista, printre altele, un minister asemănător, cel al Iubirii, dătător de satisfacții nebănuite), ridică tema majoră a fericirii  la rang de problemă de stat. Aceste țări creează, prin urmare, un ministru care are ca primă preocupare să aducă, pe buzele oamenilor din țara lui, surâsul declanșator de energii pozitive.Asta înseamnă că există destui oameni în lumea cea mare preocupați și de partea mai puțin cuantificabilă a relației dintre om și stat. Mă și gândesc la cât din PIB i-ar reveni acestui minister. Dacă, la învățământ, am avea șase la sută, procentaj înscris pe hârtie, cam cât i s-ar cuveni unui minister nou, inclasabil, care nu scoate specialiști într-un anumit domeniu? Domeniul fericirii e utopic, cvasiinexistent, ar spune stimabilii din ministerele proxime. El nu există pe hârtie. El ar trebui să scoată, pe bandă rulantă, cu diplome și tot dichisul, oameni fericiți. Hahaha! Ce glumă bună!

Știam că există asociații, mai ales în țările asiatice, care luptă pentru eradicarea mutrelor încruntate. Membrii lor se reunesc în parcuri și se obligă să râdă. Ca-n unele scene din filmele americane. (Charlie Chaplin – un alt reper al fericirii. Ar trebui să existe, în clasele primare sau la gimnaziu, un curs despre Charlie Chaplin și cum ne învață el să râdem din toți rărunchii, entuziast.) Ei practică terapia prin râs. Cu riscul de a părea stupizi. Cu riscul de a fi repudiați de alții, de cei cărora le tună și le, tot timpul,fulgeră. Oamenii aceia ajung mai ușor la fericire. La bucuria extinsă. Bucuria multiplicată la infinit, ca o bandă de hârtie  interminabilă. Țopăie ca nebunii și râd până nu mai pot. Se elimină, astfel, din organism, surplusul de toxine. O spun medicii, cercetătorii, savanții. E ca o repetată plimbare în aer liber. Râzi și te salvezi de la rău. Râzi și nu accepți proliferarea răului.Ești, cu alte cuvinte, fericit!Am testat-o pe propria-mi piele, acum zece ani, când pământul mi s-a surpat de sub picioare. Am râs strident și am dat cu piciorul, ca rugbiștii, în nefericire. Psihologii au, și ei, tehnici felurite de a-l face pe pacientul aflat în stare deplorabilă să râdă, să lase în urmă sacul plin cu neliniști, spaime, îndoieli și alte chestii compromițătoare, de neprezentat în ochii angajatorului proaspăt frezat, dat cu loțiune franțuzească de față, la costum tras, la patru sau chiar la mai multe ace. Francezii au o expresie colorată, în acest sens: rire à ventre débutonné. S-ar traduce, ad litteram, prin ”a râde cu hainele descheiate, până-ți plesnesc nasturii de la haină”; ”a râde cu mare poftă”. Și noi avem, în limba română, o expresie similară, în registru popular: a se ține cu mâinile de burtă de(-atâta)râs. Sau, în altă tonalitate, arâde până pici pe spate.

Știți la ce mă mai gândesc, într-o, poate, dimensiune colaterală, care ține, totuși, în mintea mea, de muritor de rând, tot de resortul Ministerului fericirii? La faptul că, atunci când citesc o carte, primul factor declanșator al stării de parteneriat între mine și scriitor este umorul. Măsor valoarea unui autor și prin prisma acestui cuantificator. Hopa, iată că pot să-i găsesc ministrului fericirii pârghii viabile, prin care se poate face util. Să-i promoveze, printre altele, pe scriitorii care-s capabili să-i facă pe cititori să râdă. Nu, să nu mă înțelegeți greșit. Există mari scriitori care n-ar intra aici, în această categorie, dar, în acest caz, le-ar reveni altora, ministrului culturii, spre exemplu, darul de a-i scoate pe piață. Cu mențiunea: Ceilalți intră în plaja de interes a colegului meu, ministrul fericirii! Ar fi o nemaipomenită interacțiune între ministere, s-ar crea canale de comunicare reală. Am fi cu toții încântați, iar, cum bine se știe, încântarea este apanajul fericirii.

 

Un comentariu

  1. Franta e o tara varza, depasita – amestec de complexe si frustrari! logoree, sauvinis si gauchism rudimentar, plus arabi mai prieteni decat est-europeni, mai frati decat fratii latini…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *