1.Din volumul ”Nu speraţi că veţi scăpa de cărţi”: „Din două una: fie cartea rămâne suportul pentru lectură, fie va exista ceva care va semăna cu ceea ce cartea a fost întotdeauna, chiar şi înainte de inventarea tiparului. De peste cinci sute de ani, variaţiile obiectului numit carte nu i-au modificat nici funcţia, nici sintaxa. Cartea este ca lingura, ciocanul, roata sau dalta. Odată inventate, nu pot fi ameliorate în mod semnificativ. Nu se poate inventa o lingură mai bună decât o lingură. Cartea a dovedit ce poate, şi nu vedem un alt obiect mai bun decât ea pe care l-am putea crea pentru aceeaşi întrebuinţare. Poate că vor evolua elementele sale, poate că paginile nu vor mai fi din hârtie. Dar cartea va ramâne ceea ce este.
Dacă discuţia noastră ar fi avut loc cu o sută douazeci de ani mai devreme, ea s-ar fi limitat la teatru şi carte. Nu existau radioul, cinematograful, înregistrarea vocii şi a sunetelor, televiziunea, imaginile de sinteză, benzile desenate. Or, de fiecare dată când apare o tehnică nouă, ea vrea să demonstreze că se emancipează de regulile şi constrângerile care-au însoţit apariţia oricărei alte invenţii din trecut. Se vrea orgolioasă şi unică. De parcă noua tehnică i-ar dispensa automat pe noii utilizatori de orice efort de învăţare. De parcă le-ar aduce de la sine o nouă competenţă. De parcă s-ar pregati să măture tot ce a fost înaintea ei, transformându-i totodată în analfabeţi retrograzi pe toţi cei care ar îndrăzni s-o respingă. Am fost toată viaţa martorul acestui şantaj. Deşi, în realitate, se întâmplă pe dos. “
2.Opera sa este binecunoscută în întreaga lume. Majoritatea cărţilor lui Umberto Eco au apărut, unele în mai multe ediţii, şi în limba română la cele mai prestigioase edituri autohtone.
3.www.polirom: „Umberto Eco s‑a nascut la Alessandria (Piemont) la 16 ianuarie 1932. A urmat cursurile Universitatii din Torino, luindu‑si licenta in estetica. Din 1971 a fost profesor de semiotica la Universitatea din Bologna. A condus revista VS. Quaderni di studi semeiotici. In anii ’60 a fost unul dintre exponentii de frunte ai avangardei culturale italiene, numarindu‑se printre fondatorii revistelor Marcatre si Quindici. Din 1959 a fost consilier editorial al celebrei edituri Bompiani. A primit numeroase premii si distinctii culturale, inclusiv Legiunea de Onoare (1993). A predat la cele mai faimoase universitati din lume, fiind Doctor Honoris Causa a peste cincizeci dintre ele. A scris romane (Numele trandafirului, 1980, Premiul Strega, 1981, si Premiul pentru cea mai buna carte a anului; Pendulul lui Foucault, 1988, Premiul Bancarella; Insula din ziua de ieri, 1994; Baudolino, 2002;Misterioasa flacara a reginei Loana, 2004; Cimitirul din Praga, 2010), studii de semiotica, estetica si teorie literara (Opera deschisa, 1962; Apocaliptici si integrati, 1964; Poeticile lui Joyce, 1966; Structura absenta, 1968; Formele continutului, 1971; Tratat de semiotica generala, 1975; Cum se face o teza de licenta, 1977; Lector in fabula, 1979; Semiotica si filosofia limbajului, 1984;Limitele interpretarii, 1990; Sase plimbari prin padurea narativa, 1994; Despre literatura, 2002), eseuri (Kant si ornitorincul, 1997), articole (reunite in volumele Jurnal minim, 1963; Al doilea jurnal minim, 1990; Secretul Minervei, 2001). Din opera sa, Editura Polirom a publicat volumele In ce cred cei care nu cred (in colaborare cu Carlo Maria Martini, 2001, 2011), In cautarea limbii perfecte (2002), Numele trandafirului (2004, 2010, 2011, 2013, 2014), Misterioasa flacara a reginei Loana (2004), Pendulul lui Foucault (2005, 2013), Trei povestiri (in colaborare cu Eugenio Carmi, 2005), Cum se face o teza de licenta (2006, 2013),Baudolino (2007, 2014), Limitele interpretarii (2007), Apocaliptici si integrati. Comunicatii de masa si teorii ale culturii de masa(2008), A spune cam acelasi lucru. Experiente de traducere (2008), Insula din ziua de ieri (2009), De la arbore spre labirint. Studii istorice despre semn si interpretare (2009), Kant si ornitorincul (ed. a II‑a, 2010), Cimitirul din Praga (2010, 2011, 2013), Cum ne construim dusmanul (2011, 2013) si Numarul zero (2015). Umberto Eco s-a stins din viata in data de 19 februarie, 2016.”
4.Umberto Eco – sfaturi către tineri:
5.Umberto Eco: „Plăcerile iubirii sunt nişte rele pe care le râvnim, în care coincid dulceaţa şi martiriul, iar iubirea e îmbolnăvire de bună voie, paradis infernal şi infern ceresc.”
6.Cu cîţiva ani în urmă a scris foarte critic despre reţelele de socializare – stîrnid la rîndul său critici ca urmare a acestor aprecieri: „«Rețelele de socializare dau drept de cuvânt unor legiuni de imbecili care înainte vorbeau numai la bar după un pahar de vin, fără a dăuna colectivității. Erau imediat puși sub tăcere, în timp ce acum au același drept la cuvânt ca și un premiat cu Nobel. Este invazia imbecililor».
«Televiziunea a promovat idiotul satului față de care spectatorul se simțea superior. Drama internetului este că l-a promovat pe idiotul satului ca purtător de adevăr; jurnaliştii trebuie «să filtreze cu o echipă de specialiști informațiile de pe internet, pentru că nimeni nu este în stare să priceapă astăzi dacă un site este credibil sau nu».
«Ziarele ar trebui să dedice cel puțin două pagini analizei critice a site-urilor, așa cum profesorii ar trebui să-i învețe pe elevi să utilizeze site-urile pentru a-și face temele. Să știi să copiezi este o virtute, dar trebuie comparate informațiile pentru a înțelege dacă sunt credibile sau nu».”
7.”Numărul zero” este ultimul roman al lui Umberto Eco. Acesta a fost publicat în 2015. Despre roman, tradus de asemenea în limba română, aici: http://www.polirom.ro/catalog/carte/numarul-zero-5739/
8.Conferinţă Umberto Eco despre „biblioteca drept model pentru cultură”:
9.Umberto Eco: „Adevărul este o anagramă a unei anagrame.”
10.Umberto Eco: „Cum se simte cineva când se uită la cer? Gândeşte că nu are îndeajuns de multe cuvinte pentru a descrie ce vede. Cu toate acestea, oamenii nu încetează niciodată să descrie cerul, listând, pur şi simplu, ceea ce văd.”
