Vladimir Solonari, „Purificarea națiunii” (3)

Dar idealul s a păstrat mereu: exaltat de câteva generaţii de poeţi, scriitori şi istorici români, el a exercitat o influenţă puternică asupra tineretului român. Rolul istoricilor a fost îndeosebi notabil şi, la începutul secolului XX, cel mai prolific şi mai influent dintre aceştia a fost Nicolae Iorga, supranumit „apostolul nea¬mului”. Om de o energie şi o ambiţie colosală, a lăsat moştenire un număr puţin probabil de 1.200 de cărţi şi broşuri, plus aproximativ 23.000 de articole şi recenzii. În ajunul Marelui Război, Iorga era un orator şi un publicist cu un deosebit succes la public, ale cărui prelegeri la Universitatea din Bucureşti, în ultimii ani dinaintea Primului Război Mondial, atrăgeau invariabil un public foarte mare şi eterogen. Având studii în Franţa şi Germania, Iorga a fost un naţionalist de expresie rankeană. Considera că istoria europeană se îndrepta inexorabil spre o „diferenţiere a neamurilor din universalismul sacrului imperiu¬lui medieval […] potrivit legii sângelui naţional”. Astfel, doar timpul hotăra realizarea idealului naţional – pur şi simplu nu se putea altfel.

Vladimir Solonari, Purificarea națiunii. Dislocări forțate de populație și epurări etnice în România lui Ion Antonescu, 1940-1944
Polirom, 2015

Elitele româneşti credeau în necesitatea vitală de a schimba compoziţia etnică a populaţiei provinciei. Conform legilor din 1880 şi 1882, cu modificările legis¬lative ulterioare, statul român a intrat în posesia unor proprietăţi funciare con¬siderabile în regiune, atât a moşiilor care aparţinuseră statului otoman, cât şi a celor abandonate de cei care emigraseră. Deoarece mare parte din terenul agricol fusese luată anterior în arendă de cetăţenii provinciei de la statul otoman pentru o dijmă anuală (tipul de proprietate funciară cunoscut ca miriè în dreptul otoman), legea cerea ca rezidenţii care doreau să intre în proprietatea deplină a parcelelor să plătească la valoarea de piaţă; li s a acordat de asemenea dreptul de a renunţa la o treime din pământul lor în favoarea statului în schimbul drepturilor de proprietate depline. Astfel, statul a ajuns să intre treptat în posesia a 88.000 de hectare de teren agricol ce era disponibil distribuirii etnicilor români.
Purificarea natiunii-Studii romanesti-a
Statul a vândut aceste proprietăţi în parcele de două tipuri: de la 3 la 10 hectare şi de la 10 la 100 de hectare. Primele au fost vândute la preţuri negociate prin acord reciproc cu viitorul cumpărător, valoarea lor fiind plătibilă în rate pe o perioadă de 30 de ani; cele din urmă au fost vândute la licitaţie. Pentru ambele tipuri de achiziţie erau eligibili doar cetăţenii români de origine etnică română: în con¬formitate cu articolul 3 al constituţiei din 1866, care spunea: „Teritoriul României nu se poate coloniza cu populaţiuni de gintă streină”.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *