MALDONADO: Oraşele sunt sisteme vii

-Carlos Eduardo Maldonado

Oraşele sunt, literalmente, sisteme vii: se nasc, cresc, se dezvoltă, se îmbolnăvesc, se inmulţesc, uneori se atrofiază, îmbătrânesc şi alteori mor. Exemplele poate cele mai dramatice de oraşe care au murit sunt: Detroit, Flint, Canton, Dayton şi Cleveland, toate în S.U.A. (Moartea unui oraş se vede în populaţia în scădere, închiderea şi abandonarea principalelor fabrici, diminuarea comerţului, abandon, sărăcire, violenţă.) Dar aşa cum se poate vorbi despre oraşe care au murit, tot astfel se poate vorbi despre oraşe create artificial; adică oraşe care nu existau înainte: Islamabad (Pakistan), Brasilia (Brazilia), Louvain-La-Neuve (Belgia), Astana (Kazahstan), Dodoma (Tanzania), de exemplu.

Şi mai mult, tot ce se poate spune despre viu sau despre unul care are viaţă se poate la fel de bine spune despre oraşele secolelor XX şi XXI în special. Au procese metabolice şi termodinamice; anatomie şi fiziologie, în fine, sunt susceptibile de sănătate şi boală în sensul deplin al cuvântului.

Cu alte cuvinte, temele referitoare la administrarea urbană sunt, în sensul larg dar precis al cuvântului, legate de administrarea sănătăţii unui fenomen care are nenumărate canale şi direcţii, infinite relaţii între părţile sale, majoritatea schimbătoare, şi care întreţin o relaţie specială cu natura: apă, aer, pământ, spaţii verzi şi altele.

În termenii societăţii informării şi ai societăţii cunoaşterii, un oraş este recunoscut pentru prestigiul universităţilor sale, importanţa bibliotecilor publice pe care le are, librăriilor, pinacotecilor, magazinelor de muzică, pentru viaţa culturală şi intelectuală, pentru oamenii de ştiinţă, academicieni şi artişti. Ei reprezintă, ei şi nu instituţiile şi organismele publice, guvernamentale şi private, neuronii înşişi ai unei urbe.

Sănătatea unui oraş se încadrează ad literam în sistemul de sănătate, spitalele şi clinicile de toate nivelurile precum şi în cabinetele medicale. Dar sănătatea oraşului se vede la fel de bine şi în spaţiile şi parcurile publice, pistele de biciclete, extinderea şi calitatea lor, centrele de sport, în primul rând publice, şi, în general, în proporţia dintre sport şi consumul de ţigări, dintre timpul liber şi problemele de alcolism, consumul de droguri şi alte dependenţe precum jocurile de cărţi (cazinourile). Simplu spus, sănătatea unui oraş nu constă doar şi în primul rând în tipurile de locuri de muncă pe care le oferă ci şi în calitatea locuinţelor şi  a serviciilor publice, inclusiv transportul, precum şi în timpul liber – răgaz, recreere şi sport – care se petrece în el.

Sistemele vii trăiesc datorită existenţei unei imense cantităţi de energie liberă disponibilă, energie pe care acestea o folosesc ca să ducă la capăt procese metabolice, termodinamice, de dezvoltare şi creştere, de cunoaştere şi evoluţie. Sursele de alimente, apa potabilă, solul şi vântul constituie primele forme de energie. Proporţia dintre cantitatea iniţială de energie şi cea finală, rezultată după consumul şi folosirea energiei, care nu poate fi niciodată constantă; asta este, proporţionale. Când se întâmplă acest lucru, fără nicio îndoială, un pacient este bolnav, apar malnutriţia, diareea, pierderea de lichide, în sfârşit anemia şi mai târziu leucemia.

Un oraş trebuie să fie vesel, inclusiv cu resursele de care dispune. Alergia oraşului se exprimă prin culorile sale. Astfel, de exemplu Bogota sau Medellin sunt oraşe roşii datorită cărămizii. Lisabona este alb, Amsterdam colorat. Este de notat că existenţa şi folosirea timpului de care dispune reprezintă un indicator clar – nici economic şi nici material – al satisfacţiei şi calităţii vieţii. Industria culturii exercită astfel, în acest plan, o funcţie constructivă fără cea mai mică îndoială; teatre şi săli de muzică, locuri dedicate poeziei, muzee şi cafenele literare, în sfârşit, săli de cinema – ar fi bine cinema de artă şi nu acele filme goale de la Hollywood. Şi aceasta fără a nesocoti şi eventualitatea numeroaselor întâlniri în spaţii private şi particulare pivotând în jurul culturii, cunoaşterii şi artelor în general.

Siguranţa reprezintă în lumea de astăzi un serios motiv de îngrijorare. Siguranţa oraşului, controlul lumii interlope şi al mafiei cu toate afacerile şi aspectele ei (cazinouri, trafic de persoane, droguri, arme, corupţie generalizată, specula, grupuri de criminali, tortură, omucidere, asasinate), a căror principală responsabilitate, prin acţiune sau omisiune, revine statului şi guvernelor municipale.

Z. Bauman spunea că principala formă de control politic în societatea contemporană este administrarea şi fabricarea incertitudinii. Dacă Occidentul este o societate esenţialmente bazată pe frică (J. Delumeau), frica se trăieşte la scală cotidiană şi prin imense straturi sociale ca un fenomen urban. Frica de şomaj, de boală, de lipsa iubirii, de singurătate, de insecuritate şi, în final, frica de frică. Există grupuri de putere economică şi politică interesate să genereze frici şi temeri, incertitudine şi anxietate, pentru că acestea le aduc mari venituri, pasivitate şi lipsa acţiunii, diviziune socială, izolare şi lipsa acţiunii colective; pe lângă beneficii economice directe şi indirecte.

În mod atavic, centrele oraşelor au fost lăsate abandonului, sărăciei,mizeriei, urâţeniei şi destrămării de către clasele mai puternice care s-au refugiat în împrejurimi sau pe centurile oraşelor. Acest fenomen a fost studiat în urmă cu ceva timp şi este însoţit de fenomene de lumificare – şi anume procesul prin intermediul căruia sectoare – adică zone şi cartiere sărace şi marginalizate sunt progresiv deplasate de către alte sectoare cu o mai mare putere de cumpărare, şi gradual şi radical renovate precum învăluirea într-un cocon – şi anume procesul prin care indivizii participă din ce în ce mai puţin la viaţa socială şi politică şi se refugiază în propria casă precum într-o fortăreaţă; în mod tradiţional, această atitudine coincide cu un proces de conservadurizare (=orientare către dreapta) politic vorbind .

Toate acestea se traduc prin existenţa ghetourilor sociale, stratificarea oraşelor, diviziunea socială şi mult resentiment, de joasă sau de înaltă intensitate. Ceea ce conduce la formarea şi întărirea unei mentalităţi mafiotice şi paramilitare care constă în faptul că fiecare îşi rezolvă propriile afaceri aşa cum poate şi apelează, dacă este necesar, la forţe private de siguranţă şi pază în faţa inoperativităţii statului şi guvernului. (Expresia cotidiană a paramilitarismului se regăseşte în super-eroii în stilul filmelor Marvel, Superman, Batman şi altele. Securitatea oraşului trebuie să fie exclusiv o treabă a statului şi a guvernului. Înaintea unei mentalităţi eroice şi justiţiare, această categorie de imagini şi icoane promovează o atitudine paramilitară şi mafiotică).

Oricum ar fi, oraşele sunt sisteme dinamice instabile – extrem de instabile şi schimbătoare. Mai precis, într-o lume în plin proces de globalizare şi interdependentă, administrarea oraşului nu este pur şi simplu şi în întregime o afacere locală şi regională. Este în plus, şi de fiecare dată mai mult, o afacere globală şi mondială. Trăim, pentru prima dată, datorită proceselor crescânde de integrare şi globalizare şi interdependenţă la multe scale şi niveluri, o lume mică (small-world theory). Această circumstanţă pune îndoieli serioase vizavi de administrarea oraşelor ca o afacere locală şi de simplă planificare urbană ori alte metode lineare.

Traducere din limba spaniolă de Alina Manea