*Ultimul minut al ultimei ore al ultimei zile din luna iunie a avut cu o secundă mai mult. Nu 60 de secunde, ci 61 de secunde. Așadar, oarecum, luna iulie a început cu o secundă mai tîrziu…
*Un om, un prieten foarte bun a terminat, în vara aceasta, după mult timp, un roman. Un MARE roman – nu exagerez, am fost unul dintre martorii privilegiaţi ai facerii lui. E un om cunoscut. Cînd va apărea cartea, o să scriu mai multe. Revenind la roman, la acest mare roman – unul dintre cele mai bune romane care au fost scrise, cred, după 1989 – iată una dintre frazele de acolo: „Dumnezeu ne găseşte oriunde îl căutăm”.
*La Lidl, la o casă de marcat, foarte aproape, în fața mea: un bărbat, demn, decent îmbrăcat, plătește cu cardul, apoi se întoarce. Abia cînd se întoarce observ, şi asta mă izbeşte, că nu are o mînă. E senin, sigur pe el. Imediat lîngă el e o fetiță – 5, 6 ani probabil. Bărbatul își ia plasa. Fetița îi ia plasa și o leagă, rapid, de un braț al rucsacului pe care bărbatul – sigur, tatăl ei – îl poartă în spate. Apoi, fetița întinde brațele spre tatăl său. Bărbatul o ridică la piept, cu singura sa mînă. O ridică, o strînge la piept și pleacă încet. Lumea privește. E ca și cum, pentru o secundă-două-trei, o pală de bunătate și de tandrețe adie acolo. Oamenii, eu însumi – respirăm mai adînc…
*M-a rupt în două romanul „Laur”. Am scris, pe fugă – poate că nedrept de puţin despre el – aici:…Descopăr acum, în iulie, titlul unui interviu pe care l-a dat în presa românească în legătură chiar cu romanul acesta: „În centrul romanului meu nu se află istoria, ci istoria sufletului”. Da, asa e. Şi, încă o dată – e un roman EXTRAORDINAR!
*În cazul în care nu știați: există o echipa de fotbal din Estonia care se cheamă FC Like and Share. Și este, normal, și pe Facebook.
*Citesc multe dintre materialele promoționale ale editurilor românești. Sînt abonat la cîteva newsletter-e. Recent am aflat că în colecția Biblioteca Polirom sînt deja publicate peste 1.000 de titluri. Cu siguranță, este cea mai impresionantă colecție de literatură universală de la noi de după 1989. Mă întreb dacă nu cumva acest număr e mai mare și decît cele care au stat sub umbrela “Romanului secolului XX”. 1000 de titluri! Excelent!
* Un text emoționant scris de M Mihăieș în Romania literară despre un om rar care duce o teribilă luptă: http://www.romlit.ro/tudor. Doar un mic fragment: “Înconjurat de cărţi rare şi minunate tablouri şi desene, Tudor Jebeleanu e şi în lupta cu boala un mare artist: o înfruntă cu demnitate, cu umor şi cu o imensă plăcere de a comunica. Desenul pe care mi l-a făcut pe contrapagina volumului pomenit mai sus, executat cu mâna stângă, e unul dintre cele mai emoţionante semne de prietenie pe care le-am primit vreodată. Dragostea şi respectul pe care i le port beneficiază astfel de un ecou grafic. Rândurile de faţă sunt doar expresia gratitudinii pentru confirmarea – strivitoare în plan emoţional – că mesajul sentimentelor mele a ajuns la destinaţie.”
*Știam că Papa Ioan Paul al II-lea a fost, în tinerețe, portar. Dar nu știam că, adesea, alegea să apare în poarta evreilor atunci cînd aceștia jucau cu tinerii polonezi. Făcea asta fiindcă evreii erau, și atunci, mai puțini.
*Recitit, nu știu cum se face, dar din nou vara (cred că e a treia vara la rînd cînd recitesc această conferință) eseul lui Andrei Pleșu despre inima. Un pasaj: “Cunoaşterea inimii e, mai apoi, o cunoştere de tip totalizant. Pentru inima cunoscătoare – spre deosebire de inima sentimentală -, nu există o diferenţă semnificativă între eu şi lume, aşa cum nici pentru cel care respiră nu există fractura între aerul din afară şi cel dinăuntru. Cel care respiră este un loc de întâlnire a aerului din afară cu cel dinăuntru. Când respiri, esti într-o lume omogenă. La fel, când gândeşti cu inima, trăieşti într-o lume omogenă, nu un timp în lumea interioară şi un timp în cea exterioară. Efectul totalizant al respiraţiei se regăseşte, deci, în modul de gândire de tip cardiac. În plus, gândirea ”cardiacă” e totalizantă pentru că angajează întregul agregat al omului. Maxim Marturisitorul spune undeva, în Ambigua cred, că oamenii nu realizează alcătuirea compozită care îi caracterizează. Ei nu îşi dau seama că sunt făcuţi din trei mari bucăţi: corp, inima şi minte. Unii cred că trebuie să cunoşti mai degrabă cu mintea, alţii – cu inima, iar alţii sunt de părere că e destul corpul, senzaţia, pentru a-ţi face o idee despre lume. Maxim Mărturisitorul crede însă că singura cunoaştere corectă este opera agregatului uman, în întregul său. Pentru a cunoaşte bine, trebuie să cunoşti, dacă se poate, cu „corp-inimă-mintea”, cu toată această articulaţie deodată. Orice fragmentare aduce o fragmentare a adevărului.” Și, imediat lîngă acest pasaj, invitația către potențialii cititori de a descoperi ori, ca mine, de a redescoperi acest text minunat.
*Am citit leneș, zile în șir, degustînd acest roman și m-am surprins întrebîndu-mă de zeci de ori (nu exagerez deloc!): cum a putut scrie așa ceva? cum? cum să scrii așa, cu atîta forță și putere de a înțeleg, la 30 de ani? Acest roman: http://www.humanitas.ro/humanitas-fiction/constela%C8%9Bia-fenomenelor-vitale Incredibil roman! Incredibil!
*Găsesc, rătăcită, la 3 lei și nou-nouță, la Ex-Libris-ul de vis-a-vis de Colțea, un Nobel pentru literatură 1995. Seamus Heaney – cu volumul “Țara mlaștină și alte poeme”. Iată ce spune și cum spune omul acesta că este esența poeziei pentru el: „Se spune ca, pe vremuri, Sfintul Kevin se ruga, in genunchi, cu miinile intinse in forma de cruce. Asta se intimpla la Glendalough, intr-un complex monastic nu departe de locul unde am traiesc eu. Asa, cum se ruga Sf. Kevin, o mierla a confundat bratele sale incrucisate cu vreo increngatura, s-a asezat pe ele, a depus oua si a inceput sa le cloceasca de parca ar fi fost pe o ramura de copac. Kevin, coplesit de mila si constrins de credinta sa iubeasca viata din toate creaturile Domnului, a stat nemiscat zile si saptamini, pina cind din oua au iesit puii de mierla si pina cind acestia au invatat sa zboare. Aceasta imagine, care surprinde punctul de intilnire dintre natural si ideal, mi se pare a fi esenta poeziei.”
*Dau pe net peste acest citat – „Dumnezeu este ceea ce face omul din singurătatea lui”. Și mă tot gîndesc la el.
*Un text extraordinar, de publicistică recentă, al lui Andrei Pleșu – „A schimba lumea”. Un fragment: “Înainte de a identifica ţinta schimbării şi de a te pune de acord cu eventualii ei „beneficiari“ (căci nu toţi semenii tăi visează la răsturnări radicale sau la aceleaşi schimbări la care visezi tu), e important să reflectezi şi la „agentul“ schimbării, adică la tine însuţi. Ai competenţa, anvergura, croiala, îndreptăţirea morală şi intelectuală de a repicta portretul lumii? Poate oricine să se declare apostol al unei transfigurări mondiale sau măcar regionale? Ai încercat vreodată – măcar aşa, ca să-ţi faci mîna – să te schimbi pe tine, înainte de a asuma sarcina enormă de a-i schimba pe alţii sau de a schimba imaginea lumii în care s-au obişnuit să trăiască? Eşti sigur că merită să modelezi universul după chipul tău? Care chip? Pe scurt: cine te crezi, ca să iei asupra ta un proiect demiurgic? ”. Integral: http://dilemaveche.ro/sectiune/situa-iunea/articol/schimba-lumea
*Avem și volumul al doilea în limba română din extraordinarele mărturii adunate în “Povestiri din Kolîma”. Cred că, pentru spațiul editorial românesc, publicarea ediției românești a acestei cărți este unul dintre marile evenimente. Sper ca el să fie însoțit de ecourile publice pe care le (bine) merită. Link volumul 2: http://www.polirom.ro/catalog/carte/povestiri-din-kolima-ii–5800/
*Am avut, în ultimele luni, mai multe discuţii cu oameni foarte speciali despre ce se poate face. De fiecare dată, dar vă jur că de fiecare dată – după ce am dat la o parte zgura lamentaţiilor – am ajuns la ideea că se poate face cu mult mai mult decît, realist, ne închipuim că putem să facem. Ca în acest filmuleţ:
*Pentru prima dată, în rugăciunile celor care cerșesc în tramvaie ori la metrou, am auzit formula – mult mai corectă, în literă și în spirit, decît cea demult încetățenită – “pîinea cea spre ființă”.
*Traian Băsescu a anunțat că își scrie memoriile. Pînă acum, dintre toți președinții României, Traian Băsescu era singurul care nu a publicat nici o carte. Una de autor, fiindcă TB are, totuşi, un volum de convorbiri – cred că a apărut în 2009, convorbirile sînt cu Radu Moraru. E lesne de presupus că volumul de memorii anunțat va fi un bestseller. Spune, despre acest proiect, că, în ceea ce va scrie acolo, îi va supăra pe mulţi. Logic, inevitabil – aş spune. Mai spune şi că, probabil în această primăvară, va fi gata şi primul volum.
*Recitesc, din paginile pe care le am la îndemînă, pasaje din consideraţiile pe care profesorul Solomon Marcus le-a făcut despre timp. Nu cred că, în cultura română, există cineva care să se fi ocupat de această uriaşă temă, atît de complex şi atît de aplicat, mai bine decît a făcut-o Solomon Marcus. Iată: „Parerea mea este ca timpul are nevoie de metafore. Fara metafora, intelegerea lumii este schioapa. Si nu e vorba de metafora invatata la scoala, de metafora retorica de infrumusetare, ci de o metafora cognitiva si creatoare. Pentru ca atunci cand vorbim de metaforele timpului nu ne referim la timp ca la o entitate preexistenta. In afara acestor metafore, timpul nu exista. ”. Şi: „In ce consta farmecul trecerii? Sa prinzi o clipa magica, care sa te marcheze, sa-ti staruie in amintire, sa cauti sa te agati de ea. Asta face tot timpul! Frumusetea trecerii cred ca sta in a savura clipa. Cei care rateaza in a sesiza frumusetea trecerii se recruteaza in primul rand dintre cei care acopera o coaja de banalitate, de rutina. Cum spunea Walt Whitman, in „Fire de iarba”: fiecare centimetru patrat este acoperit de o minune, dar trebuie sa o vezi, sa te apleci asupra ei, sa nu lasi sa se astearna rutina, banalitatea peste aceste minuni.”
*Nu cred că e o întîmplare faptul că dementul acela care avea Kalaşnikovul la el şi care dorea să facă, în trenul Amsterdam-Paris, încă un masacru a fost oprit de doi soldaţi americani. Faptul că aceştia doi tineri americani au fost, din întîmplare se pare (au schimbat locurile) acolo, atunci, cred că e o mare veste bună.
*Festivalul George Enescu. Pur şi simplu, extraordinar – http://festivalenescu.ro/
*Julia, într-o carte, splendidă, despre moarte şi mai ales despre cum să înfrunţi moartea (Irvin D. Yalom, „Privind soarele în faţă”; teribilă, adînc umană, empatică, emoţionantă carte….cu atît mai teribilă atunci cînd lectura devine, aşa zicînd, personală) şi un motto ca un poem pe care aceasta l-a memorat la vîrsta de 8 ani: „bine, mai bine, foarte bine – să nu te laşi niciodată – pînă cînd binele nu-l faci mai bine – şi mai bine, foarte bine”.
*Margaret Mazzantini, “Venit pe lume”, pag 215: “Acum ştiu ce este arta. Este Dumnezeu căruia i se face dor de oameni”.
