500 de ani de conflicte în Europa

„Europa. Lupta pentru supremaţie de la 1453 pînă în prezent” este o lucrare recentissimă în limba română (a apărut în vara acestui an în colecţie Historia de la Polirom) şi foarte proaspătă şi în ediţie primă (2013, anul de apariţie în original).

europa-lupta-pentru-suprematie-de-la-1453-pana-in-prezent_1_fullsize

Ea este chiar o carte despre atît de complexa (şi de ofertanta) problematică a conflictelor – cu decupaj pentru Europa ultimei jumătăţi de mileniu. În formula din recenzia din Wall Street Journal – „aceasta este istoria lui Richelieu, Metternich şi Kissinger, nu a lui Luthe, Newton şi Beethoven. Poate părea arid, dar nu e deloc aşa.”. Fiind o carte despre conflicte – reale, cu multă violenţă, sîngeroase, uneori simbolice & valorice -, ea este, în chip automat, şi o carte despre „războaie, intervenţii, mişcări de reformă şi dezbaterile asociate”. Din nou, logic, inevitabil: este o carte multietajată – cu referinţe dese şi obligatorii  despre politică, strategie militară, relaţii internaţionale şi, nu în ultimul rînd, despre religie.

Brendan Simms trece prin această sită de analiză, sită necesară şi complicată şi „imperiile” (1453-1648, acesta este intervalul decupat de istoric pentru acestă categorie), şi „succesiunile” (1649 – 1755) şi „revoluţiile” (1756-1813), şi „emancipările” (1814-1866), şi „unificările” (1867-1916), şi „utopiile” (1917-1944), şi „împărţirile” (1945-1973) şi „democraţiile” (1974-2011). Are, înaintea acestora, un stop-cadru relevant cu privire la era „Europa în 1450” şi, după toate cele opt capitole, formulează, la temă, cîteva întrebări esenţiale cu privire la ce va fi aici, în acest teritoriu care are, pe lîngă multe alte istorii, şi una a confictelor extrem de populată cu evenimente.

„Tăietura” temporară primă este extrem de sugestiv în economia acestei tematici: cartea survolează jumătate de mileniu de conflicte şi începe cu referiţe despre „îndemnul la mobilizarea creştinătăţii de la mijlocul secolului al XV-lea pentru a face faţă provocării otomane”. La celălalt „capăt” temporar al ei, vine pînă către zilele noastre şi, în legătură cu acestea, cum spuneam, autorul consideră că este o datorie să lanseze, să pună pe masa de discuţie, un set de întrebări – grele, grave, de răscruce. Inclusiv în numele acestor idei, rezumate de Brandan Simms în felul următor: „trebuie să subliniem că viitorulera odinioară deschis. Povestea noastră europeană a conţinut întotdeauna germenii mai multor viitoruri posibile.” & „Principalele probleme de securitate cu care se confruntă europenii au rămas în mod remarcabil constante de-a lungul secolelor”.

Între marile entităţi care agregă conţinuturi în această carte, următoarele au un rol privilegiat:  conceptele de încercuire, state-tampon, balanţă de putere, state eşuate; echilibrul dintre libertate şi autoritate; tensiunea dintre consultare şi eficienţă; ideologie şi raţiune de stat; ciocnirea civlizaţiei; creşterea toleranţei. Cum spune Simms, acestea sînt elemente care dau seama de „caracterul imediat al trecutului”.

Aşadar, o carte amplă, groasă, densă despre conflicte – deci, reiau formula, şi despre „reformă şi dezbaterile asociate”. Uniunea Europeană, bunăoară, este un produs al unor serii de reforme şi de întinse dezbateri asociate fără termen de comparaţie în istoria umanităţii. Uniunea Europeană este, de altfel, şi entitatea centrală în focusul ultimelor pagini ale acestei cărţi. Legat de UE, dar şi de istoria conflictelor din Europa, este realmente de urmărit ipoteza pe care o deschide istoricul Brendan Simms. Iată, foarte pe scurt, despre ce este vorba. Simms glosează, şi aici, la final (cum o face des, în întreaga carte, de altfel) cu privire la Germania şi la „poziţia centrală a Germaniei ca semiconductor ce leagă diferitele elemente ale echilibrului european”. Marea provocare pentru acest mare, în ultimii ani, tot mai mare „semiconductor” care domină Europa este, în cuvintele istoricului, aceasta: „va recunoaşte Germania logica potrivit căreia e „prea mică pentru lume şi prea mare pentru Europa”, încercînd să obţină prin uniunea democratică influenţa decisivă ce i-a ocolit oamenii săi de stat de la Bismarck la Hitler?”.

Încă un detaliu, important, a propos de seria de întrebări grave: Europa, spune Simms, a stat unită în împrejurări în care, intern sau extern, s-a confruntat cu cîte un adversar teribil. Acum, se întreabă autorul: „mai presus de orice, va deveni Uniunea Europeană un actor internaţional mai coeziv, îndeosebi în sfera militară? Armata şi marina ei vor servi drept „şcoala Uniunii”? Sau vor ocoli europenii aceste provocări, se vor închide în ei înşişi şi chiar se vor despărţi? În acest caz, istoria va vedea în Uniunea Europeană o farsă puerilă şi costisitoare pe care continentul a făcut-o în nebunia sa, marcînd mai curînd sfîrşitul decît începutul unui proiect de mare putere”.  Provocări, aşadar; acum, aici, în faţa noastră, al porţile Europei şi în interiorul Europei. Reale şi grave; şi care vor trebui să primească un răspuns. Nu ştim însă care dintre cele posibile…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *