Simon Sebag Montefiore, „Tînărul Stalin” (4)

În octombrie 1917, Petrogradul părea calm, dar, sub suprafaţa extravagantă, era cuprins de transa unor ultime plăceri. „Cluburile de jocuri de noroc funcţionau nebuneşte din zori şi pînă-n noapte”, relata John Reed, „şampania curgea şi mizele ajungeau la 20.000 de ruble. În centrul oraşului, noaptea, prostituatele acoperite de bijuterii şi blănuri scumpe se plimbau în toate părţile şi umpleau cafenelele… Atacurile şi hoţiile se înmulţiseră într-atît, încît era aproape periculos să umbli pe străzi…”. Rusia, scria Ilia Ehrenburg, care avea să devină unul dintre scriitorii preferaţi ai lui Stalin, „trăia parcă pe un peron de gară, în aşteptarea semnalului de plecare”. Aristocraţii vindeau pe străzi comori nepreţuite, deficitul de alimente se înrăutăţea, cozile se lungeau, în timp ce bogaţii mîncau încă la Donon şi Constant, cele două cele mai elegante restaurante din oraş, iar burghezii se băteau pe bilete la concertele lui Şaliapin.

„Indivizi misterioşi se învîrteau pe lîngă femeile ce tremurau în cozile la pîine şi lapte, şoptind oamenilor că evreii acaparaseră livrările de alimente… Comploturi monarhiste, spioni germani, contrabandişti punînd la cale tot felul de stratageme”, observa Reed. „Şi, pe ploaie, în frigul muşcător, marele oraş, pulsînd sub cerul cenuşiu, gonea tot mai iute către… ce?” Troţki răspundea întrebării lui Reed proclamînd în faţa mulţimii înghesuite în sala circului: „A trecut vremea vorbelor. A venit timpul luptei pe viaţă şi pe moarte dintre revoluţie şi contrarevoluţie!”. În splendoarea singuratică a Palatului de Iarnă, Kerenski aştepta, irosindu-şi ultimele urme de putere în ţigări cu morfină şi cocaină.
*
La ora 10, în seara ploioasă a zilei de 10 octombrie 1917, Lenin a prins ocazia de a convinge Comitetul Central: cei unsprezece bolşevici de la conducerea partidului s-au strecurat pe rînd afară din Smolnîi pentru a se întîlni pe Cheiul Karpovka la numărul 32, într-un apartament de la parter din cartierul Petrogradskaia Storona. Locuinţa aparţinea Galinei Flakserman, soţia bolşevică a scriitoraşului menşevic Suhanov. „Ah, noile farse ale veselei muze a Istoriei!”, reflecta acesta. „Şedinţa decisivă la nivel înalt a avut loc în casa mea… dar fără ca eu să ştiu.”

Simon Sebag Montefiore
Tînărul Stalin
Traducere de Justina Bandol
Polirom, 2015

„Situaţia politică este ideală pentru transferul de putere”, declara Lenin, însă chiar şi acum bolşevicii l-au contrazis. Discuţiile de la această şedinţă n-au fost consemnate, dar ştim că Stalin şi Troţki l-au susţinut pe Lenin de la bun început. Kamenev şi Zinoviev, care îşi lăsase barbă şi îşi tăiase părul lung pentru a nu fi recunoscut, n-au fost convinşi. Disputa a fost „intensă şi pasionată”, dar Troţki scria că nimeni nu se compara cu Lenin în „gîndire, voinţă, curaj şi încredere”. Treptat, liderul i-a convins pe „cei şovăitori şi suspicioşi”, care au simţit „un val de forţă şi hotărîre”. După miezul nopţii s-a auzit o bătaie puternică în uşă. Venise oare poliţia lui Kerenski? Nu era însă decît fratele Galinei, Iuri, chemat să servească oaspeţilor cîrnaţii şi să se ocupe de samovar. CC a votat o rezoluţie vagă despre o revoltă. „Nu s-au schiţat nici un fel de planuri de insurecţie în seara aceea, nici măcar aproximative”, îşi amintea Troţki. Nouă membri l-au susţinut pe Lenin împotriva lui Zinoviev şi Kamenev, care erau „ferm convinşi că a proclama acum o răscoală armată înseamnă să ne jucăm nu doar cu soarta partidului, ci şi cu cea a revoluţiei ruse şi internaţionale”.
Cinci zile mai tîrziu, pe 16 octombrie, la o altă întîlnire secretă în nordul capitalei, la sediul Dumei locale din Lesnoi, la periferie, Lenin, sprijinit de Stalin şi de Sverdlov (Troţki era la soviet), i-a muştruluit din nou pe cei care se îndoiau.
— Istoria n-o să ne ierte dacă nu punem mîna pe putere! a strigat el, potrivindu-şi peruca nesigură.
— Nu avem dreptul să ne asumăm riscul şi să jucăm totul pe o carte, a replicat Zinoviev.
Stalin a rămas alături de Lenin: „Data trebuie aleasă rapid”. Comitetul Central, spunea fostul seminarist pentru care marxismul era practic o religie, trebuie să aibă „mai multă încredere… Există două linii aici: una duce la victoria revoluţiei… cealaltă nu crede în revoluţie şi mizează doar pe statutul de oponent… Propunerile lui Kamenev şi Zinoviev… dau contrarevoluţiei ocazia să se organizeze”, avertiza Stalin. „Va trebuit să ne retragem la nesfîrşit şi să pierdem toată revoluţia.”
Lenin a cîştigat cu 10 la 2. CC i-a ales pe Stalin, pe Dzerjinski şi pe alţi doi tovarăşi drept membri ai unui Centru Militar-Revoluţionar, care urma „să facă parte” din Comitetul Militar-Revoluţionar pe care Troţki îl înfiinţase pe lîngă soviet. Organul care avea să preia puterea nu fusese încă hotărît. Lenin în peruca lui a revenit în ascunzătoare, în timp ce Kerenski, simţind pericolul, a acţionat: Petrogradul era ameninţat de avansul nemţilor. A anunţat deci chemarea înapoi de pe front a regimentelor loiale. Nu era timp de pierdut.
Apoi, pe 18 octombrie, Kamenev a publicat în revista lui Maxim Gorki Novaia jizn un atac asupra „pasului dezastruos” al unei revolte. Este o ironie a anului 1917 faptul că, în ciuda voinţei de fier a lui Lenin, Kamenev, întotdeauna „îmbibat de sentimentalism”, după expresia lui Troţki, era de fapt singurul bolşevic consecvent din CC. „Kamenev şi Zinoviev au trădat Comitetul Central!”, a explodat Lenin. „Cer excluderea celor doi spărgători de grevă.” Într-o scrisoare, Zinoviev a insistat totuşi să continue dezbaterea în secret. Stalin, redactor-şef la Rabocii put, a publicat textul*.

coperta1 Tinarul Stalin

La o şedinţă furtunoasă a Comitetului Central de pe 20 octombrie, Troţki l-a atacat pe Stalin pentru gestul de a tipări scrisoarea lui Zinoviev. Bosumflat, redactorul şi-a depus demisia. I-a fost refuzată, dar această întîmplare a marcat prima ciocnire dintre cei doi titani ai bolşevismului. Troţki a cerut excluderea „spărgătorilor de grevă”; Stalin a replicat propunînd „să li se ceară să se supună, dar să rămînă în CC”. Kamenev a încercat să-şi dea demisia din CC, dar a fost numai îndepărtat de la conducere. Stalin a pregătit publicul pentru revoltă într-un articol care declara: „Bolşevicii au emis strigătul de luptă: fiţi gata!”.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *