Nabokov- “Darul”, o simfonie rusă

Polifonic, baroc,miraculos şi ludic, “Darul” este testamentul lui Vladimir Nabokov, romancierul rus. Ultimul text pe care Nabokov îl va mai scrie în limba sa maternă,tradus mai târziu de Dmitri Nabokov şi de Michael Scamell în engleză, “Darul” închide între paginile sale acea pasiune scânteietoare şi cumplită a exilatului ce arde în spiritul său. După părăsirea Germaniei fascizate, popasul în Paris este anticamera Statelor Unite. Noul drum al lui Nabokov, cel care îl duce spre celebritatea “ Lolitei”, îşi are obârşia în acest strat de imaginaţie şi de obsesii al emigraţiei europene.

“ Darul” este o simfonie rusă în decor berlinez, un cântec în care iniţiaţii pot descoperi vocile literaturii pe care Nabokov o duce cu sine, oriunde s-ar afla. Simbolic, una dintre prezenţele ce domină textul este aceea a lui Puşkin. În egifia acestui poet, venerat şi blamat, împăiat asemeni unui clasic sovietic o dată cu centenarul din 1937, Nabokov celebrează puterea imaginaţiei şi geniul unei limbi. Întoarcerea la Puşkin este, mai mult decât oricare alt semn, întoarcerea la sursele nedomesticite şi tulburi ale visului, dincolo de cenzura monstruoasă a moralităţii convenţionale sau a ideologiei,. Traducerea în engleză a lui “ Evgheni Oneghin” apare ca încununarea unui efort, tenace şi benedictin, de apropiere de fantoma lui Puşkin.

traducere de Veronica D. Niculescu, Polirom, 2013

traducere de Veronica D. Niculescu, Polirom, 2013

“Darul” este, asemeni atâtora dintre textele lui Nabokov, un palimpsest înscris în centrul de negăsit al unui labirint. Cititorul este provocat, tachinat, uluit de verva creatorului,pasionat de măştile pe care şi le asumă, jucăuş. Feodor Godunov- Cerdînţev este unul dintre personajele nabokoviene tipice, trăitor în acel limb ce separă visul de realitatea ternă. Emigrant belinez, ca şi tânărul Nabokov, căutând, ca şi Nabokov, drumul său către Rusia fabuloasă reconstruită din memorie, orfan al unui tată pe care l-a venerat, ca şi Nabokov, Feodor alunecă prin viaţa de fiecare zi cu eleganţa visătoare a unui fluture rar.

Claviatura lui Nabokov este, în “Darul”, claviatura literaturii ruse înseşi. Insurgenţa sa este şi o formă de iubire trădată. Între zborul lui Puşkin şi virulenţa apteră a lui Cernîşevski, Nabokov alege libertatea imaginaţiei şi jocul cuvintelor. La despărţirea de Rusia, Nabokov ridică geniului patriei sale pierdute un monument al memoriei şi al fanteziei. Totul, sau aproape totul, este închis în acest mormânt fremătător şi ludic.

Pasiunea pentru lepidoptere a lui Nabokov trece, mediată, în romanul său:tatăl lui Feodor reuneşte, în trăsăturile sale, contururile mitice ale unui explorator ce forţează limitele imaginaţiei. Prezent şi absent, evocat de fiul său şi revenind fantasmatic în visele acestuia, tatăl îşi întinde umbra peste acest spaţiu al ficţiunii ce ia în stăpânire pustiurile Asiei Centrale. Călătoriile vizionare ale tatălui sunt şi călătoriile fiului.Textul lui Nabokov se încarcă de o energie magnetică neobişnuită, pânza de cuvinte se umple de culorile şi miresmele Orientului.

“Darul” este, la un al doilea nivel, un roman al memoriei şi al regăsirii timpului pierdut. Romanul lui Nabokov străluceşte în pasajele în care graniţa dintre regimurile cronologice este abolită. Tramvaiele berlineze în care Feodor călătoreşte se deschid către lumea rusă, universul în care Feodor trăieşte nu mai este etanş, el comunică cu timpul care îl precedă, este o materie stelară care se articulează în variate forme hipnotice. Paşii pot trece dintr-o cameră în alta a vieţii, punţile se întind, muzicale, reveria este starea naturală în care revelaţiile memoriei se produc, ca sub atingerea unui vânt. Rusia lui Feodor, Rusia muzicală a moşiilor şi adolescenţei, irumpe în cotidianul berlinez şi îl umple de aromele sale.

“ Darul” este, în fine, un roman în căutarea literaturii şi a obsesiilor sale. Polivalenţa lui Nabokov este iconoclastă şi demonică. Post-modernismul său este unul al virtuozităţii şi rafinamentului. Firele patrimoniului rus se împletesc în acest vast covor pe care Nabokov îl ţese, asemeni unui demiurg ce îşi contemplă amuzat creaţia în mişcare. Vocaţia de scriitor a lui Feodor îl conduce către explorarea aceslui miez magnetic din care se hrăneşte literatura rusă şi gloria ei- magnificul veac al XIX-lea, cu ereziile, visele şi clasicii săi.

Ironia lui Nabokov este colosală şi prometeică. Viaţa lui Cernîşevski, închisă între coperţile capitolului al patrulea, este un tur de forţă ce combină satira lui Saltîkov-Şcedrin cu erudiţia fantezistă a lui Borges. Sarcasmul lui Nabokov este devastator şi demolator. Luciditatea sa eretică atacă, frontal, locurile comune pe care radicalismul revoluţionar le lasă moştenire lui Lenin şi urmaşilor săi. În naraţiunea din naraţiune, Cernîşevski este grotesc, filistin, lovit de orbire intelectuală,imun la puterea imaginaţiei şi închis în turnul de ivoriu al monomaniei sale. Emanciparea literaturii de sub dubla tutelă a moralismului victorian şi a utilitarismului revoluţionar, iată miza de adâncime a ironiei nabokoviene. Din mantaua lui Cernişevski se iveşte un veac XX pe care Nabokov îl detestă, pasionat. Truda celui pe care îl venerează o întreagă inteligenţie are alura stupidă a muncii întreprinse de memorabilii Bouvard şi Pécuchet.

Romanul dedicat lui Cernîşevski este un autentic manifest în răspăr, o declaraţie de independenţă prin care Nabokov îşi marchează teritoriul, prin despărţirea de trecutul pe care îl revelă ca van şi cariat. Cronicile la volumul lui Feodor sunt un exerciţiul prin care scalpelul lui Nabokov pătrunde în pântecele istoriei intelectuale ruse. Imaginea emigraţiei literare nu are nimic glorios-exilul este reflectarea în oglindă a unui trup măcinat de maladii şi sedus de himere.

Claviatura lui Nabokov este, în “Darul”, claviatura literaturii ruse înseşi. Insurgenţa sa este şi o formă de iubire trădată. Între zborul lui Puşkin şi virulenţa apteră a lui Cernîşevski, Nabokov alege libertatea imaginaţiei şi jocul cuvintelor. La despărţirea de Rusia, Nabokov ridică geniului patriei sale pierdute un monument al memoriei şi al fanteziei. Totul, sau aproape totul, este închis în acest mormânt fremătător şi ludic.

Un comentariu

  1. Si ce frumos se arata acest mormant…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *