“ Maşenka”, primul roman al lui Nabokov, este departe de a fi exerciţiul de claviatură al unui debutant. Prefaţa însăsi a lui Nabokov de peste decenii, însoţind ediţia engleză, indică natura vizionară şi tulbure a acestui text. În substanţa sa se pot recunoaşte câteva dintre obsesiile artizanului hipnotic de mai târziu: Rusia, exilul şi memoria sunt doar trei dintre ele.
În ceea ce are mai neliniştitor, melancolic şi traumatic, “ Maşenka” este tributul adus de Nabokov unei Rusii fantasmatice, pierdute în cotloanele de amintiri revizitate periodic. Pensiunea berlineză,purgatoriul în care sunt prinse sufletele din ficţiunea sa, este o aşchie din acest trup fărâmat de Revoluţie al patriei pierdute.
Trăind în cercul lor de conaţionali, măcinaţi de obsesiile lor,jucând drept figuranţi în filme, acolo unde umbrele lor migrează din peliculă in peliculă, încercând să confrunte un destin care stă pe buza prăpastiei, emigranţii lui Nabokov sunt surprinşi cu o tuşă de căldură şi tristeţe turghneeviană. Melancolia se iveşte dintre cutele biografiei lor. Iar sentimentul irepresibil al ratării, trecerii şi indepărtării este irepresibil.
În silueta lui Podtiaghin, bătrânul scriitor ce visează zadarnic la evadarea din Berlin către un Paris mitic al salvării, Nabokov a a aşezat o undă de nelinişte cehoviană. Ca şi surorile din oraşul provincial, el este atras de acest miraj compensator, ce lasă loc în final prăbuşirii şi agoniei. Din Rusia pe care a lăsat-o în urmă, nu mai rămâne decât gustul unor anotimpuri şi dicţiunea unor fraze uitate.
Ganin nu este decât un alt captiv în această casă a umbrelor. Alunecând între lumi,Ganin trăieşte în acest provizorat din care nici o iubire mediocră şi promiscuă nu îl poate salva. Ca şi Potdiaghin, Ganin este un spirit sedus de întinderile care se arată dincolo de închisoarea Berlinului şi de cenuşiul mizeriei urbane. Pentru Ganin, paradisul pare a fi Sudul, acea mare care se înfăţişează sclipitoare, întindere de valuri şi de corăbii. Mereu amânat, momentul evadării este limanul spre care se îndreaptă, din nou şi din nou.
Ceea ce Ganin nu poate anticipa că Rusia va reveni către el, o dată cu vestea sosirii din patrie a soţiei lui Alfiorov, mediocrul coleg de pensiune. Jocul destinului este unul nabokovian. Soţia lui Alfiorov este Maşenka, iubita din Rusia a lui Ganin- trecutul soseşte năvalnic şi tulburător, o dată cu visele lui Ganin de a relua firul pe care războiul şi revoluţia l-au întrerupt.
O aură a memoriei îl învăluie pe Ganin. În bărcile din parcul berlinez, Rusia este mai aproape de el ca niciodată. Peisajele prusace lasă să se întrevadă conacele, lacurile şi câmpiile ruse. Niciodată prezentă în text altfel decât ca o Rusalkă a amintirilor lui Ganin, Maşenka este întruchiparea feciorelnică şi tainică a unei patrii pe care a lăsat-o în urmă, îmbarcat fiind din Crimeea pe mizerabilul vas grec. Din fragmente de gesturi, din scrisori şi fotografi,el alcătuieşte acest portret mişcat al Maşenkăi, în decorurile unei Rusii ce se mişcă dinspre Vechiul regim către dezastrul bolşevic. Sunt acestea câteva dintre paginile cele mai delicate, diafane şi dureroase ale lui Nabokov, pagini în care experimentul modernist acordă energiei tristeţii o devastatoare plasticitate.
Ca de atâtea ori la Nabokov, memoria, jocul, aluziile trec înaintea vieţii şi carnaţiei ei cotidiene.Pentru Ganin, Maşenka este o făptură a tinereţii, un duh pe care îl intrevede, spre a nu îl mai revedea cu adevărat niciodată. Reamintirea Maşenkăi, în acest purgatoriu berlinez, nu poate fi calea de salvare pe care o visează Ganin. Din ţesătura de clipe rememorate nu se mai poate naşte Maşenka, ci doar un dublu de cuvinte,de arome şi de sunete de pe culoarele timpului. Gestul ultim al lui Ganin, de a prefera drumul spre sud intâlnirii cu acea adevărată Maşenka, este expresia acestei arte a indepărtării şi a tristeţii. Ca şi Maşenka, Rusia lui Ganin nu mai poate fi aceeaşi, niciodată. Rusia lui Ganin este o Rusie a exilatului, împachetată fugar în bagajele aruncate pe marginea unei bărci de compartiment. Nabokov este, asemenea lui Ganin, un astfel de spirit, ce îşi aruncă privirea spre trecut, ca spre un abis.
