Trebuie să găseşti odată şi-odată între şcolarii tăi capete nestrâmbe, în cari să poată-ncăpea întreg adevărul nepocit, şi inimi curate în cari, fără teamă de ingratitudinea terenului, să arunci generos sămânţa frumoaselor sentimente – dragostea de limbă, de gândirea, de patria română.
Învaţă-i că Adevărul şi Frumosul sunt două sfinte arătări ale Unuia, ale Este-ului, şi că deci trebuiesc privite cu evlavia adâncă şi desăvârşita uitare de sine cu cari aldată Proorocul, suind pe naltul munte ca să primească Poruncile divine, a privit rugul ce ardea fără a se mistui.
Mai învaţă apoi că patria nu este o parvenită capriţioasă cochetă, care are nevoie de curtezani fluturatici, cu zâmbete de cadril şi dedicaţiuni elegante;
…ci o nobilă mamă severă, căreia-i trebuiesc copii juraţi spre demne isprăvi, cu calde bătăi de inimă pe tăcute, fără declamaţiuni galante.
Fiţi sănătoşi şi veseli! […] La mulţi ani cu bine!
(I.L. Caragiale, Cele mai frumoase scrisori, Prefaţă, antologie de Dan C. Mihăilescu, Humanitas, Bucureşti, 2012)
