Biografia lui Corto Maltese reprezintă o sfidare a geografiei. Se pot scrie pagini întregi despre deplasările sale între Australia şi America de Sud, între nordul/sudul Europei şi Rusia asiatică. Vom urmări aceste itinerare atunci când vom analiza cele douăsprezece albume „oficiale” concepute de Hugo Pratt între anii 1967 şi 1992. Fiecare episod evocă întâmplări istorice reale – sau care pot fi considerate părţi ale unei realităţi palpabile. Ele corespund, în mare măsură, călătoriilor efectuate de Hugo Pratt însuşi, ceea ce indică ideea unei componente subiective, autobiografice, în conceperea aventurilor. Notaţiile lui Corto Maltese, adăugate aproape întotdeauna unor acuarele de o rară frumuseţe, sunt asemenea unor timbre alcătuite din cuvinte. Ele descriu, contrapunctic, misterul unui loc şi farmecul unei întâlniri.
Ca o particularitate stilistică, desenele sunt dinadins terne, denotative, fără să urmărească un efect artistic. Hugo Pratt a pus astfel o barieră între propriul scris – scrisul unui rafinat degustător de literatură – şi cel inevitabil simplu, direct, al unui marinar deloc preocupat – sau măcar conştient – de efectul estetic al comunicării. Comparat cu construcţiile textuale arborescente, subtile, din planşele autorului, vorbirea lui Corto pare săracă, naivă, uşor exaltată: „Păstrez despre Amazonia o impresie de seninătate, cu copacii săi într-o simfonie de verde, fluviile sale în albastru sau cafeniu, cu marsuinii jucăuşi urcând până dincolo de Manáos şi păsările sale superbe zburând în asfinţit”.
Contemplarea naturii nu e o ocupaţie predilectă a lui Corto Maltese. Ea nu e nici măcar tipică pentru preocupările sale. Cu bani obţinuţi prin „mijloace dubioase”, el îşi cumpără un yawl şi, după ce-şi ia rămas-bun de la Rasputin („în sunete de cumbas, de congas, de rituri voodoo din arhipelagul Perlelor, sau de tamporistos”), navighează spre Guyana Olandeză, la Paramaribo. Loc de amestec al raselor şi culturilor, oraşul pare destinaţia ideală pentru cineva cu o ereditate atât de complexă precum Corto. Întâlnirea cu profesorul Steiner, de la Universitatea din Praga, ne readuce în minte că marinarul ar fi putut deveni, sub o altă stea, un savant la fel de competent precum Jeremiah Steiner. E adevărat că între elevii săi nu s-a aflat Corto Maltese, ci Franz Kafka, iar între savanţii cu care ducea conversaţii aprinse se număra vienezul Sigmund Freud, care tocmai se pregătea să publice Die Traumdeutung – o carte pe care visătorul născut în Malta ar fi citit-o probabil cu plăcere…
Tot acum, la pensionul doamnei Java, îl cunoaşte pe Tristan Bantam, un adolescent care-l va atrage pe piratul aflat într-o lungă perioadă de inactivitate într-o complicată reţea de întâmplări. În mijlocul aventurilor vor figura atât numele unor femei extraordinare, care ştiau să citească atât destinul – Morgana, sora neagră ca abanosul a lui Tristan, şi Bouche Dorée, marea clarvăzătoare –, cât şi istoria continentului Mû. Intrigile politice, implicarea directă în război, susţinerea unor cauze nobile (ca aliat al trupelor cangaceiros) ori ale altora mai puţin demne de respect (comerţul cu toate forţele beligerante) nu-l fac să uite că rămâne un supus al Imperiului Britanic. Şi, în egală măsură, un individualist în căutare de comori ascunse.
Mircea Mihăieş – Istoria lui Corto Maltese, pirat, anarhist şi visător, prefaţă de H.-R. Patapievici, Polirom, Iaşi, 2014
Viaţa lui Corto Maltese e marcată, în mod ironic, de o păguboasă goană după aur. Deşi adeseori menţionată, această obsesie trece mereu în plan secund. Sau chiar în vis – aşa cum se întâmplă în anul 1917, în Venezuela: „O căutare imaginară, un vis care-l poartă în coşmarul verde populat de indieni şi de un fost puşcăriaş, halucinaţii provocate de ciupercile magice. Îşi recapătă memoria, pierdută în insula Muracatoque, în largul Hondurasului britanic, atunci când fusese împuşcat de o fată blondă ale cărei emoţii şi piedică a puştii se declanşau uşor. Tămăduirea lui Corto e însoţită de un nou delir aurifer. Profesorul Steiner şi Levi Colomba, care-l ajută să se însănătoşească, au născut în el irezistibile versiuni ale celor şapte cetăţi ale Cibolei şi El Dorado-ului”.
Sistematizate, aşezate în ordinea desfăşurării lor, evenimentele devin mai coerente, dar şi mai puţin enigmatice. Forţa de impact e sporită tocmai de doza de aleatoriu conferită de fragmentare, de distribuţia episodică a aventurilor şi de mereu surprinzătoarea plasare geografică. În Corto Maltese. Mémoires, Michel Pierre şi Hugo Pratt au adus la suprafaţă liniile invizibile ale unui itinerar precis, dar scufundat în adâncimile unei planete ea însăşi întru totul imaginare. Performanţa scenaristului-desenator este aşadar şi una de organizare, de control al întregului – deşi actul creaţiei îl obligă la concentrarea pe subansambluri, pe capitole şi secvenţe clar delimitate. Pe de altă parte, în prima serie – cea cuprinsă între anii 1967 şi 1973 –, nu există suficiente motive care să susţină ideea uniformităţii universului străbătut de Corto Maltese. Eforturile de a conferi consistenţă şi logică întregului apar prin anii 1980, când popularitatea benzilor desenate ale lui Hugo Pratt atinge apogeul.
