Fotografia nu este o reproducere plată a realităţii, ci un efort de a o regândi şi reformula. Tunelul fotografic este calea de acces către această lume care se naşte, odată cu întâlnirea dintre ochi şi spaţiul pe care îl explorează.
(în_temniţa_ta II)
Întâmplător ne-am cunoscut, pentru prima dată, ieri. Au trecut ani şi acum îmi pari mai scund, faţa brăzdată de riduri, privirea ţi-e stinsă, strîngerea de mînă apatică. Nu vei şti niciodată că eu eram adolescenta care te urmărea din spatele perdelei. Ai mei încercau să mă apere de primejdiile lumii interzicându-mi să ies din casă altundeva decât la şcoală. La vîrsta la care descopeream poezia, visarea şi dorinţa, stăteam ore întregi la geam pândindu-te. Mersul tău elastic, atunci când te întorceai de la antrenamente, cu sacul pe umăr, mă făcea să simt toată energia lumii cum mi se strânge ghem în piept. Mă bucuram pentru că te vedeam fără prieteni, uşor însingurat şi ştiam că acesta este un semn că eşti puternic. Iubitele frumoase pe care le aduceai acasă, ferindu-le tandru de privirea vecinilor, mă încântau, cele vulgare şi arogante mă întristau. Nu vei şti niciodată că eu sunt cea care ţi-a pus, inspirată de o povestire în care o invidiam nespus pe eroină pentru că ea avusese măcar şansa unei fugare îmbrăţişări, poeziile acelea în cutia poştală. Am înţeles ieri că toată lumina aceea din jurul tău mi s-a datorat mie. Ai fost frumos, puternic, norocos, iubit şi adorat atâta timp cât te-am vegheat, neştiută, din spatele perdelei.
