Proza grafică şi imperiul scriiturii

Ca şi cinematograful, banda desenată îşi transformă originile umile în blazonul etalat cu nobleţe. Natură plebee şi călătoare, proza grafică este un teritoriu care se situează la întretăiarea drumurilor care străbat imaginaţia. Privită cu condescedenţă de cei ce preferă deliciile aseptice ale culturii înalte, proza grafică cucereşte, cu fiecare ipostază a sa, un nou registru stilistic. Vitalitatea scriiturii sale este energia care îi alimentează capacitatea de reinventare.

Şi poate că dimensiunea ce acordă prozei grafice unicitatea ei este posibilitatea de a fi obiectul unei duble relecturi. Recitirea benzii desenate înseamnă descoperirea/ redescoperirea celor două nivele care interacţionează în spaţiul ei. Dialectica relaţiei dintre vizual şi text susţine un discurs a cărui versatilitate o evocă , simultan, pe aceea a literaturii şi a picturii. Recitirea devine, în cazul prozei grafice, o operaţiune atentă nu doar la linia naraţiunii şi la construcţia imaginarului, ci şi la detaliile pe care acest cosmos pictural le etalează. Întoarcerea spre fiecare bulă şi spre fiecare vinietă ţine de maniera în care această scriitură vagabondă ni se dezvăluie. Proza grafică posedă stimulii care trezesc la viaţă acest dublu instinct al apropierii- de imagine şi de cuvânt.
EL ETERNAUTA HE_CTOR OESTERHELD
Recitirea prozei grafice permite şi abandonarea uneia dintre cele mai persistente prejudecăţi ce îi acompaniază destinul. Proza grafică ar fi, în majoritatea ipostazelor sale, doar un joc destinat să amuze minţile necoapte sau să ocupe, asemenea romanelor de doi bani, intelectele mediocre. Super- eroiii care îi populează revistele ( mai cu seamă în spaţiul american ) nu ar fi decât ilustrările plate ale unei mitologii ce este varianta degradată a naraţiunilor fondatoare. Profunzimea, abisalul ar fi străine de acest domeniu definibil prin naivitate şi ludic primar.

Şi totuşi, dincolo de aceste obiecţii scrobite, proza grafică este literatură prin chiar abilitatea ei de a ţese poveşti şi a iscodi ficţiuni . Aventura nu este, în cazul ei, niciodată separată de un nivel iniţiatic.Şi aceasta cu atât mai mult cu cât, în pofida detractorilor ei, proza grafică nu este rezervată unui segment de vârstă necopt. Jocul bulelor, jocul cuvintelor, jocul dialogurilor facilitează accesul la un domeniu al interiorităţii personajelor. În clipa în care desenele se fragmentează şi capătă aspectul unei pânze expresioniste, psihologia undimensională lasă locul unei succesiuni de măşti şi de obsesii.Latura gnostică acompaniază această aventură spre inima care îşi spune taina. Simbolic, proza grafică urmează paşii pe care fantasticul îi face în acest parcurs al demoniacului şi terifiantului- succesivele adaptări după Bram Stoker sau Lovecraft sunt proba unei fascinaţii care nu se epuizează, niciodată.

Proza grafică întâlneşte postmodernitatea în marginile acestui imperiu al imaginaţiei care reflectă asupra propriei sale condiţii. Lecţia lui Hugo Pratt este, în acest context, fondatoare.Prin detaliu pictural şi insert narativ, banda desenată poate fi ecoul, infidel, al unui timp pe care îl retopeşte în propriul ei metabolism. Postmodernismul prozei grafice, vizibil de o parte şi de alta a Atlanticului, poate fi unul hard sau soft. El poate miza pe reciclarea de reţete narative şi de topoi culturali sau poate fi dominat de o vocaţie arheologică a melancoliei. În cazurile lui Alberto Breccia, Hector Oesterheld sau Carlos Trillo, proza grafică trece pragul şi se apropie de complexitatea supraetajată a unei naraţiuni borgesiene. Şi nu este un accident detaliul că una dintre prezenţele ce revine, obsesiv, în textura prozei grafice sud-americane este însuşi Borges: un mag ce inspiră reverii şi ordonează coşmaruri. Un ciclu precum cel imaginat de Trillo, “ Cybersix”, este dominat de efigiile alterităţii şi schizoidiei. Apelul la heteronomiii lui Pessoa este calea prin care proza grafică îşi marchează propria ambiguitate ontologică.

Ludicul insurgent al prozei grafice aminteşte, în unele ocazii, de violenţa terifiantă a lui Grosz şi a epocii weimariene. Erotismul prozei grafice scrise de Lob, Wolinsky ori Pichard este un omagiu adus acestei forţe subversive pe care o deţine banda desenată. În cuprinsul prozei grafice, feminitatea nu are nimic din natura plată, ternă şi domesticită a producţiei comerciale de serie- ea poate fi repugnantă, neliniştitoare şi luciferică. Decadentismul sado-masochist al prozelor lui Pichard este complementar rafinatelor volute ale lui Manara.Emanciparea prozei grafice de sub tutela pudibonderiei o evocă pe aceea, nu mai puţin dramatică, a literaturii. Corpul explodează, himeric, în paginile sale.
pichard
Imperiul prozei grafice este asemenea unei galaxii ce îşi devoră proprii ei sori.Din materia tradiţiei se iveşte prodigioasa siluetă a scriiturii. Descoperirea benzii desenate posedă şocul psihedelic al jocului aerian cu un roller coaster.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *