Din două baloane de cauciuc transparent, cumpărate din mâna conducătoare de aştri multicolori a vânzătorului de băşici, unul a crăpat. Evenimentul s-a petrecut pe neaşteptate, ca la toate lucrurile umflate şi trecătoare.
A pocnit odată, şi copiii şi-au întors capul, cu impresia că cineva a „mâncat“ o palmă. De sus, cobora o sfoară fără suflet, cu o zdreanţă de cauciuc spânzurată de ea.
[…]Lacrimile tale vin dintr-un punct al iluziei care va izvorî de-aici’nainte totdeauna. E un simplu început şi fii mulţumit că, murind, balonul a pocnit. Se mai găseau în inima lui o voce şi un entuziasm.
[…]Totul stă, ştiu, în durata celor câteva ore, a celor câteva zile şi în bucuria de-a te fi putut folosi de ele. Aci, n-aş avea ce răspunde. Experienţa, de existenţa căreia o să afli atunci când nu vei mai avea ce face cu ea, recomandă răbdarea, exact pentru timpul desumflării şi pocnirii baloanelor colorate.
Îţi vine cumplit de greu să asimilezi această idee, dar ea se cheamă înţelepciune, tot un balon, care crapă mult mai des decât baloanele de gumă.
(Balonul spart, în Tudor Arghezi, Cartea cu jucării, Ilustraţii de Lucia Bălăcescu-Demetriad, Bucureşti, Ed. Cartea Românească, 1943)
