”Domnule, fă o bibliotecă românească”
Cuvintele au o memorie proprie şi vie. Istoria se mai poate încurca în oralitatea evenimentelor pe când cuvintele trăiesc independent de fapte oferind şi mai multă certitudine când istoria se îngălbeneste printre rîndurile vremii.
Biblioteca Română din Freiburg este expresia granitică a forţei „cuvântului” în istorie, „cuvânt” ce se tranformă în „slovă”, „slovă” ce se transformă în „carte” şi „carte” ce se tranformă în „tezaur”. Acest lanţ trofic îmbogăţeste povestea Bibliotecii Române din Freiburg împământenind-o ca o mărturisire a exilului românesc care îşi reface universul cultural de acasă.
Istoricului Matei Cazacu surprinde sorgintea acestui inceput de exil românesc mărturisind că „după război, venind în Freiburg [Virgil Mihălescu n.a.] în zona de ocupaţie franceză, a întâlnit un ofiţer francez de origine română care i-a spus domnule, fă o bibliotecă românească. Ideea era să-i mai aduni pe români în jurul unei cărţi, a unei discuţii, mai o lacrimă despre ţară.”[1].
Virgil Mihăilescu, protagonistul acestei descrieri, după doi ani de pribegie prin Germania, hotărăste împreună cu un grup de refugiaţi români să organizeze o bibliotecă românească, în spiritul dezideratul „unitate prin cultură”, în spiritul nevoii crescânde de refacere a universului românesc, şi sub semnul militării libere faţă de regimul de la Bucureşti.
Mărturisirea lui Virgil Mihăilescu via a vis primordiile(începuturile) Bibliotecii Române din Freiburg au însemnat „un complex de gânduri şi sentimente specifice numai omului dezrădăcinat, amplificate atât de structura afectivă tipic românească, cât şi de condiţiile excepţionale în care ne-am aflat în clipa când soarta ne-a răsfirat în largul lumii, departe de ţară”[2]. Un aspect fundamental, sublinia Virgil Mihăilescu, il putem regasi în „dorul de ţară, caracteristic românului şi voinţa creatoare de a organiza un punct de sprijin moral şi cultural pentru românii pribegiţi pe meleagurile Freiburgului, pentru orientarea şi regăsirea lor în mediul străin, care era resimţit în plan psihic şi spiritual”[3].
Motivaţia launtrică pentru înfiinţarea Bibliotecii Române din Freiburg o regăsim în descrierea lui Virgil Mihăilescu faţă de „vitregia vremurilor de după război” care „a dus la distrugerea valorilor culturale şi a tradiţiilor în ţară iar în străinătate la lipsa centrelor de informare corectă asupra problemelor româneşti”[4].
Motivaţia pentru un proiect cultural eponim este şi ea la rândul ei o istorie particulară ce-şi caută cuvântul şi invită cititorii să-si caute istoria.
* Prezentul articol face parte din campania de promovare a proiectului “Comori ascunse la Biblioteca Română din Freiburg”.
Proiectul îşi propune să evidenţieze aportul Bibliotecii Române din Freiburg la continuitatea spaţiului cultural românesc în Occident şi să atragă atenţia publicului asupra importanţei exilului, diasporei şi căilor europenizării societăţii româneşti actuale. Coordonatorul proiectului este Mihaela Toader, expert în memoria exilului românesc, împreuna cu George Stefan Năzăreanu responsabilul de grafică şi Filimon Dumitru Alexandru responsabilul de Comunicare şi PR.
Benefiaciarul acestui proiect este Institutul Român/Biblioteca Română din Freiburg, Germania. Programul de finanţare din care face parte proiectul: „Constantin Brâncuşi” – Cultură.
Acest proiect este realizat cu sprijinul Ministerul Afacerilor Externe – Departamentul Politici pentru Relaţia cu Românii de Pretutindeni.
[1] “Caietele INMER”, anul V, nr. 12, iulie 2008, p. 18.
[2] Virgil MIHĂILESCU, “Cuvânt înainte” în R. APOSTOL, Biblioteca şi Institutul Român de Cercetări din Freiburg (Istoric), în „Buletinul Bibliotecii Române”, Vol. (IX) – Serie nouă – 1975/1976, Freiburg (Germania) – 1976, p. I.
[3] Ibidem.
[4] Ibidem, pp. I-II.
