Axa lupului sau despre căile libertăţii

„Axa lupului” înseamnă mai bine de 6.000 de kilometri. Mai mult ţări, o geografie rar luxuriantă, cel mai adesea extrem de ostilă, un „traseu” înfiorător de ostil – pe „axa lupului” riscul ca un om să moară pîndeşte la fiecare pas. Mai concret, axa aceasta înseamnă taigaua Siberiei, a Baikalei, a Buriatiei, stepele Mongoliei, lanţul himalayan, deşerturile Gobi şi Tsaidam, platourile Tibetului, junglele Sikkinului. Cineva care ştie, şi cu propriul pas multă geografie, spune despre acest traseu că înseamnă „mari benzi bioclimatice latitudinale care fac din Asia Centrală una dintre regiunile cele mai ostile şi mai sălbatic sublime ale planetei”.

„Axa lupului” a fost traversată, se spune, de doi dintre cei şase prizonieri dintr-un lagăr de prizonieri siberian care au evadat la şase luni după ce au fost încarceraţi. Teribila aventură a celor şase e povestită de unul dintre supravieţuitori într-o carte care a făcut multă vîlvă în Occident – controversele cu privire la autenticititate experienţei povestite acolo neîncheindu-se nici pînă astăzi. Cartea se cheamă „A marche forcee”, e scrisă de Slawomir Rawicz şi, cu ea la temelie, s-a născut şi un film cu bună priză la public, apărut pe piaţă în 2012. O co-producţie internaţională care se cheamă „The way back” în care, alături de Collin Farrell şi Ed Harris joacă şi doi actori români – Dragoş Bucur şi Alexandru Potocean.
Marea controversă izbucnită în jurul cărţii şi încă nesoluţionată la modul consensual este despre verificitatea relatării. Contestatarii experienţei povestite de tînărul ofiţer polonez se îndoiesc, uneori la modul dur, tranşat, că o asemenea evadare ar fi fost uman posibilă şi trec intriga acestei cărţi într-un registru ficţional. Nu se poate aşa ceva, spun criticii, radicali sau moderaţi! Şi unii adaugă: ceea ce povesteşte Slawomir Rawicz este minciună!
Cartea ofiţerului polonez a apărut şi în limba româna în 2012, la editura Corint, sub titlul „Întoarcerea acasă. Povestea adevărată a unui drum anevoios spre libertate”. Cum spuneam – tocmai caracterul „adevărat” al acestei poveşti este încă în discuţie. O a doua carte, apărută de asemenea în limba română, încearcă soluţionarea acestei controverse. Este vorba tocmai despre „Axa lupului” – un minunat şi foarte inspirat scris jurnal de călătorie publicat, la Polirom. Autorul: Sylvain Tesson, jurnalist, geograf şi un foarte înzestrat scriitor.
Cartea care provoacă aventura lui Sylvain Tesson şi, cum spuneam, o altă carte apare în vest într-un an istoric important (1956) şi, tocmai din acest motiv, ea are încă de la debut parte de contestări radicale – în spirit ştiinţific, dar şi ideologic. Nu e sigur că traseul descris de Rawicz a fost parcurs, în termenii relataţi, notează Tesson, dar acest detaliu nu trebuie să blocheze. Ceea ce e esenţial şi ceea ce trebuie elogiat – iar călătoria pe care o face şi pe care o povesteşte este un fel de a elogia – e „spiritul de evadare”. Tesson elogiază „căile libertăţii” – „ceea ce îmi propun”, spune Tesson la începutul călătoriei sale, într-un Transsiberian, „este să străbat drumurile evadării pentru a aduce un omagiu tuturor călătorilor stepelor, tuturor înfometaţilor de orizonturi, tuturor pionierilor care defrişează spaţiul şi neobosiţilor care ştiu că a te opri însemnă moarte”. Într-un alt pasaj, cu adevărat memorabil, Tesson reformulează ideea rezumată puţin mai sus: „ceea ce vreau să celebrez, aşadar, este spiritul de evadare, care constă în a pune la bătaie toate forţele de care dispui, toate speranţele şi capacităţile, a pune totul în joc, fără a lasa niciodată ca descurajarea să submineze încăpăţînarea, pentru ca astfel libertatea pierdută să fie recîştigată. A evada înseamnă, de fapt, a trece de la un stadiu de sub-viaţă (detenţia) la o stare de supravieţuire (fuga) graţiei dragostei de Viaţă”.

După lunile teribile pe care le consumă străbătînd cîteva dintre zonele relevante pentru ceea ce e numit „axa lupului”, Tesson pune un verdict personal. Nu e unul tranşant, ci unul decent-luminos. Călătoria de evadare a ţînărului ofiţer polonez era posibilă. Mai mult, pentru umanitatea din noi, atît de mult şi de des lovită de diverse proiecte social-politice demonice, AR FI BINE SĂ CREDEM că o asemenea evadare e posibilă şi ca drumul celor care au evadatat din lagărul din Siberia – drum cu ţintă cu tot, cum spun orientalii – are un final fericit măcar pentru unii dintre temerarii care îndrăznesc să treacă dincolo de gardurile cu sîrmă ghimpată ale Gulagului. „Esenţialul este să înţelegem că evadatul politic este necesar Istoriei. El dovedeşte că nici un gard de sîrmă ghimpată nu este de netrecut, că există întotdeauna o crăpătură în zid, că nici un călău nu este sigur că-şi va găsi victima în zori, că stîlpul de execuţie rămîne uneori nefolosit, că nici o ideologie nu va reuşi vreodată să pună lacăte imposibil de deschis şi că nici un buldog credincios al acestei ideologii nu va fi în stare să împiedice oamenii să plece să-şi recîştige Libertatea, pîinea aceasta a sufletului, la fel de necesară ca şi pîinea trupului”.

P.S. De cîteva luni, avem în româneşte încă un volum al lui Sylvain Tesson din aceeaşi specie literară – excepţională memorialistică de călătorie. Se chemă „În Pădurile Siberiei” şi e, cum o spune chiar autorul, o relatarea despre libertate şi fericire. „Am înţeles la un moment dat că, de unul singur, nu voi putea schimba lumea. Aşa că nu mi-a rămas decât să mă duc undeva departe de lume, să trăiesc singur, într-o cabană. În pădurile Siberiei. Am cumpărat o izbă de lemn, pe tărâmurile nimănui, la marginea lacului Baikal. Acolo, la cinci zile de mers pe jos de prima aşezare umană, înconjurat de natura sălbatică, am încercat timp de şase luni să descopăr fericirea. Şi cred că am reuşit. Doi câini, o vatră, nişte vreascuri de foc şi o fereastră de la care puteam privi lacul – nici n-aveam nevoie de mai mult în viaţă. Nu cumva libertatea înseamnă, în primul rând, să fii stăpân pe timpul tău? Nu cumva fericirea înseamnă, la urma urmei, să ai parte din plin de singurătate, spaţiu şi linişte – lucruri care le lipsesc oamenilor din marile oraşe? Atât timp cât există cabane pierdute în locuri neştiute de nimeni, nu e totul pierdut.” Enjoy!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *