M. Agheev-‘”Romanul Cocainei”

“Numiţi-mă M.Agheev”- la mai mult de şaptezeci de ani de la publicarea, în exil, a “Romanului Cocainei”, identitatea autorului textului rămâne un mister.Asemeni unui joc din prozele lui Borges, realitatea întrece ficţiunea, iar masca-pseudonim asumată la 1934 este enigma care îşi păstrează, intactă, puterea de seducţie. Istoricii literari s-au aventurat în acest labirint, sperând să găsească indiciul de natură să ducă la tainicul personaj care a imaginat această capodoperă. Sugestia că însuşi Vladimir Nabokov ar fi adevăratul Agheev nu este unanim acceptată, dar are farmecul livresc al unui şotron literar de Cortazar.

no images were found

Dincolo de acest joc cu chipurile, “Romanul cocainei’ este un text în care pulsează voci dintre cele mai diverse. Situat în prelungirea tradiţiei ce trimite la Dostoiveski,el este afin şi cu proza abisală a lui Leonid Andreev, după cum anticipează o întreagă vogă a marginalităţii şi patologicului, ce explodează o dată cu generaţia “ beat”. Obiect inclasabil, ce sfidează raţiunea leneşă, “Romanul cocainei” este unul dintre acele semne pe care literatura le dă, spre a indica cât de telurică este propria ei forţă de atracţie.

Traducere din limba rusa si prefata de Livia Cotorcea.
editura Polirom, 2007

Text ce mizează pe convenţia jurnalui găsit, “ Romanul cocainei” are ca fundal epoca în care Mihail Bulgakov îşi desăvârşeşte ucenicia, iar casa Turbinilor se prăbuşeşte. Universul rus al anilor 1916/ 1919 este cadrul în care se situează o proză atentă la dinamica abisalului- vocea lui Vadim Maslennikov, liceanul tulburat, are răceala clinică şi fineţea unui chirurg ce îşi examinează rănile fatale, singur pe masa de operaţie. Nimic moralizator, nimic pudic, nimic fals în acest efort de pătrundere în intimitatea unui om care se priveşte în oglinda textului. Ca şi Törless al lui Musil, Maslennikov este un adolescent ce a abandonat naivitatea altor vremuri. Decorul în care se mişcă este unul distinct, cenuşiu şi brutal. Este cel al caselor modeste şi al străzilor copleşite de oameni, al bordelurilor şi al liceelor în care ferocitatea disciplinei ascunde un freamăt anunţând furtuna lui 1917.

Vadim este, precum omul din subterană sau eroul “ Căderii “ lui Camus, un maniac al introspecţiei. Tabloul pe care îl contemplă, obsesiv,este cel al propriei monstruozităţi etice. Gesturile sale evocă oroarea paradoxală a lui Stavroghin. Bolnav de o infecţie venerică, liceeanul seduce o tânără, intrând în jocul mutilării unui destin. Cele 50 de copeici plătite de fată pentru camera de hotel îl vor arde,ca un stigmat. Complexat şi solitar, tânărul dispreţuieşte mizeria mamei sale.Casa în care se reîntoarce nu îi produce decât dezgust.Femeile înseamnă, în cele mai multe dintre zile, contactul cu prostituţia pe care “oamenii de bună credinţă “o ignoră. Timiditatea alternează cu stările de excitare patologică,atunci când tânărul alunecă pe străzile marelui oraş, dominat de instinctele pe care nu şi le poate reprima. Eşecul relaţiei cu Sonia decurge din acest straniu amestec de senzaţii şi de sentimente. Trecerea , intempestivă, de la adorarea castă la vulgaritatea brutală este semnul acestei nelinişti ce nu poate fi domesticită.

Cocaina este capătul de linie al existenţei situate sub semnul umbrei şi al abisului. Paginile lui M. Agheev au acuitate cinematografică şi tăietură psihedelică. Drogul este materia din care se alimentează experienţele limită ale lui Vadim.Extaz, însingurare, disperare, frică, febră, dezgust, frenezie, nebunie, ură de sine, toate aceste stări se amestecă în caruselul de imagini şi de sunete pe care proza lui Agheev le consemnează, cu precizia unui coşmar. Vadim este un junkie care filosofează în marginea condiţiei sale şi are revelaţia răului ce locuieşte în adâncurile sale. Dualitatea care îl domină este potenţată de energia cocainei. Înăuntru şi în afara sa, Vadim Maslennikov lasă în urma sa lumea viilor, spre a se avânta în teritoriul din care nu mai există întoarcere.

Cei ce îl descoperă, în ianuarie 1919, la marginea puterilor şi în pragul morţii, au revelaţia intâlnirii cu un om ars de acest foc teribil al viciului şi al jocului cu sine însuşi. Ca şi Gogol, cel din finalul vieţii,Maslennikov nu se piate sustrage atracţiei pe care o resimte în faţa hăului. Sinuciderea cu o supradoză este staţia terminus în care exerciţiul trăirii este încheiat, definitiv. Text de graniţă, text fantasmatic, text vizionar, “ Romanul cocainei “ este depoziţia unui inimi care îşi spune taina.