Andrei Oişteanu: Narcotice şi halucinogene în cultura română. O dezbatere

Duminică, 29 iunie, ora 17, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (Bd. Elisabeta, Nr. 38, Bucureşti) va avea loc o dezbatere pe marginea volumului-eveniment semnat de Andrei Oişteanu: Narcotice în cultura română. Istorie, religie şi literatură (Editura Polirom, 2014). Este vorba de o nouă ediţie, revăzută, mult adăugită şi ilustrată. Volumul a fost distins cu Premiul Special al Uniunii Scriitorilor din România şi a fost tradus în limba germană. La dezbatere, alături de autor, participă Răzvan Voncu, Ioan Stanomir şi Cosmin Ciotloş. Moderatoare: Andreea Răsuceanu. Urmează o sesiune de autografe acordate de autor. Intrarea este liberă.

no images were found


*

„Am citit cartea lui Andrei Oişteanu o noapte întreagă, nu am putut să o las din mână. Din cartea lui am aflat ca enorm de mulţi autori din cultura română, însă şi din celelalte zone, foloseau stimulente de toate felurile. Le foloseau experimental sau le foloseau hedonistic. Dar aici este un pericol extraordinar, şi anume pericolul de a te juca cu focul. Să fumezi haşiş înseamnă să te joci cu focul, dar în acelaşi timp sa fii ars de foc. Toate aceste stimulente ard si distrug. Este ca mitul pasarii Phoenix, nu poţi renaşte fără să arzi. Iar cei care sunt artişti cu adevarat, cei mai multi dintre ei, au ars lumânarea la ambele capete. Sunt faimoşii damnaţi pe care îi cunoaştem cu toţii. Toţi aceşti oameni foloseau droguri de diferite feluri pentru a-şi elibera mintea. Cartea lui Andrei Oişteanu este o parte a tabloului, până acum escamotată, a culturii române.” (Mircea Cărtărescu)

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *