In memoria poetului Andrei Bodiu (1965-2014)
In “Washington Post” a aparut un fascinant articol despre rolul CIA in publicarea in editii menite sa circule in Blocul Sovietic a romanului “Doctor Jivago” al marelui poet si prozator rus Boris Pasternak (1890-1960). Pentru cei mai tineri, merita reamintit ca Boris Pasternak a fost unul dintre gigantii literaturii ruse si ca doar un capriciu al lui Stalin poate explica faptul ca a scapat nevatamat din malaxorul dictaturii bolsevice. Nevatamat este un fel de a zice, pentru ca Pasternak a fost fortat sa traiasca din traduceri si din publicarea sporadica a unor poezii socotite drept inofensive de cerberii regimului. Dar a scapat cu viata, spre deosebire de Boris Pilniak, Osip Mandelstam si Isaak Babel. Catastrofa s-a produs, in cazul sau, dupa moartea lui Stalin.
Timp in care a lucrat la ceea ce avea sa devina capodopera sa si una din marile carti ale secolului XX: romanul “Doctor Jivago”, experiment istorico-psihologic panoramic, meditatie despre destinul intelectualului in maelstromul revolutionar si despre cautarea transcendentei intr-o lume ce si-a pierdut busola. Tocmai dimensiunea religioasa este cea care i-a facut pe cenzori sa interzica publicarea cartii. Ajunsa in Vest, gratie profesorului comunist Vittorio Strada, cartea fost publicata de catre editorul de stanga Feltrinelli. Pe aceasta cale (inca destul de obscura, cel putin pentru mine), ajunge la CIA care, prin canale intermediare sofisticate, sustine publicarea si chiar difuzarea ei, in cadrul pavilionului Vaticanului de la Expozitia Universala din Bruxelles din 1958,. Mai tarziu, filmul cu Julie Christie si Omar Sharif avea sa consacre succesul mondial al cartii. Tema muzicala este azi una din cele mai cunoscute, evocare melancolica a vremurilor de restriste traite de doctorul Iuri Jivago, alter ego-ul lui Pasternak.
Succesul occidental al romanului, decretat “antisovietic”, i-a scos din minti pe Nikita Hrusciov, Mihail Suslov si pe ceilalti demnitari sovietici. Decernarea Premiului Nobel pentru Literatura a exacerbat situatia. Ca efect al presiunilor insuportabile exercitate pe toate caile, vizibile si invizibile, Pasternak a refuzat premiul. A fost atacat in chip imund in sedinte publice de infierare. La una dintre aceste procesiuni ale urii a luat cuvantul Vladimir Semiceastnii, pe atunci prim-secretar al Comsomolului, care l-a comparat pe traducatorul lui Hamlet cu un porc (de fapt l-a prezentat drept inferior unui porc). Cu putine exceptii, intre care Kornei Ciukovski, Konstantin Paustovski, Anna Ahmatova, Vasili Grossman, Ilya Ehrenburg si nu multi altii, “inginerii sufletului”, cruciatii partinitatii, s-au dezlantuit intru denuntarea “tradatorului”. Peste cativa ani, Hrusciov l-a rasplatit pe nemernicul Semiceastnii numindu-l presedinte al KGB, ca succesor al lui Aleksandr Şelepin.
In Romania, Zaharia Stancu publica in “Gazeta Literara” un articol infam in care repeta mecanic si absurd: “Pasternak? N-am auzit!”. Nu am la indemana textul, dar cred ca-l poate cita si comenta Luminita Marcu. Boris Pasternak a murit insingurat si chinuit, supus unui supliciu al rafuielilor isterice si al invectivelor insolente. Numele sau revenea in literatura oficiala odata cu publicarea ciclului memorialistic “Oameni, ani, viata” de Ilya Ehrenburg in paginile revistei “Novyi Mir” condusa de iconoclastul poet ex-stalinist, devenit anti-stalinist, Aleksandr Tvardovski, protectorul lui Aleksandr Soljenitin. Ulterior, apareau volume de versuri si chiar texte de proza. Romanul insa a putut fi publicat abia in perioada de glasnost de dupa venirea la putere a lui Mihail Gorbaciov. De fapt, glasnost a ucis partiinost. In anii 70, a aparut in Romania un volum de poezii de Pasternak, superb traduse de Marin Sorescu. Citez din memorie: “O, de stiam de la-nceput/Ca versul scris cu sange-omoara…”
Atunci cand scriem istoria politica si intelectuala a Razboiului Rece e bine sa ne amintim ca CIA, pe langa atatea alte misiuni, a avut-o si pe aceea de a incuraja gandirea libera, neinregimentata, in lumea comunista. A facut-o discret, precum in cazul Congresului pentru Libertatea Culturii ori in cel examinat mai sus. Nu pot spune decat ca sunt total de acord cu filosoful britanic A. J. Ayer, activ in cadrul Congresului, care spunea ca dintre toate posibilele utilizari ale bugetului acestei agentii, sustinerea libertatii a fost cea mai fericita si demna de lauda. Razboiul Rece nu a fost doar unul al conflictelor militar-politice mocnite si, uneori, declansate, ci, in egala masura, o competitie intre doua universuri valorice, intre doua pariuri privitoare la destinul individului si dreptul sau la demnitate.
http://www.nytimes.com/books/00/04/23/reviews/000423.23joffet.html
http://www.economist.com/node/478480
preluat de pe contributors.ro
