“ Dans un ciel lointain” reuneşte câteva dintre temele recurente în imaginarul lui Pratt – gustul amar al dragostei, prezenţa războiului ce¬-şi devoră actorii,incomunicabilitatea dintre destine şi sensibilităţi. Text organizat în jurul efigiei zborului, “ Dans un lointain ciel “ recuperează o tonalitate afină cu cea lui Saint-Exupery. Înainte de a fi parte a propriilor lor naţiuni, înainte de a fi războinicii ce apără în turnir culorile naţiunilor lor, aviatorii sunt membrii unei frăţii ce împărtăşeşte vocaţia purităţii şi căutării absolutului. Ceea ce pare inaccesibil celor de jos este permis existenţelor ce se dăruiesc, spre a arde pe cerul unde se înalţă şi din care se prăbuşesc. Un cod al onoarei aristocratic, o pudoare a sentimentelor, o tensiune , romantică , între datorie şi solidaritatea umană- proza lui Pratt imaginează un omagiu tradiţiei care îşi trăieşte, în cel de-l doilea război mondial, clipele de agonie. În curând, locul aviatorilor care îşi căştigă victoriile în lupte cavalereşti va fi luat de automatica saturare a terenurilor şi oraşelor cu bombe. Omul va cântări mai puţin decât maşina,iar cifrele vor marca triumful strategiilor impersonale.
“ Dans un ciel lointain” este o naraţiune delicată, patetică şi tragică ca o piesă de jazz sau ca un tango al lui Carlos Gardel. Ea uneşte, prin jocul biografiilor, patru destine şi două spaţii geografice. Pornind din insula Rhodos, acolo unde este evocată, visător, himera labirintului, ea sfârşeşte în acelaşi peisaj al Cornului Africii care îl obsedează pe Pratt. Pietro şi Luca Bronzi, Luciana şi Tristan Melrose sunt prinşi, cu toţii, în acest mecanism al războiului mondial. Pratt stâpâneşte arta de a transforma cadrul melodramatic în pretextul artei autentice. Intertextualitatea, înseamnă, în cazul său, vocaţia de a prelua din repertoriul genurilor “ minore” ingredientele naraţiunilor sale.
Textul lui Pratt explorează acel interval cronologic care ar putea fi , in termeni camilpetrescieni, cel al ultimei nopţi de dragoste şi al intâiei nopţi de război. Eroiii lui Pratt traversează un timp al incertitudinilor- presimţirea războiului este din ce în ce mai puternică, iar prieteniile dintre cei care se vor găsi în tabere opuse devin suspecte ideologic.
Ca într-un film hollywodian clasic, Pratt aşează în centrul istoriei sale o iubire care nu supravieţuieşte separării războiului. Între Pietro Bronzi şi Luciana, logodnica sa, se interpune umbra fratelui, Luca. Dragostea interzisă este mărturisită în decorul stilat şi decadent al balului pe care guvernatorul insulei Rhodos îl oferă coloniei sale cosmopolite. Elegant şi stoic, Pietro acceptă judecata inclementă a despărţirii. Ofiţerului de aviaţie nu îi mai rămâne decât promisiunea unui câmp de luptă care să însemne sfârşitul. În acest Rhodos ce cunoaşte, încă, eleganţa rafinată a păcii, trăind, inerţial, sub semnul unei Europe care a murit, revederea dintre Pietro Bronzi şi Melrose se consumă în acea tonalitate elegiacă irepresibilă, pe care sentimentul intrării în vârsta de fier a războiului o imprimă spaţiului mediteraneean. Este, poate, ultima întrevedere înainte ca patriile lor să îi separe, pentru totdeauna. Dar, dincolo de graniţe, aviatorii comunică în limba pe care doar umanitatea nobilă şi temerară a văzduhului o poate înţelege cu adevărat. Războiul nu poate distruge această legătură de solidaritate ce trece dincolo de clişee patriotarde.
Africa Italiană este cimitirul inimilor sfărâmate. Ca şi Fanfulla, ofiţerul ros de lepră ce se ascunde în fortul scufundat în deşert, Pietro Bronzi primeşte misiunea de luptă ca pe o ocazie de a căuta moartea, ca pe expiere. Geniul lui Pratt este vizibil în maniera în care reuşeşte să combine simplitatea naraţiunii cu decupajul decadent şi cinematografic. Pe câmpul abandonat dintre liniiile italiană şi engleză, Pietro Bronzi şi Melrose contemplă urmele trecutului care se duce, spre a nu se mai întoarce niciodată. Fideli unui ritual cavaleresc ininteligibil celor care nu aparţin acestei specii de semizei înnaripaţi, ei primesc vestea sfârşitului păcii cu stoicismul celor care trăiesc în preajma morţii, o dată cu fiecare decolare de pe aerodrom.
Eliberat de iubirea pe care Luciana i-a refuzat-o, Pietro devine, în aceste război pierdut înainte de a începe, eroul a cărui bravură maschează, inabil , trauma şi singurătătea. Bronzi se oferă să intre în acţiune acolo unde toţi ceilalţi ezită. Cu fiecare avans al trupelor aliate, cu fiecare repliere strategică ce ascunde infrângerile, Pietro Bronzi este mai aproape de ultimul duel aerian şi de ultima ocazie când se va înălţă către elementul fatal şi hipnotic al înălţimii. Anticiparea melodramatică înnobilată decadent de Pratt se va împlini. Pietro Bronzi va purta cea din urmă bătălie, prăbuşindu-se ca un Icar al jazz age-ului, spre a se contopi, în flăcări cu deşertul african. Singur,alături de fuselajul carbonizat, ofiţerul Melrose, contemplând această trecere dincolo de Styx, trecere care, poate , va fi la fel cu a sa. Aventura începută în îndepărtată Italie se sfârşeşte în acest sol inundat de lumină şi fecundat de sângele celor care mor, asumând sacrificiul ce nu este decât o notă de subsol în istoria atroce a marelui război.
