Fotografia nu este o reproducere plată a realităţii, ci un efort de a o regândi şi reformula. Tunelul fotografic este calea de acces către această lume care se naşte, odată cu întâlnirea dintre ochi şi spaţiul pe care îl explorează.
Îmi plăcea privirea lui blândă şi nesigură. Mâinile lui delicate cu degete lungi şi nervoase. Aveam încredere în el, mi se părea inofensiv şi un timid generos. Şi-mi plăcea că nu încerca să mă seducă deloc. Nu era genul care să se folosească de vreun pretext ca să-mi atingă în treacăt sânii, să se lipească de şoldurile mele când stăteam împreună pe aceeaşi bancă. Îmi căuta compania cu delicateţe construind încetul cu încetul o prietenie pe care din când în când o mai încercam. Pentru că-mi place să mă joc, veneam uneori la întâlnirile cu el cu fuste scurte care-mi puneau în evidenţă coapsele şi cu bluze strâmte care-mi scoteau în evidenţă sânii. Îi aranjam, cu un gest uşor matern, sprânceana răzvrătită şi mă amuzam de fâstâceala lui. Am ieşit cu el într-o plimbare prin împrejurimile oraşului şi ne-am bucurat descoperind pădurea pustie, acum când nu e sfârşit de săptămână şi nimeni nu vine la picnic.
Ne-am plimbat liniştiţi, ascultând doar zgomotul frunzelor uscate care se sfărâmiţau sub paşii noştri. Mi s-a făcut sete şi a scos din rucsacul lui o sticlă de apă. Un nor uşor mi s-a lăsat peste ochi, m-am întins obosită peste frunze, şi am simţit în gură gustul dulce a ceea ce băusem. Vedeam bucăţi de cer printre ramurile cu atât de puţine frunze şi îl auzeam spunând pe un ton liniştit „stai liniştită, ai încredere în mine, o să fie minunat.”
placut. ador.
Mulțumesc:)