Anul trecut, cam înainte de sărbătorile de final, primesc un mesaj prietenos de la aplicația Goodreads. Mă informa (cu rușine, bănuiesc eu, dar oarecum pe un ton pe care i-l deduceam vesel) că în 2013 am citit trei (3!!) cărți. Vai de păcatele mele!
Să ne înțelegem, sunt aplicații pe care nu le prea folosesc: am una, foarte drăguță, care ține un fel de jurnal în imagini și cuvinte. Nu mă sperie că din punctul ei de vedere am avut doar vreo 11 zile notabile în anul care a trecut. Pentru că nu am prea folosit-o.
Dar pe asta cu cărțile, io așa țineam minte, că am folosit-o. Sigur, admit că primesc pe mail cu o frecvență îngrijorătoare update-uri de la prieteni conștiincioși care devorează cărțile ca pe telenovele, dar imi imaginam doar că aduc la zi muncă de cititor de o viață (cum am făcut și eu o vreme, chiar când am instalat-o). Trei cărți. Aș vrea să o contrazic, dar nu mai țin minte (motiv pentru care mă și gândisem că e mișto ideea aplicației, plus că scrii acolo trei vorbe ca să-ți amintești ce era cu cartea și dacă merită să o dai la vreun prieten în pană de inspirație).
Poate vă întrebați, așa cum de altfel mă întreb și eu, ce atâta mare scofală? Ai citit trei cărți? Bravo! La restul ai văzut filmele! Problema e, vedeți voi, că eu, nefiind cea mai sociabilă persoană de pe lume, am mai mulți prieteni-cărți decât prieteni din ăștia vorbitori cu deget opozabil. Am prieteni cărți cu care mă văd des (nu am nici pe departe într-un an atâtea ieșiri la cafea, câte recitiri de Harry Potter). Am unii cu care mă revăd rar, dar știu exact cu ce mi-am îmbogățit sufletul în urma cunoștinței cu ei. Sunt și cărți de care stau departe. Unele din alea care vorbesc urât cu tine. Așa cum sunt picturi care vor să mă lase paf cu revelații ale sordidului, sunt și cărți care scârmă bube pe care nu le vreau. Odată citite se agață și ele de sufletul meu, și fac rau, ca niște căpușe care infectează. Hm, să zicem că sunt vremuri și vremuri pentru prieteni de-un fel sau de altul. Necazul este că anul ăsta nu îmi pot aminti prietenii pe care i-am întâlnit și cunoscut și învățat să-i iubesc. Vine o aplicație și-mi bate la ușă și-mi zice (ca o mamă grijulie) „Vezi, fată, că anul ăsta ți-ai făcut vreo trei prieteni, să nu uiți să-i mai suni!”.
Eu nu îmi măsor mintea în numărul cărților. Eu îmi măsor sufletul în cărți vizitate, citite, înțelese. Vedeți, de-aia e problemă treaba asta cu trei cărți. Că ori sunt numa trei și atunci, în lumea mea interioară anul ăsta am stat prost cu petrecerile, ori sunt mai multe și pe restul le-am uitat, ceea ce nu faci cu prietenii.
Și, până la urmă, a venit Moș Crăciun și le-a rezolvat frumos, așa cum numai El știe, pe toate dilemele. A venit așa pâș pâș fix de la prietenii librari (un fel de duhovnici ai sufletului ăstuia prieten cu cărțile) și mi-a adus cartea „Din vorbă-n vorbă” a domnului Pleșu. Una dintre puținele pe care nu le aveam și pe care nu le citisem după ce l-am descoperit (ca autor!) cu mare bucurie… fix în 2013!
Pfui! Poate că de fapt mintea mea s-a zăpăcit, dar numai din contribuțiile domnului Pleșu la biblioteca mea și tot am mai mulți prieteni noi în 2013. Ce bine că am și prieteni librari!
