Cu speranţă…

La mulţi ani 2014!

Astăzi nu mai avem vreo urgenţă supremă sau grabă să depăşim prezentul. Suntem cu toţii şi cu toate legitimi, chiar dacă mersul este schiopătat. Suntem in U.E.; suntem membri NATO! Îmi amintesc că prin anii ‘90, student fiind, discutam cu prietenii cum de este posibil să se schimbe atât de puţin după explozia de speranţă din ’89. Chiar dacă fusese revoluţie, primenirea a venit cu sfială. Micile cosmetizări au salvat numai aparenţele pentru că ceea ce a triumfat a fost dezmăţul.

Acum nu se mai poate face nimic! Absolut nimic! Nu mai putem schimba esenţa… cel mult putem umbla la nuanţe. Starea de graţie s-a dus. Acum ne bucurăm, cel mult, să reproducem incapacitatea, bâlbâiala şi strănutul într-o ţară unde prioritatea pare să fie salvarea aparenţelor. În secolul XIX România a căutat să se modernize… Atunci, teoria formelor fără fond articulată de Maiorescu a fost o radiografie lucidă a acelei acumulări rapide care nu se internalizase…

(…) forma fără fond nu numai că nu aduce nici un folos, dar este de-a dreptul stricăcioasă, fiindcă nimicește un mijloc puternic de cultură. Și, prin urmare, vom zice: este mai bine să nu facem o școală deloc decât să facem o școală rea, mai bine să nu facem o pinacotecă deloc decât să o facem lipsită de arta frumoasă; mai bine să nu facem deloc statutele, organizarea, membrii onorarii și neonorați ai unei asociațiuni decât să le facem fără ca spiritul propriu de asociare să se fi manifestat cu siguranță în persoanele ce o compun; mai bine să nu facem deloc academii, cu secțiunile lor, cu ședințele solemne, cu discursurile de recepțiune, cu analele pentru elaborate decât să le facem toate aceste fără maturitatea științifică ce singură le dă rațiunea de a fi.

Asta spunea Titu Maiorescu în “În contra direcţiei de astăzi în cultura română”. Atunci ne grăbeam sau cel puţin aşa pare… Acum nu se mai grăbeşte nimeni. Dar nostalgia schimbării există! Şi asta face să avem două lumi care trăiesc împreună cu noi: una în mare viteză şi o alta tot mai preocupată să tragă frâna.

Este prima zi din 2014! Iar un nou an înseamnă şi începutul unei noi lumi: cu artificii, muzică, voie bună, entuziasm şi speranţă! Ca la fiecare început de an….

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *