„Pălăria florentină”, unul dintre ultimele spectacole montate de Silviu Purcărete, la Naționalul ieșean, depășește cu mult linia călduță a spectacolelor experimentale ce-și fac loc tot mai mult în acest teatru.
Urmărind linia unei narațiuni teatrale clasice, cu o montare modernă, la granița cu minimalismul, spectacolul suprinde prin dinamismul scenic. Silviu Purcărete este recunoscut pentru montările de mari dimensiuni, atât în privința utilizării unui grup mare de actori, cât și a decorului deschis, ce incită imaginația. Însă nu de fiecare dată aducerea în scenă a unui grup mare de actori reușește să individualizeze rolul unuia sau al altuia. Este o muncă grea, în care atenția se cere distribuită asupra fiecărui personaj.
Atuul major al accestui spectacol îl reprezintă forța narativă a piesei. În prea multe spectacole, textul este lăsat undeva în plan secundar, accentuându-se importanța decorului, cu elementele sale simbolistice și a scenografiei, cu mișcări mecanice, simbolice, departe de naturalețea umană. Prin urmare, brodarea spectacolului în jurul unui fir narativ puternic ridică spectacolului în topul reprezentărilor acestei stagiuni la teatrul național din Iași. Piesa aparține dramaturgului francez, Eugène Labiche, recunoscut, de altfel, pentru construirea unor intrigi puternice, cu răsturnări de situație și personaje caricaturale.
Un al doilea atu al spectacolului este dat de prezența unor actori importanți în roluri cheie. Apreciez, în mod deosebit, prestația lui Călin Chirilă, în rolul lui Nonancourt. Micul proprietar, grosolan în comportament, dar ținând la anumite principii, cum ar fi dreptatea și onoarea, vine la oraș să-și mărite fata, Helene (Andreea Boboc). Conștient de limitele sale, dar pretențios în ceea ce-i privește fata, acesta convoacă întraga familie pentru a celebra evenimentul. Famila, parcă umbră sau ecou a personalității lui, întărește, în fapt, prezența acestuia.
Sunt nelipsite momentele de comic de situație, ce fac deliciul spectatorilor, trezind emoții reale și naturale. Două personaje, savuroase, ce par să vină direct din vodevilul secolelor trecute sunt întrupate de Pușa Darie și Petrică Ciubotaru.
Unul din personajele cheie, de a cărui importanță îți dai seama la finalul piesei este Vezinet (Constantin Pușcașu), unchiul surd și mototol al miresei. Apariția sa este secvențială, fiind prezent mereu în mijlocul celor mai importante momente, de care nici el nu este conștient. Confuz și rupt de ceea ce se întâmplă în jurul său, Vezinet deține cheia întregii probleme, pălăria florentină, sub forma unui cadou de nuntă pentru tinerii căsătoriți.
Unul din punctele mai puțin reușite ale spectacolului este alegerea lui Ionuț Cornilă, în rolul tânărului Fadinard. Jocul acestuia pare a fi dintr-un alt spectacol. Departe de a comunica cu celelalte personaje, Fadinard nu reușește să transmită decât un soi de nervozitate continuă. În nebunia sa de a recupera pălăria doamnei Beauperthuis, Fadinard intră în câteva situații confuze, ce nu fac decât să îngreuneze scopul său. Însă accentuarea sentimentului de panică continuă, nu fac decât să exagereze unele gesturi, rezultând un personaj rigid în ceea ce privește dinamica emoțională. Nu e nevoie să țipi, la propriu, pentru a te face remarcat. Și compar întreaga situație cu rolul lui Dionisie Vitcu, care, la un moment dat nici nu se înțelegea ce spune, dar atitudinea corporală și mimica expresivă făceau ca sala să explodeze de râs. Aceeași tehnică și expresivitate o întâlnim și la tânărul (Horia Veriveș), format de altfel, sub îndrumarea profesorului Dionisie Vitcu.
Decorul, semnat, Dragoș Buhagiar, induce atmosfera de epocă, dar nu te lasă captiv în ea, întrucât regizorul se folosește de prezența a două personaje ce intervin în schimbarea decorului. Ești într-o epocă, undeva, departe, dar ești și aici, râzi de situații penibile, dar te cutremură posibilitatea realului. Publicul nu este lăsat să rămână ancorat în intriga imaginată, ci i se arată mereu, prin decor, limitele ficțiunii.
Comparând cu „Călătoriile lui Guliver”, ce a luat premiul UNITER pentru cel mai bun spectacol din anul precedent, această montare depășește cu mult performanța marelui câștigător. Prin urmare, avem de-a face cu un spectacol total, ce aduce în scenă actori și personaje puternice, individualizate, spectacol, ce va juca pe această scenă, încă mulți ani de acum încolo.
