Corect politic – în jurul unor poveşti!

Trăim într-o lume de reprezentări pe care le articulăm în cuvinte. Unele sunt mai bune, altele mai rele, iar altele mai incorecte politic…

Prima poveste

Este romanul The Human Stain (2000), scris de Philip Roth. Povestea este plasată în 1998, anul în care Bill Clinton este audiat în legătură cu scandalul Monica Lewinsky. Cartea este a treia dintr-o trilogie în care Roth explorează problema moralităţii în Statele Unite. Prima fusese American Pastoral (1997), iar a doua I Married a Communist (1998). În The Human Stain tema centrală este corectitudinea politică din mediul universitar American şi, mai ales, implicaţiile acesteia.

Personajul central, Coleman Silk, profesor şi decan al unei facultăţi, este acuzat de rasism de doi studenţi afro-americani. Pe cei doi, profesorul Silk nu îi văzuse niciodată, aşa încât, la un moment dat, întreabă în sala de curs dacă cei doi există sau sunt fantome. “Does anyone know these people? Do they exist or are they spooks?” Foloseşte cuvântul spook al cărui înţeles principal este fantomă sau sprectru, însă în slang poate să fie peiorativ pentru o persoană de culoare. Profesorul avea mulţi duşmani, iar acum se ivesc argumentele împotriva lui: în primul rând folosise un cuvânt nepotrivit!

În urma scandalului, Coleman Silk este forţat să se retragă, iar viaţa lui se destramă (soţia îi moare în urma unui accident vascular cerebral) pentru a lua, apoi, o altă turnură (începe o aventură cu o femeie mult mai tânără, needucată, care ocupa o sluja modestă la colegiu). Faptul generează un alt şir de critici, de data asta din partea feminiştilor. Dar povestea profesorului este mai complicată, pentru că el ascundea un secret: adevărata lui identitate. Chiar dacă toţi îl considerau evreu, de fapt era afro-american la fel ca şi părinţii lui. Era una dintre acele excepţii, unde culoarea pielii nu trădează. Cartea a fost ecranizată şi a stat la baza scenariului unui film excelent cu Anthony Hopkins şi Nicole Kidman.

A doua poveste

Am citit şi comentat deunăzi pe Facebook, dar povestea este ceva mai veche… Un Belgian, se pare, înainte să plece în staţiunea Lloret de Mar (Spania) îşi cumpără un smartphone, printre altele, să facă fotografii în vacanţă… Nu mult după ce ajunge la destinaţie, gadgetul îi este furat.… de un concetăţean de-al nostru de etnie romă. Telefonului nu i se pierde complet urma pentru că i-a rămas activată aplicaţia dropbox, iar pozele pe care hoţul le face sunt automat descărcate şi stocate în contul din cloud, accesibil şi adevăratului proprietar!

Variabila tehnologie fusese exclusă din metodologia furtului. Păgubitul face un blog unde publică şi comentează pozele. Ne dăm seama că este vorba despre un conaţional de-al nostru pentru că sunt inclusiv poze cu maşina personală cu număr de Tulcea. Iar etnia nu este aşa greu de ghicit. Vă invit să priviti imaginile. Este fabulos. Sunt poze de la evenimete de familie, pozele soţiei, ale amantei probabil, şi chiar o poza cu Adrian Minune!

Însă povestea a fost rezumată pe Facebook incorect politic, iar hoţul telefonului denumit ‘ţigan’. Aşa încât primul comentariu pe reţeaua de socializare a fost o punere la punct tăioasă: “mai uşor cu ‘ţiganu’ – un conaţional, şi atât, era suficient pentru o descriere neutră”. Discuţia s-a încins pe Facebook, însă, vestea bună este că reţeaua de socializare a adăugat recent opţiunea ca cel care scrie ceva la status să poată corecta fără să fie nevoit să şteargă tot textul. Implicaţiile acestei schimbări sunt importante. Aşadar, cuvântul incorect ‘ţigan’ a dispărut, înlocuit fiind de ‘conaţional.’

În loc de morală – o rezolvare oblică

Zău că totul este o problemă de semantică! Cum poţi fi obiectiv şi corect politic? Trebuie să găsim mereu nuanţa neutră, acel gri perfect aflat între alb şi negru. Mă gândesc că, în căutarea acestui gri, am putea găsi şi rezolvarea problemei maidanezilor. Auh! Este, oare, corect să scriu maidanez? Ce ei nu sunt, de fapt, câini şi atât? La fel ca terrierul, ciobanescul sau chihuahua de apartament… Cred că de fiecare dacă când cineva cade victimă vreunui câine pe stradă, la ştiri, aud invariabil cuvântul ‘maidanez’!

Dar limba este un organism viu la fel ca noi toţi, iar acelaşi cuvânt poate avea alt înţeles în funcţie de context. Precum într-o fabulă… În timp ce mă gândeam la toate astea, am citit un articol foarte bun scris de Dan Popa – o excelentă analiză a comportamentului băncilor comerciale legat de variaţia dobânzilor la depozite şi credite, în contextul deciziilor de politică monetară ale Băncii Centrale. Cum am spus analiza este foarte bună… dar cred că singura problemă a articolului este titlul… puţin cam incorect politic: Vestea bună e că BNR le arată băncilor pisica. Vestea proastă e că bancile nu se tem de pisici, ci de maidanezi.

Un comentariu

  1. Maria Cecilia Nicu maria cecilia nicu says:

    „Vestea bună e că BNR le arată băncilor pisica. Vestea proastă e că bancile nu se tem de pisici, ci de maidanezi.”
    Talcul metaforelor este inegalabil.

    Serios gandit articol.

    Respecte!
    Tea

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *