Din când în când este important să se reamintească celor care ne guvernează că, dincolo de planuri, de comisioane, de cifre şi de abstracţii evocate în platourile de televiziune, există şi o comunitate de cetăţeni a cărei voce trebuie auzită. Marşul bicicliştilor de astăzi este una dintre aceste ocazii. Miza sa nu se rezumă la denunţarea unui mod inept şi barbar de a gestiona o chestiune de transport urban. Pentru cei care sunt biciclişti şi pentru cei care nu sunt biciclişti, Bucureştiul înseamnă mult mai mult decât ambiţia actualului primar general de a ne dărui, cu generozitate, proiecte de infrastructură inutile şi distracţie de calitate îndoielnică.
Pentru biciclişti, şoferi şi pietoni, oraşul este şi fragmentul de calm şi de frumuseţe pe care îl poţi descoperi, înălţând ochii spre cer sau urmărind desenul unor străzi. Pentru toţi cei care se revendică de la urbanitatea şi poliţetea trăirii cotidiene, Bucureştiul nu se reduce la clădirile ce desfigurează, la mizeria ce creşte, zi de zi, la conferinţele de presă penibile ale edililor noştri, la şantierele ce se eternizează, asemenea unor forme de relief himerice, la indiferenţa şi vulgaritatea ce ni se oferă ca alternativă la decenţă, ca şi cum, noi, cei care nu avem privilegii şi imunităţi, merităm doar mediocritatea unei degradări fără de sfârşit.
Împotriva a toate acestea, este nevoie de a spune nu, este nevoie de o rezistenţă tenace şi plurală, este nevoie de vocile diverse ale unui oraş care nu se confundă cu şarlatania megalomană a marilor pasaje ce nu duc nicăieri. O viaţă la scară umană, destinată să încadreze o fericire umană: marşul bicicliştilor este o parte din aceste zile în care învăţăm să fim împreună, spre a ne imagina viitorul.
Ioan Stanomir
Ioan Stanomir este profesor la Facultatea de Știinţe
Politice a Universităţii din București. Printre volumele publicate se numără Conștiinţa
conservatoare. Preliminarii la un profil intelectual (2004), O lume dispărută. Patru istorii
personale urmate de un dialog cu H.R. Patapievici (coautor, alături de Paul Cernat, Angelo
Mitchievici și Ion Manolescu, 2004), Explorări în comunismul românesc (coautor, alături
de Paul Cernat, Angelo Mitchievici și Ion Manolescu, vol. I, II, III, 2004, 2005, 2008),
Spiritul conservator. De la Barbu Catargiu la Nicolae Iorga (2008), Despre sunete și
memorie. Fragmente de istoria ideilor (2009), Apărarea libertăţii (1938–1947) (2010),
Teodoreanu reloaded (alături de Angelo Mitchievici, 2011), Umbre pe pânza vremii.
Secvenţe de istorie intelectuală (Humanitas, 2011), Junimismul și pasiunea moderaţiei
(Humanitas, 2013), Camera obscură. Vis, imaginaţie și bandă desenată (2014), Sfinxul rus.
Idei, identităţi și obsesii (2015), Comunism Inc. (alături de Angelo Mitchievici; Humanitas,
2016), Rusia, 1917. Soarele însângerat. Autocraţie, revoluţie și totalitarism (Humanitas,
2017), La Centenar. Recitind secolul României Mari (Humanitas, 2018), Așteptând
revoluţia. Pașoptismul și vocile sale (Humanitas, 2019), R.S.R. Lecţia de învăţământ politic
(Humanitas, 2021), Mama. Un jurnal al dragostei și al despărțirii (Humanitas, 2022),
Mama. O fotografie a timpului și a iubirii (Humanitas, 2024). În 2018, a publicat la Editura
Humanitas eseul „Umbra Rusiei“, în volumul colectiv Vin rușii! 5 perspective asupra unei
vecinătăţi primejdioase, iar în 2025, la aceeași editură, eseul „2024. Fotografia României
politice“, apărut în volumul colectiv Cum a rămas România fără președinte ales. 7
răspunsuri posibile, coordonat de Cristian Preda.
