Poem pentru cei de pe urmă (fragment)

Știu, epoca asta nu e nici cea mai oarbă,
nici cea mai strâmbă din câte au fost.
Însă în parcul Lewinsky m-am așezat pe iarbă
întrebându-mă dacă mai are vreun rost.

Și am văzut leii, și am trecut printre ei.
Pe lângă cuști și garduri înalte.
Peste ruinele unui vechi adăpost.
Nici o cheie.

Iar leii se prefăceau îmblânziți:
jucau baschet, fluierau după fete,
priveau lihniți în stânga și-n dreapta, așteptând o scânteie.
Și eu printre ei, planând încet, ca un erete.

It is a challenging neighborhood, but not because
of the immigrants, it was poor before they arrived.

(De fapt, ghidul voia să spună: dacă am vrea,
i-am mătura pe toți c-un singur raid.)

Numărat, cântărit, împărțit. Excluși de
o istorie contaminată. Aici ne-am oprit.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *