După proiecţia documentarului „Turn Off the Lights”, din cadrul festivalului de film documentar Docuart Fest, s-a ţinut o discuţie cu producătoarea filmului, Bianca Oana. Un domn i-a adresat o întrebare despre succesul garantat al filmelor „cu negre” şi dacă se poate avea success şi „cu albe”. Această întrebare sugerează un caracter exploatativ al filmului, având scopul de a impresiona prin alegerea intenţionată a unui subiect şocant, tragic.
Însă puterea documentarului, realizat de sârboaica Ivana Mladenovic, fostă studentă a UNATC, constă tocmai în distanţierea acestuia de ideea de alb sau negru. Mladenovic nu este preocupată de proiectarea unei anumite imagini a României, ci de măsurarea zonei gri (interioară, dar şi exterioară) a oamenilor pentru care marginalitatea înseamnă normalitate. Filmul conturează portretele a trei foşti deţinuţi, urmărindu-i pe parcursul a trei ani din momentul în care ei sunt eliberaţi din închisoare. Alex, un tânăr de 18 ani, închis la 14 pentru sugrumarea prietenei lui, devine forţa impunătoare a filmului, personajul revelându-şi complexitatea gradual. Suntem martori ai întâlnirilor celor trei protagonişti cu familiile lor, urmărind diferenţele de comportament ale comunităţilor de Romi, din care aceştia provin, în funcţie de situaţia financiară. De notat ar fi şi atitudinea familiilor faţă de ce înseamnă a face închisoare, aceasta relaxându-se proporţional cu averea.
Abordarea Ivanei Mladenovic se încadrează prudent la graniţa între un turism cultural colorat, observând cu distanţă scene din comunităţile protagoniştilor, care trezesc un umor superficial în rândul spectatorilor, şi o proximitate profundă vizavi de personaje. Este ca şi cum, iniţial abordându-şi subiectele cu distanţă, Mladenovic se joacă cu noi, ne face să ne întrebăm cum am vrea să percepem aceste personaje şi ce vrem să ştim despre ele. Din păcate, diverşi factori nu i-au permis regizoarei să găsească un echilibru între cele trei poveşti, lăsând două personaje cu câte un fir narativ mai subţire.
Documentarul se bazează pe relaţia filmului cu etnografia, ce provine din strămoşii cinema-ului. Un film etnografic studiază comportamentul individual într-un context cultural, urmărind un fel de investigaţie antropologică. Legătura dintre etnografie şi cinema a fost susţinută cel mai recent de către realizatorii de filme experimentale. Aceştia caută să proiecteze relaţia dintre maniere şi camera de filmat, punctând modul în care camera schimbă reprezentarea de sine a unui individ, acesta devenind actor într-un mod conştient sau inconştient. Exemple se găsesc sub formula de filme „home-made” precum cele ale lui Peggy Ahwesh sau ale lui Harun Farocki și Andrei Ujica, ale căror „Videograme dintr-o revoluţie” documentează, prin intermediul unor întregistrări „amatoreşti” de la TVR, răspunsul românilor la izbucnirea Revoluţiei din ‘89.
Şi protagoniştii din „Turn off the Lights” au o legătura intrigantă cu aparatul de filmat. Realizatoarea i-a găsit în timp ce îl asista pe Florin Şerban la atelierele de actorie pe care aceasta le organizase în pregătirea filmului „Eu când vreau să fluier, fluier”. În documentarul lui Mladenovic, personajele dau atenţie camerei, recunoscându-i prezenţa, ceea ce aduce sub semnul întrebării veracitatea comportamentului lor. Insă potenţialul pe care îl creează îmbinarea ideii de „actorie” cu un comportament care este redat a fi veridic sugerează întocmai absenţa unui eu „adevărat” şi în permanenţă consecvent.
Cel mai puternic moment este cel din care se inspiră şi titlul, Alex discutând percepţia lui asupră fericirii. El argumentează printr-un exemplu concret că se poate auto-convinge că este fericit. Mai spune că nu regretă că şi-a omorât prietena şi că nu va ceda în faţa autorităţilor, nu le va arăta că l-au învins prin condamnarea la puşcarie. În aceste momente, o auzim pe Mladenovic întrebându-l dacă este sincer şi Alex intră în jocul ei, cu o expresie amuzată admiţând că „bine, îmi pare rău… Dacă aşa vrei tu”. Pe parcursul filmului, Alex îmbină aceste tendinţe filosofice cu izbucniri de misoginie atroce.
Revenind la zona gri despre care vorbeam la început, documentarul nu îşi judecă personajele. Subiectul filmului este greoi şi întunecat, rămânând astfel până la sfârşit. Totuşi, filmul are o anume pozitivitate, ce provine din abilitatea acestuia de a ne lărgi cadrul moral. Ne încurajează să ne simţim ambiguu faţă de nişte persoane şi probleme de natură moralo-juridică. Este rolul legii de a judeca ce este bine şi ce este greşit, iar eu nu încerc să subminez acest rol prin argumentul meu. Caut, însă, să arăt că rolul filosofiei şi artei este de a trece peste categorii binare, de a ne face să ne punem nişte întrebări fundamentale, care să ne ajute să ne înţelegem pe noi înşine mai bine. „Turn Off the Lights” reuşeşte acest lucru pe deplin.
