Sugestia de a nu exprima opinii critice pe platformele de socializare pentru a nu da apă la moara „Ocultei” de marketing care capitalizează comentariile și reacțiile se poate transforma într-o obsesie conspiraționistă care marchează deja o victorie a așa-zisei Oculte – reducerea la tăcere a individului.
O astfel de tehnică beat them at their own game de combatere a puterii marketingului încearcă să elimine oponentul profitor tot cu forța și nu prin substanță – pentru că nu mai lasă loc libertății maselor de a alege fie și mediocritatea. Astfel, nu asumarea valorii și ocazional necesara critică punctuală este miza confruntării, ci învingerea Ocultei cu orice preț. Non-valoarea nu există doar pentru că este finanțată, ci reflectă starea căzută a omului, care, după ce masele au dobândit voce și devin sursă de profit prin volum, se hrănește mult mai facil prin căderea celuilalt. Cercul acesta vicios însă nu anulează rostul privirii „minunatei lumi noi” prin filtrul unui sistem de valori. În timp ce reprezentanții antici ai industriei de divertisment puteau spune că nimic nu le este străin din ce este omenesc, astăzi se pare că unora din sectorul de entertainment nimic nu le este străin din ce e neomenesc. În acest context, se impune desigur discernământul în alegerea luptelor purtate împotriva neomenescului promovat pe toate căile. Deși nu toate manifestările sunt demne de atenție critică, nefirescul devenit ideologie dominantă în evenimentele culturale (cândva) emblematice este bine să fie demascat. Dacă nu din alte motive, de dragul democrației de a le permite tuturor vocilor să fie auzite.
Când scriitori ca Umberto Eco și Jonathan Franzen se lamentează de invazia imbecililor, ei totuși nu militează pentru elitismul impus cu forța (care prin definiție nici n-ar putea exista decât sub forma unor insule salvatoare în marea mediocrității), ci pentru dreptul democratic de a avea păreri care pot ofensa fără rea intenție. Izolarea trebuie să rămână o alegere personală, nu să devină un program. Mentalitatea simplistă care transformă nealimentarea sistemelor consumiste în scop în sine neagă democrația într-un mod la fel materialist ca forțele comerciale nefaste pe care le combate (nu fără o oarecare autovictimizare). A explica fenomenele complexe ale societății în mod reducționist printr-un singur principiu este semnul unei gândiri cel mult rudimentare, dar mai degrabă totalitare – chiar dacă se prezintă ca un efort anti-sistem. Această mentalitate conspiraționistă îl tratează pe om tot ca pe un individ impersonal cu funcție statistică, întocmai cum face marketingul pe care-l condamnă – nu mai ține cont de trăirile personale și nevoile subiective ale individului în fața inacceptabilului cultural, ci îi impune să devină un instrument de combatere a „sistemului”, de exemplu prin abținerea de la comentarii incisive.
În aceste condiții, poate că observația lucidului George Steiner din Language and Silence despre devalorizarea cuvântului literar se aplică oricărui act de vorbire:
„Scriitorul care simte că este pusă în discuție însăși condiția limbii, că rostirea ar putea pierde ceva din geniul său uman, are de ales între două căi principale: el poate căuta să-și transforme propriul său limbaj astfel încât să fie reprezentativ pentru criza generală, pentru a transmite prin acesta precaritatea și vulnerabilitatea actului comunicativ; sau poate alege retorica sinucigașă a tăcerii.”
Cu toate că și interesul critic întreține finanțarea acordată pentru manifestări culturale diverse, partajarea pe Twitter, de pildă, a renumitului cântec Insieme ca protest nostalgic față de degradarea festivalului muzical Eurovision aduce și mângâiere celor care rezonează cu această nostalgie – exemplu grăitor că în pofida dominației marketingului construit pe algoritmi, nu aceasta este singura forță care determină viața și experiența individuală.
Gravitarea în jurul valorii asumate personal, neobsedată de inamici ascunși – aceasta este dimensiunea în care prosperă persoana ca ființă liberă, ale cărei acțiuni se circumscriu în libertatea inalienabilă a gândirii căreia îi este, sau ar trebui să-i fie, străină reacția la manipulare prin manipulare.
